VIDEO Ce poţi face în cel mai nou parc balnear din Ardeal: cum te relaxezi şi cu ce te tratezi

VIDEO Ce poţi face în cel mai nou parc balnear din Ardeal: cum te relaxezi şi cu ce te tratezi

Parc Balnear Toroc Dej  FOTO: Facebook Parc Balnear Toroc

Sezonul estival a fost deschis oficial de aproape o lună la Parcul Balnear Toroc, unul dintre cele mai noi locuri de relaxare şi scăldat din Ardeal. Se află în Dej, iar intrarea, pentru un adult, costă, 15 lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parcul Balnear Toroc, redeschis în urmă cu un an după o serie de modernizări, atrage mii de turişti. Sezonul estival a fost redeschis oficial pe 5 mai, anul acesta. 

Parcul se întinde pe o suprafaţă de circa 40.000 de metri pătraţi, are un lac natural cu apă sărată de 1.600 de metri pătraţi – principala atracţie a locului. În complex se mai află trei piscine cu apă dulce, o a patra cu apă sărată, iar în interior - piscine cu apă dulce încălzite pentru adulţi şi copii, căzi cu apă hipersalină pentru tratarea diferitelor afectiuni la 35 de grade Celsius, saună cu cromoterapie, cadă de hidromasaj cu apă dulce, potrivit toroc.ro. Lucrările de modernizare la acest obiectiv turistic s-au ridicat la circa 4,5 milioane euro.

Parc Balnear Toroc Dej  FOTO: Facebook Parc Balnear Toroc

Cei ce vor să se bronzeze au la dispoziţie o plajă de iarbă şi alta de nisip, cu internet WiFi gratuit. Ultima a fost amenajată cu şezlonguri, măsuţe şi umbrele.

Pentru cei ce vor să facă mişcare, în acest parc balnear sunt terenuri de sport pentru fotbal, tenis de câmp, volei, respectiv un teren multifuncţional (baschet, handbal, minifotbal). Parcul dispune şi de locuri de joacă pentru copii, de restaurant şi terasă, dar şi de locuri de parcare gratuite în limita locurilor disponibile.

Parc Balnear Toroc Dej  FOTO: Facebook Parc Balnear Toroc

Preţuri şi program

O postare pe Facebook, în urmă cu câteva zile, arată tarifele pentru actualul sezon, deschis în urmă cu o lună:

  • preţul unui bilet este de 15 lei pentru adulţi şi include acces la plajă, în lacul sărat Toroc, la piscina interioară, la duşuri, toalete şi garderobe, la piscinele exterioare cu excepţia celei pentru tobogane.
  • copii până la 10 ani beneficiază de gratuitate
  • tichet tarif de bază după ora 16.00 – 10 lei/zi, cu excepţia weekend-ului.
  • abonament de sezon – 120 lei (15 intrări), include doar serviciile unui tarif de bază, fără extraservicii.
  • extraservicii: tichet tobogane acvatice 10 lei/zi (Include acces nelimitat la toboganele acvatice în perioada funcţionării acestora); tichet saună 5 lei/zi (acces nelimitat în perioada de funcţionare a saunei); tichet şezlong 5 lei/zi; tichet tarif de bază extrasezon (15 septembrie – 1 iunie) – 15 lei/zi; include acces la piscina interioară, la duşuri, toalete şi garderobe, la cada de apă sărată o şedinţă de 50 minute pe zi, la cada de hidromasaj o şedinţă de 20 de minute pe zi.
 

Parcul este deschis zilnic după cum urmează: luni – 10.00-21.00, marţi-vineri – 9.00-21.00, sâmbătă-duminică – 8.00-21.00.

Parc Balnear Toroc Dej  FOTO: Facebook Parc Balnear Toroc

Credit video: Facebook Parc Balnear Toroc Dej 

Mai puteţi citi:

Băile Figa, o staţiune-vedetă. Mii de turişti se înghesuie zilnic pentru nămol şi apă sărată, deşi nu există analize care să testeze proprietăţile benefice ale acestora

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările