VIDEO Preot implicat într-un scandal uriaş la o înmormântare din cauza unei taxe: a pretins să-i fie pupate mâinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul întinde mâinile pentru a-i fi pupate. FOTO: captură video Foaia Transilvană
Preotul întinde mâinile pentru a-i fi pupate. FOTO: captură video Foaia Transilvană

Un preot ortodox din satul clujean Tăuţi a refuzat să oficieze slujba de înmormântare, pretinzând familiei să-şi ceară iertare pentru modul în care a fost tratat. După ce a primit scuze, a pretins să-i fie pupate mâinile. Totul a plecat de la taxa pentru locul de veci, de 5.000 de lei, pe care familia nu o plătise.

În filmarea publicată de Foiaia transilvană se poate vedea momentul scandalului. „Nu încep slujba de înmormântare până când familia nu-şi cere iertare pentru modul urât în care s-a comportat cu mine în ultimele trei zile”, a spus preotul ortodox Florin Parasca, asistent universitar la Facultatea de Teologie din Cluj, preot paroh în Tăuţi, judeţul Cluj. 

Membrii familiei şi-au oferit scuzele preotului, iar acesta a întins mâinile să-i fie pupate. În acel moment, oamenii prezenţi la înmormântare au vociferat şi acesta a fost apostrofat: „De ce v-aţi făcut preot?”

Apoi, preotul s-a calmat şi a explicat participanţilor: „Biserica are rânduiala ei ca orice instituţie. Eu ce vreau cu treaba asta, ca pacea să se aşeze peste noi. Şi eu sunt tulburat şi şi dânşii. Ei îşi cer iertare şi eu îi iert. Acum toţi suntem tensionaţi dar în timp se pot întâmpla lucruri urâte şi neplăcute. Sunteţi oaneni în vârstă şi aţi văzut câte necazuri se pot întâmpla în viaţa unei familii, când o familie se răscoală asupra bisericii. De aceea vă spun haideţi să fie cu duh de pace, să ne iertăm şi şi să putem slujim în tihnă că altfel eu nu pot să slujesc. Dumnezeu să vă ierte şi să ridice blestemul asupra familie dvs. şi asupra urmaşilor şi să îl şteargă. Pentru că modul în care v-aţi comportat în aceste trei zile mi-aţi mâhnit sufletul. Nu m-aţi înţeles. Mi-aţi făcut reclamaţii. M-aţi ponegrit la tot satul. Aţi ajuns tot la cuvintele mele”, a spus preotul Parasca.

Preotul a mai detaliat: „dânşii nu şi-au plătit contribuţia de 10 ani, iar decizia Consiliului acestei parohii este că familia care nu-şi plăteşte cotizaţia în ultimii 3 ani plăteşte locul de veci”.

A condiţionat oficierea slujbei de plata taxei de 5000 de lei 

Potul a început de la faptul că preotul a condiţionat slujba de înmormântare de suma de 5.000 de lei, pentru ca defuncta să fie înmormântată în cimitirul din Tăuţi. ”Defuncta are loc de veci în cimitirul din Tăuţi, unde este îngropat din 1986, soţul ei. Preotul nu a vrut să oficieze slujba de înhumare până nu a primit suma de 5.000 de lei, o sumă mare pentru oricine în ziua de azi. Familia a fost de acord să îi dea 3.500 de lei dar el nu şi nu. Apoi la slujba de înmormântare nu a vrut să o înceapă până când familia nu şi-a cerut iertare, ba mai mult să îi sărute şi mâna. A fost şi cu blesteme”, a declarat un participant la slujba funerară, citat de Foaia Transilvană. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite