VIDEO Primele desene terapeutice din România au fost lansate la Cluj. Un magician îi învaţă pe copii să gândească pozitiv

VIDEO Primele desene terapeutice din România au fost
lansate la Cluj. Un magician îi învaţă pe copii să gândească pozitiv

Retman este eroul primelor desene terapeutice făcute în România FOTO: retman.ro

Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul UBB Cluj a lansat recent primele desene terapeutice din ţară. Se numesc „Retman şi Retmagia“, conţin cinci episoade şi îi învaţă pe copii cum să-şi gestioneze emoţiile şi să alunge anxietatea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Psihologii clujeni spun că tulburările psihice, emoţionale şi comportamentale sunt o cauză majoră de distress şi dizabilitate în lume. Dacă prevenţia acestor probleme ar începe de timpuriu, adică din copilărie, şansa de reuşită ar fi cu mult mai mare.

„Specialiştii au spus că în 2020 depresia va fi cauza numărul 2 de dizabilitate în lume, după bolile cardio-vasculare. Poate fi în lume, dar nu în Cluj-Napoca, şi nu în România fiindcă noi credem că avem deja tratamente foarte bine validate ştiinţific pe care dacă reuşim să facem să ajungă la oameni, n-ai de ce să ai foarte mulţi depresivi. Iar prevenţia trebuie începută de timpuriu“, afirmă prof. univ. dr. Daniel David, directorul institutului Internaţional de Psihoterapie din Cluj.

Specialiştii clujeni spun că aceste desene sunt terapeutice fiindcă Retman, ca personaj principal, transmite principiile de psihoterapie raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală, adică îi învaţă pe copii cum să gândească pozitiv şi cum să se comporte.

„Desenele animate sunt gândite pentru a crea bună-dispoziţie, desenele animate terapeutice merg mai departe, îi învaţă pe copii cum să-şi gestioneze emoţiile“, afirmă Daniel David.

Trailer-ul desenelor (video mai jos) a fost prezentat şi presei, joi, 27 iunie.

Desenele clujene se numesc „Retman şi Retmagia“, cuprind cinci filmuleţe a câte 8-9 minute fiecare, iar muzica a fost făcută de către cei de la trupa „Luna Amară“.

Cine e Retman

Desenele încep cu povestea lui Retman, cine este el şi unde locuieşte - un mare psihoterapeut din Oraşul Echilibrului de pe planeta Raţionalia, iar apoi vin patru episoade, fiecare dintre ele fiind centrat pe controlul unei anumite stări - depresie (episodul 1), anxietate (episodul 2), vinovăţie (episodul 3) şi furie (episodul 4).
 
În episodul care spune povestea lui Retman, aşa cum se arată şi pe site-ul ce poartă numele personajului pozitiv, copiilor li se dezvăluie „marea lege a fericirii“: „Fericirea ta depinde de cum gândeşti despre lucrurile care ţi se întâmplă, nu de ceea ce ţi se întâmplă“.

Proiectul desenelor animate a fost pus în practică spre în a doua parte a anului 2012 şi a fost finanţat din premiul I de 30.000 de euro primiţi de Facultatea de Psihologie în 2011, când a fost desemnată cea mai bună facultate din ţară, în cadrul Galei Premiilor în Educaţie.

Stop depresiei!

Prin programul „Stop depresiei!“, psihologi clujeni se adresează, prin trei proiecte, la două grupuri ţintă – copiii pentru care au lansat joi, 27 iunie, desenele terapeutice „Retman şi Retmagia“ şi adulţii pentru care au creat şi pot fi găsite pe piaţă  „Pastilele psihologice Psypills“ – înregistrate ca mărci la OSIM şi care sunt o aplicaţie ce poate fi descărcată direct pe telefonul mobil şi îi ajută pe cei care sunt, spre exemplu, emotivi când au nevoie să rostească un discurs în public.

Al treilea proiect al psihologilor de numeşte „Help4Mood“, este coordonat de un consorţiu internaţional şi îşi propune să ajute, de acasă, persoanele care suferă de tulburări depresive cu ajutorul unui robot-terapeut.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Desenele animate terapeutice care îţi scapă copilul de supărări

Şcoala clujeană de psihoterapie, prima  din România inclusă într-o prestigioasă reţea academică europeană

A fost inaugurată clădirea SF a Clujului cu platforma virtuală MATRIX şi roboţi terapeutici

VIDEO Robotul-terapeut de acasă care alungă depresia. Un proiect internaţional de 4 milioane de euro pus în practică la Cluj

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: