VIDEO Jucătorii CFR Cluj, aplaudaţi pe aeroport după sosirea de la Liberec. Mureşan: nu vrem să jucăm cu Dinamo Zagreb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de suporteri i-au aşteptat joi dimineaţa pe jucătorii CFR Cluj pe aeroportul din Cluj-Napoca la întoarcerea de la Liberec. „Înarmaţi" cu fulare, scandând numele campionei şi îmbrăcaţi în culorile clubului, suporterii i-au aplaudat îndelung pe jucători în momentul când aceştia au ajuns la Cluj-Napoca. Cei mai norocoşi au avut ocazia să se şi pozeze cu aceştia.

„La orice partidă sunt emoţii şi e normal să fie aşa pentru că nu am jucat cu un adversar uşor de învins. Era un meci greu, ştiam de la început, important că ne-am atins obiectivul şi chiar obiectivul partidei. Am reuşit să câştigăm ambele partide, făcut şi puncte în clasamentul UEFA şi sunt două victorii care sunt importante. Toată echipa a jucat foarte bine, Kapetanos trebuia să dea gol, Felgueiras trebuie să nu ia gol, toată echipa contribuie la acest lucru. Nu suntem cap de serie, dar important este să ne calificăm. Nu există vreun adversar pe care am vrea să-l evităm, poate pe Dinamo Zagreb că acolo e foarte greu din cauza condiţiilor şi a spectatorilor. Cum o să fie sorţii, vom juca cu cine vom pica şi trebuie să ne calificăm", a precizat Iuliu Mureşan, preşedintele CFR Cluj, după sosirea de la Liberec.

Campioana României, CFR Cluj, s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a învins, cu scorul general de 3-1, formaţia cehă Slovan Liberec, în turul trei preliminar al competiţiei. Miercuri, în deplasare, CFR Cluj a învins, scor 2-1 (1-0), pe Slovan Liberec, după ce, în urmă cu o săptămână, la Cluj-Napoca, s-a impus, scor 1-0.

Golurile au fost marcate de Kapetanos '45+1 şi Sougou '90+4, respectiv Sural '58.

Tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor are loc vineri.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite