VIDEO Emil Boc a oficiat prima căsătorie în calitate de primar al Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima cununie civilă oficiată de Emil Boc, primarul Clujului
Prima cununie civilă oficiată de Emil Boc, primarul Clujului

Primul cuplu cununat civil de către Emil Boc în calitate de primar al Clujului a fost cel compus din Diana Adina Dărăbanţu şi Ioan Mihai Lascău. Cei doi tineri au avut emoţii văzându-l pe fostul premier al României în faţa lor, mai ales că Diana Adina Dărăbanţu i-a fost elevă lui Boc.

Cuplurile care şi-au unit destinele azi, 23 iunie, în foişorul din Parcul Central al Clujului au avut surpriza să-l vadă pe Emil Boc, care a oficiat ceremoniile de cununie civilă. Perechea programată pentru ora 11.00 a ajuns cu întârziere, aşa că Diana Adina Dărăbanţu şi Ioan Mihai Lascău au fost primul cuplu căsătorit civil de primarul Emil Boc.

image

Primul cuplu cununat civil de Emil Boc

Pentru actuala doamnă Lascău emoţiile au fost duble, după cum declară chiar ea.

image

Primarul Clujului s-a pozat cu cei doi soţi

„Nu ne aşteptam să-l vedem pe domnul Emil Boc la cununia noastră civilă, însă ne-a făcut o deosebită plăcere. Domnul Boc mi-a fost profesor. În urmă cu câteva zile a avut loc întâlnirea de 10 ani de la terminare afacultăţii. Deci, emoţiile mele sunt duble azi", a afirmat Diana Adina Dărăbanţu.

Şi Emil Boc afirma că a fost o surpriză să-şi revadă una dintre studentele sale. „Cred că am avut emoţii aproape ca şi cuplul", a declarat primarul Boc care a avut cuvinte de laudă şi pentru modul în care arată Parcul Central, după modernizare, afirmând că e de nerecunoscut.

Boc a afirmat că va oficia cununii civile ori de câte ori va avea ocazia. Despre al doilea cuplu pe care l-a cununat, Pal Arpad Lorand şi Marinela Raluca Albu, primarul a afirmat că sunt un simbol al Clujului multicultural, ea fiind româncă, el maghiar.

Prima cununie civilă oficiată de Emil Boc, primarul Clujului

Cuplul despre care Emil Boc a spus că reprezintă simbolul Clujului multicultural

După ceremonii, primarul Emil Boc a făcut poze cu noile familii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite