VIDEO Ion Caramitru atacă dur guvernarea PSD înaintea Galei UNITER de la Cluj: „România, o ţară pusă la poprire de incompetenţă şi furt”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Caramitru, la pregătirile pentru gala din această seară. FOTO: UNITER
Ion Caramitru, la pregătirile pentru gala din această seară. FOTO: UNITER

Ion Caramitru, amfitrionul Galei UNITER 2019 care are loc în seara aceasta, la Cluj, şi-a pregătit un discurs în care critică dur guvernarea PSD. „Suntem la Cluj. La Cluj-Napoca. În escală şi pentru infuzie de moral”, a spus actorul la repetiţiile care au avut loc astăzi la Teatrul Naţional.

Spectacolul Galei Premiilor UNITER 2019 are loc luni seară, 13 mai, cu începere de la ora 22.00 în Sala Mare a Teatrului Naţional Cluj-Napoca şi va fi transmis în direct pe TVR1, Radio România Cultural, prin livestreaming pe www.uniter.ro şi www.tvr.ro, şi va fi preluat de pagina de Facebook UNITER.
 

Într-un articol postat pe site-ul UNITER sunt descrise pregătirile care au avut loc astăzi la Teatrul Naţional. Printre alte detalii este redată o parte din discursul pe care Ion Caramitru, preşedintele UNITER şi amfitrionul Galei Premiilor UNITER, l-a pregătit. 

„Suntem la Cluj. La Cluj-Napoca. În escală şi pentru infuzie de moral. Suntem cu Gala UNITER, cu tot, într-un spaţiu cultural plin de energie şi devoţiune pentru teatru şi pentru tot ce are el mai bun: dragoste de viaţă, respect faţă de grai, studiu fără limite asupra relativităţii vieţii, ironie adâncă, vis cu ochii deschişi”, spune actorul Ion Caramitru, preşedintele UNITER şi amfitrionul Galei Premiilor UNITER, în aşteptarea evenimentului.

„Vom decide aici, la miezul nopţii, cine sunt colegii noştri de referinţă, ce reprezintă ei în viaţa unei Românii puse la poprire de incompetenţă şi furt. Dacă teatrul rămâne încă o oglindă a patimilor vieţii, vreau să cred că aici, la Cluj, vom cere să trăim într-o ţară mai cinstită, mai demnă, mai curată!”, ar mai fi spus Caramitru conform articolului citat. Primăria Cluj-Napoca a finanţat evneimentul cu 500.000 de lei. 

Maia Morgernstern: „Mă pregătesc pentru contestări”

Maia Morgernstern şi Florin Piersic vor primi, astăzi, la Gala UNITER de la Cluj-Napoca, Premiul pentru întreaga activitate. Actriţa, care face parte din juriul care va decide, prin vot secret, câştigătorii celor 11 categorii de premii, a explicat de ce se aşteaptă la contestări. 


Actriţa Maia Morgenstern a vorbit pentru Radio România Cultural despre experienţa de jurizare pe care a avut-o cu această ocazie: „E un moment foarte important pentru mine. Într-un fel şi greu sau, mai bine zis, cu greutate, dacă aş vrea să fiu foarte exactă. Da pentru că ai de votat, trebuie să-ţi pui numele, să-ţi dai girurl, să-ţi pui semnătură pentru modul în care ai ales între lucruri alese.”


Actriţa a spus că face parte pentru prima dată dintr-un juriu UNITER, deşi a participat la alte jurii şi „de fiecare dată am jurat că nu voi mai merge în juriu”.
 

„E o onoare, o disticţie faptul că am fost invitată în juriul UNITER. Nu e simplu deloc, în juriu suntem oameni diferiţi, cu părerei diferite. Pe de altă parte cu tot subiectivismul, gusturile şi afinităţile, există criterii foarte exacte după care ne ghidăm” un lucru cu greutate pt mine ca actriţă, ca membru al juriului”, a explicat Morgerstern.

Ea a mai susţinut că anticipează că vor fi contestări:„Prevăd pentru că experinţa îmi spune că orice jurizare se fiecare jurizare se lasă cumva, pe undeva, şi cu o dâră de amărăciune. Calculul probalităţilor îmi spune că trebuie să existe lcururi care nu-ţi plac, unanimitatea nu e sănătăasă”. 

Vedeţi aici lista completă a nominalizărilor la Premiile UNITER 2019! 

„O seară grandioasă”

„O seară grandioasă ne aşteaptă astfel la Cluj! Cu o regie semnată de Mihai Măniuţiu, directorul teatrului-gazdă, şi o scenografie vibrantă realizată de Cosmin Ardeleanu, cea de XXVII-a ediţie a Galei UNITER va reuni actori unanim apreciaţi, precum Florin Piersic şi Maia Morgenstern, cărora li se vor decerna premii pentru întreaga activitate. Dincolo de actori, li se vor acorda, de asemenea, premii pentru întreaga activitate unor nume de calibru din teatrul de la noi, precum scenografa Nina Brumuşilă, criticul Doina Papp şi regizorul Cristian Pepino”, se arată pe site-ul UNITER.

Printre momentele artistice ale serii se vor regăsi fragmente din spectacolul-concert „Chiritza în concert”, semnat de Ada Milea la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca şi jucat cu mult haz de actori tineri ai teatrului, ca Anca Hanu sau Sânziana Tarţa. Alţi artişti care vor urca pe scenă pentru a aduce în faţa publicului momente speciale sunt coregrafa Andrea Gavriliu şi violonistul Alexander Bălănescu.

Citeşte şi

Spectacolele „Pescăruşul“ de Andrei Şerban şi „Pădurea spânzuraţilor“ de Radu Afrim au cele mai multe nominalizări la Premiile UNITER VIDEO

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite