
Cluj-Napoca şi Turda sunt primele oraşe din România în care circulă autobuze electrice, dar în curând nu vor mai fi singurele. Asta pentru că mai multe oraşe, inclusiv Bucureştiul, au anunţat că vor achiziţiona astfel de vehicule destinate transportului public.
Cel mai avansat proiect pare să-l aibă Dejul, după ce primăria oraşului a lansat pe 4 septembrie o licitaţie pentru 20 de autobuze electrice cu sistem de e-ticketing, dintre care 14 de capacitate medie, între 7 şi 10m, şi 6 de capacitate mică ,între 5,4 şi 7m.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost 16 octombrie, iar cel al evaluărilor - 14 februarie 2020. Însă reprezentanţii Primăriei Dej au luat decizia mai repede şi au atribuit contractul asocierii Anadolu Automobil -Sustainable Bus Mobility Solutions, ambele companii fiind din Turcia.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: