VIDEO Poveştile fascinante ale Clujului vechi: trenul care trecea prin centrul oraşului şi autobuzul decapotat care ducea străinii la băi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra bere Ursus era transportată la Gară în vagoanele unui tren cu aburi care traversa Clujul prin centrul oraşului. Turiştii străini care mergeau la Băile Someşeni, cunoscute în Franţa şi Anglia, erau duşi la bordul unui superb autobuz decapotat. Sunt doar câteva dintre poveştile fascinante ale mijlocelor de transport din Clujul de altădată.

De la "trenuleţul" care trecea prin centrul Clujului la sfârşitul secolului al XIX-lea, la taximetre elegante, autobuze alimentate cu gigantice butelii de gaz metan, chiar un autobuz decapotat menit sa transporte turiştii spre băile Someşeni ne introduc într-o lume fascinantă a călătoriei în interiorul oraşului. Surprinzând impresionante parade comuniste, dar şi infernala înghesuială de la orele de vârf, mijloacele de transport au colorat într-un mod aparte atât marile bulevarde centrale, cât şi austerele străzi de cartier. Fotografiile inedite ale acestor mijloace de transport  au fost prezentate în cadrul expoziţiei „Transportul în Clujul de altădată”, organizată de Ucu Bodiceanu şi Ancuţa-Lăcrămioara Chiş, care mai poate fi văzută până pe 5 decembrie în spaţiul expoziţional al Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga". 

 „Trenuleţul era foarte interesant pentru clujenii din vremea aceea, fiind şi primul mijloc de transport în comun mecanizat din Cluj. Era o bucurie pentru cei care priveau, dar nu şi pentru cei care participau la trafic”, 

Ucu Bodiceanu, organizator expoziţie

Povestea trenului din centrul Clujului: de la Gară la fabrica Ursus

Una dintre fotografiile inedite care pot fi văzute la expoziţie este cea cu trenuleţul care traversa Clujul. Băutura produsă la celebra fabrică de bere Ursus, care la sfârşitul secolului al XIX-lea  se numea "Fabrica de bere Czell", după numele proprietarului Czell Friedrich, era dusă la gara din Cluj cu un trenuleţ, care trecea şi prin centrul oraşului. Pe lângă bere şi alte produse comerciale, trenuleţul tractat de o locomotivă cu aburi transporta şi persoane într-o perioadă în care inagururarea „drumului de fier” dintre Oradea şi Cluj a dus la o dezvoltare importantă a industriei locale. Trenul cu aburi a fost inaugurat în 1893 şi parcurgea traseul: fosta fabrică de bere Ursus, Piaţa Unirii, Gară. Pentru persoane erau amenajate vagoane acoperite elegante, în timp ce mărfurile erau transportate în vagoane descoperite. 

„Trenuleţul era foarte interesant pentru clujenii din vremea aceea, fiind şi primul mijloc de transport în comun mecanizat din Cluj. Era o bucurie pentru cei care priveau, dar nu şi pentru cei care participau la trafic”, explică Ucu Bodiceanu, organizatorul expoziţiei. Totuşi în 1902, ineditul mijloc de transport a fost scos din uz, din cauză că era costisitor şi periculos. „Pe vremea aceea pe şosele circulau foarte multe căruţe şi trăsuri, care au fost implicate în multe accidente, motiv pentru care s-a şi renunţat. Ultimul drum l-a făcut în 1902- când a adus părţi din grupul statuar Matia Corvin din Piaţa Unirii”, a mai spus Bodiceanu. 

„Autobuzul decapotat circula la începutul anilor 60 de câteva ori pe zi, mai des duminica. Era frumos, era un fel de autobuz turistic. Autobuzul era de producţie străină şi a fost decapotat. Nu era decapotabil, ci a fost transformat special pentru turişti”

Ucu Bodiceanu, organizator expoziţie

Autobuzul decapotat care ducea străinii la băi 

O altă fotografie inedită este cea cu autobuzul decapotat care făcea legătura dintre centrul Clujului şi Băile Someşeni. „Autobuzul decapotat circula la începutul anilor 60 de câteva ori pe zi, mai des duminica. Era frumos, era un fel de autobuz turistic. Autobuzul era de producţie străină şi a fost decapotat. Nu era decapotabil, ci a fost transformat special pentru turişti”, a explicat Bodiceanu. Între cele două războaie mondiale, Băile Someşeni atrăgeau turişti cu sutele din toată Europa. Nămolul şi cele peste 20 de izvoare de aici conţin substanţe ce vindecă boli ale stomacului, rinichilor, ochilor, ale organelor genitale feminine, dar şi reduce glicemia, conform studiului făcut de cunoscutul medic Dominic Stanca, şi confirmat apoi de către alţi specialişti. Băile Someşeni au devenit unul dintre locurile preferate de scăldat ale clujenilor şi nu numai .„Izvoarele descoperite de doctorul Stanca sunt printre cele mai importante din Europa. Nu degeaba veneau în perioada interbelică turişti taman din Anglia şi Franţa", afirma istoricul Gheorghe Bodea. De nămolul şi izvoarele descoperite (fiecare cu proprietăţi diferite) s-au putut bucura mii de turişti, majoritatea din Ungaria, dar şi din alte ţări.  Câte 400-500 de turişti anual veneau doar din Ungaria, scria medicul Stanca. După 1989, băile au început să se degradeze, astfel că în anii 2000 s-au închis de tot. 

"Şi pentru că ideile bune trebuiau „împrumutate”, românii au copiat de la ruşi modelul ZIS 150B. Deşi criticaţi de vecinii de la răsărit, nici ei nu erau mai curaţi în această privinţă, pentru că ruşii au copiat modelul după camionul militar american International Harvester KR-11”

 Ancuţa-Lăcrămioara Chiş, organizatoarea expoziţiei 

Autobuz copiat după camionul militar american International Harvester KR-11

Instaurarea comunismului a influenţat şi transportul în Cluj. Pe străzile oraşului au început să circule celebrele autobuze Z.I.S.-uri, denumite după Stalin (Zavod Imeni Stalina fiind fabrica din Rusia denumită după Stalin). Binenţeles acestea erau vopsite în roşu şi erau foarte apreciate fiind robuste şi fiabile. După ce au folosit autobuze denumite după Stalin, românii au început să fabrice produse proprii: autobuzele TV, prescurtare de la Tudor Vladimirescu, erau de dimensiuni mari destinate navetiştilor. „Şi pentru că ideile bune trebuiau „împrumutate”, românii au copiat de la ruşi modelul ZIS 150B. Deşi criticaţi de vecinii de la răsărit, nici ei nu erau mai curaţi în această privinţă, pentru că ruşii au copiat modelul după camionul militar american International Harvester KR-11”, a  precizat pentru presă Ancuţa-Lăcrămioara Chiş,

organizatoarea expoziţiei.   

Primul autobuz românesc, produs la uzina Mao Tze-dun din Bucureşti

Primul autobuz românesc ieşea pe poarta uzinelor Mao Tze-dun din Bucureşti în iulie 1955, iar capacitatea de transport de 80 de persoane. 

În 7 noiembrie 1959 (dată importantă pentru a sărbători revoluţia bolşevică din 26 octombrie, 7 noiembrie după calendarul gregorian) a fost inaugurată linia de troleibuz din Cluj-Napoca. O altă dată aleasă pentru o nouă inaugurare a fost 23 August 1987, dată în care s-a introdus tramvaiul la Cluj-Napoca. Autorităţile au „forţat” inagurarea deşi linia de tramvai nu era finalizată pentru a prinde data sărbătoririi zilei naţionale.  

Citeşte şi

FOTO Cum ajunge moloz fabrica de bere „Ursus“ din Cluj, care producea încă din 1878. Ce vrea să facă proprietarul cu terenul

Băile Someşeni, staţiune pentru englezi

Vezi aici de ce un parc clujean a fost premiat de Hitler

Află aici care era locul preferat de îmbăiere al clujenilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite