VIDEO Cursă nebună într-un magazin clujean de bricolaj. Au dat buzna pentru a prinde reducerile

VIDEO Cursă nebună într-un magazin clujean de bricolaj. Au dat buzna pentru a prinde reducerile

La deschiderea magazinului oamenii au început să alerge. FOTO: Captură video

Un clip în care oamenii dau buzna într-un magazin de bricolaj din Cluj a devenit viral pe Facebook. Clujenii au alergat la propriu printre rafturi pentru a prinde cele mai bune promoţii. Unul dintre cei care au comentat postarea a susţinut că de fapt a fost vorba despre „reclamă mincinoasă”, reducerile nefiind substanţiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Clipul a fost postat vineri de un angajat al magazinului de bricolaj, care a filmat dimineaţa, la ora deschiderii, momentul în care oamenii au dat buzna înăuntru. Astfel de imagini se pot vedea la deschiderea unui magazin nou sau la desfiinţare, ocazii cu care se promit super-promoţii. De multe ori, însă este vorba mai multe despre publicitate decât despre reduceri substanţiale. 
Clipul a avut circa 250.000 de vizualizări, peste 1.700 de distribuiri şi 71 de comentarii. 
 

 


„Am ratat cumva o reducere la tigăi?”

 
Cele mai multe persoane care au comentat au făcut glume pe seama „alergătorilor” sau i-au criticat pe aceştia: 
„Suntem de tot râsul lumii când aude cineva de reducere ne comportam ca nişte lingăi şi slugi de asta suntem primiţi aşa şi prin ţările străine”, a spus Aty.
„Echipa de rugby n-ar avea nicio şansă...”, a scris Dan.
„Am ratat cumva o reducere la tigăi? =)))” – a comentat Levente 
„Tulai, Doamne, era ceva gratis?” s-a întrebat Cristina
 

„Reduceri...la ce?”

 
Unii dintre cei care au comentat au taxat tocmai faptul că reducerile anunţate nu sunt substanţiale: 
„Reduceri...la ce? La trimere de la 80 la 50 de lei...la articole gen foarfeci de grădinărit de la 8 la 5 lei...la fierastrău manual de la 13 sau 16 lei la 10 lei...rahaturi de astea. Staţi liniştiţi că nu bagă reducere de 80% la motocultivatoare care sunt 3.000 de lei sau la alte produse care la preţ întreg sunt peste 2.000 de lei. Nici măcar o amărâtă de vopsea lavabila de la Oskar nu e redusă. Mai vezi cate o gresie, o faianţă, un parchet redus de la 35 la 12 lei mp, dar nici atâta nu ar merita la ce calitate e şi cum arată. Şi încă mai stă câte una de abia încape geamul din sala de mese şi face poze să se vadă câta lume este şi cum aşteaptă deschiderea magazinului să facă reclame mincinoase şi să vadă şefii ăia mari ce lume multă este. Deci într-un cuvânt, o minciună uriaşă şi nesimţire mare!”, a scris Adrian.
 
 
Citeşte şi
 
 
 
citeste totul despre: