VIDEO Podul din centrul Clujului care s-a surpat parţial săptămâna trecută va fi reparat din banii Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Podul Traian peste Someş, surpat în noaptea de 15 spre 16 august, pe o porţiune de 20 de metri va intra în reparaţii capitale pe banii Primăriei Cluj-Napoca. Anunţul a fost făcut azi, 21 august, de primarul Emil Boc în cadrul unei conferinţe de presă.

Două dintre podurile peste Someş, Traian şi Garibaldi, vor fi reabilitate din banii primăriei clujene. „Avem 2 poduri care vor intra în reparaţie capitală. Este vorba despre podul Traian şi podul Garibaldi. Mai avem 4 poduri care se vor reface în cadrul unui proiect european, cu tramă stradală care are termen de depunere 29 august.
Cele două poduri, podul Traian şi podul Garibaldi, se vor repara pe banii Primăriei. Propunem o reparaţie capitală, care să poată asigura încă cel puţin 20 de ani funcţionalitatea acestor poduri“, susţine primarul Boc.

Podurile vor fi refăcute după modelul podului Napoca.

Deşi Podul Traian s-a surpart în noaptea de 15 spre 16 august, circulaţia nu a fost interzisă. Incidentul s-a produs la doar 4 luni după de o bătrână de 83 de ani din Cluj-Napoca era să cadă în Someşul Mic, în luna aprilie, din cauza unei găuri în pod.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Pericol în centrul Clujului: un pod s-a surpat şi stă să cadă în Someş

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite