VIDEO Organizatorii spectacolului ratat Kings on Ice au fost sancţionaţi cu amenda maximă - 50.000 de lei. Mesajul emoţionant al lui Edvin Marton

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artiştii au împărţit scena cu angajaţii care au venit să „peticească” gheaţa.
Artiştii au împărţit scena cu angajaţii care au venit să „peticească” gheaţa.

Protecţia Consumatorilor Cluj a aplicat amenda maximă - 50.000 de lei - pentru firma care a organizat spectacolul Kings on Ice, după ce la instituţie au fost înregistrate 30 de reclamaţii. Organizatorii au transmis un mesaj spectatorilor nemulţumiţi.

GALERIE FOTO - Imagini de la spectacolul ratat 

Protecţia Consumatorilor a amendat firma care a organizat spectacolul Kings of Ice de la Cluj-Napoca- Spotlights - cu 50.000 de lei pentru problemele constatate, după ce nu mai puţin de 30 de reclamaţii au fost depuse de spectatorii nemulţumiţi. 

Protecţia Consumatorilor şi-a motivat amenda arătând că firma este vinovată de comportament incorect faţă de consumatori, care au fost ţinuţi în frig circa o oră fără să fie informaţi că spectacolul va fi amânat. Oamenii au început să vină la Sala Polivalentă de la ora 18.00 - ora anunţată de acees - şi au stat până la 19.20 , cînd organizatorii au anunţat amânarea. În plus, spectacolul a fost redus de la 3 ore anunţate, la 70 de minute presărate cu întreruperi din cauza intervenţiilor de urgenţă ce au fost făcute la gheaţă. 

Un număr de 1.500 de plătitori de bilete nu s-au mai prezentat la spectacol şi îşi pot primi banii înapoi dacă cer acest lucru, dar mai sunt zeci de spectatori care cer o returnare parţială a banilor având în vedere problemele apărute. 

Adevărul a relatat pe larg despre problemele apărute. 

Violonistul Edvin Marton a înregistat un mesaj video în care mulţumeşte spectatorilor pentru sprijinul arătat şi arată că organizatorii au făcut toate eforturile necesare pentru desfăşurarea show-ului, vina aparţinând firmei care trebuia să asigure gheaţa.  

Ce spun organizatorii. Vor retruna banii pe bilete doar celor care nu au fost la eveniment

Astăzi, organizatorii au mai postat un mesaj pe Facebook în care-şi cer scuze de la spectatori: 

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat la eveniment, toate aceste neplăceri, au survenit exclusiv din vina firmei de producţie a patinoarului.


Show-ul Kings On Ice a fost amânat pe duminică, ora 9:30, din cauza întârzierii realizării patinoarului de către firma de producţie din Ungaria. Aceasta a realizat de mai multe ori suprafaţa de gheaţă pentru evenimentul Kings On Ice; argumentul pentru care s-a şi optat la o colaborare cu aceştia.


Neprofesionalismul acestei firme, a afectat munca din spatele evenimentului, începută de peste un an, de catre echipa noastra. În calitate de organizatori, am oferit suport logistic, curent, utilaje, apă curentă, personal în plus pentru a ajuta la realizarea patinoarului şi până sambata la ora 18:00, firma de producţie ne-a indus în eroare, garantându-ne că patinoarul va fi la standardele cerute de artisti şi agreate contractual.


Show-ul nu a suferit nicio modificare, durata programului s-a datorat excluderii pauzelor programate initial dintre momentele artistice, având în vedere că tot în aceaşi zi, avea loc si la Budapesta Kings On Ice.

Niciun patinator nu s-a accidentat, mulţi dintre ei au participat şi duminică seara în Budapesta, mai puţin Maria Acevedo si Alfonso Campa, cu momentul de acrobaţii aerian şi Vanessa James şi Morgan Cipres, artişti special veniţi doar pentru Kings On Ice din Cluj-Napoca. Pentru a confirma toate cele de mai sus, atasat puteti urmari video-ul din partea artiştilor.


În calitate de organizator vom face din resurse proprii refundul biletelor, ulterior îndreptându-ne cu toate pârghiile legale posibile către firma de producţie a patinoarului din Ungaria.


Dupa cum s-a specificat deja şi pe site şi paginile de facebook, pentru refund, avem rugămintea ca cei care nu au participat la spectacolul Kings on Ice, 08.12.2019, ora 9:30 să trimită e-mail la adresa contact@entertix.ro cu urmatoarele informaţii:


• Numarul de comandă, în cazul în care biletul a fost achiziţionat şi plătit prin card să specifice dacă refund-ul să fie realizat pe acelaşi card, în caz contrar să ofere informaţii de cont necesare procesării refund-ului.

• În cazul persoanelor care au achiziţionat bilete şi nu au fost plătite cu cardul, să trimită pe langă numărul de comandă şi datele de cont necesare (cont iban, nume titular cont).

Cererile o să fie procesate de catre firmele de ticketing în ordinea venirii lor. Pentru că trebuie verificată fiecare solicitare în parte şi fiecare bilet daca a fost sau nu utilizat în cadrul evenimentului de duminică, se estimează o perioadă de 10 zile lucrătoare pentru procesarea tuturor cererilor. Se fac toate eforturile pentru ca contravaloarea acestor biletelor menţionate să fie returnată în cel mai scurt timp posibil!

Plushenko: „Am patinat mai mult de 3.000 de spectacole de-a lungul vieţii mele, dar nu am avut niciodată astfel de probleme cu gheaţa” 

Evgheni Plushenko a transmis fanilor experienţa neagră de care a avut parte la Cluj: „Astăzi a fost cel mai uimitor spectacol din viaţa mea. Spectacolul trebuia să aibă loc ieri (sâmbătă-nr), la 19-00, dar la 18-00, gheaţa nu era nici măcar îngheţată: bălţi, tuburi lipite, ar fi imposibil să sari, să patinezi. Nu am văzut niciodată aşa ceva. Împreună cu organizatorii, echipa noastră şi-a asumat riscul şi a amânat spectacolul pentru această dimineaţă (duminică-nr) la 9.30, pentru că seara avem deja spectacol la Budapesta. Sincer, nu mă aşteptam să văd sala plină la un eveniment organizat atât de devreme. Am patinat mai mult de 3.000 de spectacole de-a lungul vieţii mele, dar nu am avut niciodată astfel de probleme cu gheaţa (problemă care nu a fost rezolvată până la urmă) şi nu am patinat niciodată pentru public atât de devreme dimineaţa! Gheaţa ne-a dezamăgit oricum, pe lângă gaura din mijlocul gheţii, pe care toată lumea o înconjura cu grijă, până la sfârşitul spectacolului, gheaţa a început să se topească şi să se crape, dar tot am riscat un sari cu Sanya (fiul de 6 ani al campionului-nr) în final. El a sărit şi a căzut, am sărit şi eu, am lovit o conductă de apă cu o patină şi s-a întâmplat Fântâna din Trevi (a izbucnit apa din ţeavă-nr). Aţi văzut vreodată aşa ceva? Eu, cu siguranţă, nu am văzut! Am avut astfel de spectacol de neuitat. Nu-mi pot imagina ce vor face organizatorii cu compania care trebuia să asigure gheaţa, dar ieri spectatorii au vrut să ne „sfâşie” din cauza amânării spectacolului, iar astăzi, la final am fost ovaţionaţi în picioare! În Europa, oamenilor încă le place patinajul ceea ce este foarte fain! Mulţumesc Cluj-Napoca, multă dragoste”. 

Citeşte şi

VIDEO Eşec organizatoric la Cluj pentru Kings on Ice. Plushenko a căzut pe gheaţă lovind cu patina o ţeavă din care a tâşnit apa: „Niciodată n-am văzut aşa ceva”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite