VIDEO De ce politica şi religia sunt „tehnologii manipulabile“. Argumentele unui profesor de la Harvard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noah Feldman predă drept la Harvard. Domeniul său de interes este la congruenţa Dreptului cu Politica şi Religia. În special cea islamică. În opinia sa, politica şi religia sunt tehnologii, iar ca orice tehnologie pot fi manipulabile.

„Atât Islamul, cât şi democraţia sunt tehnologii. Şi prin virtutea de a fi tehnologii, sunt manipulabile. Şi sunt manipulabile în moduri care pot produce câteva rezultate pozitive. La ce mă refer? În lumea musulmană există oameni care iau Islamul în serios şi pentru care Islamul este fie un izvor de credinţă, de civilizaţie, de valori profunde,fie o sursă pentru o identitate personală puternică, oameni care cred şi afirmă tare că Islamul şi democraţia nu sunt, de fapt, în conflict, ci sunt în mod profund compatibile“, afirmă Noah Feldman, profesor de Drept la Harvard, de pe scena TEDx. Intervenţia sa, din 2003, a fost tradusă în română de Mădălina Diniţă şi Laszlo Kereszturi.

În prezentarea sa, universitarul vorbeşte despre percepţiile pe care le au musulmanii despre democraţie – sau Estul despre Vest -, americanii despre Islam, dar şi despre un concept rar întâlnit – cel de „democraţie islamică“.

Feldman susţine că unii activişti, musulmani practicanţi şi musulmani aleşi în Parlamentul Turciei cred că Islamul şi democraţia nu sunt incompatibile. Aceştia gândesc pragmatic, nu ideologic, îşi susţin credinţele religioase şi totuşi nu văd în democraţie şi Islam două feţe ale aceleiaşi monede, ci o structură care poate exista.

„Ce înseamnă că există o democraţie islamică? În primul rând, nu va arăta identic cu democraţia pe care o cunoaştem în SUA. S-ar putea să fie un lucru bun, date fiind criticile pe care le-am auzit azi, de exemplu, în contextul a ceea ce democraţia produce. Nu va arăta nici exact cum persoanele din această cameră sau musulmanii din restul lumii - nu vreau să sugerez că nu există musulmani aici, probabil că sunt - conceptualizează Islamul. Va însemna o schimbare şi pentru Islam“, consideră profesorul.

În opinia sa, politica şi religia sunt cei doi factori principali care conduc către un război ce pare extrem de probabil şi pot fi privite drept tipuri de tehnologie.

Feldman precizează că democraţia, ca tip de politică, este o tehnologie menită să controleze şi să folosească puterea: „Şi democraţia reprezintă o serie de tehnologii, care, în principiu, are ca efect răspândirea sursei de putere către un număr mare de oameni şi apoi reconcentrarea ei într-un grup mai mic de oameni care guvernează şi care ei înşişi sunt autorizaţi să guverneze prin virtutea a ceea ce a făcut poporul“.

Dar Islamul? Profesorul vede în această religie „o tehnologie pentru salvare“.

„Se vrea a fi un mecanism pentru interpretarea universului într-un mod în care va aduce salvarea individuală a credinciosului. Islamiştii consideră că Islamul este răspunsul pentru o multitudine de întrebări fie sociale sau politice, sau personale, sau spirituale. Islamul este un mod de a exista în lume prin care o persoană poate atinge anumite scopuri dorite. Şi scopurile, din perspectiva musulmanilor, sunt, în principiu, pacea, dreptatea şi egalitatea, dar respectându-se termenii din învăţăturile musulmane tradiţionale“, explică Noah Feldman.

Mai puteţi citi: 

VIDEO Cum te împiedică trecutul să ai succes în viitor. Psihologia timpului şi legătura cu eşecurile din viaţa ta

„Viaţa înseamnă tentaţie. E vorba de slăbiciune, rezistenţă, da, nu, acum, mai târziu, impulsivitate, chibzuinţă, focalizare asupra prezentului şi asupra viitorului. Virtuţile promise cad pradă pasiunilor momentului. Dintre adolescentele care au jurat abstinenţă sexuală şi virginitate până la căsătorie, îţi mulţumim George Bush, majoritatea, 60%, au cedat tentaţiilor sexuale din primul an. Şi cele mai multe nu au folosit metode contraceptive. Promisiuni deşarte“, aşa îşi începe prelegerea TEDx psihologul Philip Zimbardo.

Cum să fii un bun manager. Sfaturile unui trainer NATO şi NASA: „Atunci când cineva pleacă dintr-o companie, de cele mai multe ori pleacă din cauza şefului“

„Un lider conduce oameni şi manageriază lucruri - bugete, programe. Repet: manageriază lucruri“, le-a spus Jim Bagnola, un faimos şi apreciat speaker în domeniul leadershipului mondial, managerilor ardeleni veniţi să caute soluţii eficiente ca să-şi sporească afacerea. Acesta a oferit trainiguri reprezentanţilor NASA, NATO, Siemens, Motorola, Shell Oil Company, Serviciile Secrete ale SUA, Departamentul Forţelor Aeriene, Hotelurile Marriott.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite