VIDEO Creţu a dezvăluit strategia falimentară a Guvernului în domeniul infrastructurii: A refuzat bani europeni pentru autostrada montană

VIDEO Creţu a dezvăluit strategia falimentară a Guvernului în domeniul infrastructurii: A refuzat bani europeni pentru autostrada montană

Comisarul european Corina Creţu a făcut de mai multe ori apel către Guvern. FOTO: Remus Florescu

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a dezvăluit strategia falimentară a Guvernului privind infrastructura: a refuzat finanţarea autostrăzii montane (Târgu-Mureş – Iaşi), a început lucrările la Autostrada Sibiu-Piteşti fără autorizaţie de mediu, astfel că nu se poate primi finanţare europeană şi, în acest moment, există un singur proiect de infrastructură mare depus spre finanţare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, prezentă la un dialog cu cetăţenii la Cluj-Napoca, a făcut de mai multe ori apel la Guvernul României să depună proiecte de infrastructură spre finanţare: 
„Avem nevoie de proiecte noi. Sunt foarte multe proiecte pe apă-canal, sunt foarte multe proiecte pe programul Operaţionanl Regional. Infrastructura de transport e problema, am spus-o, o repet. Avem în analiză la ora actuală  un singur proiect: metroul Gara de Nord - Otopeni. Aşteptăm proiecte mari, autostrăzile Sibiu-Piteşti, Piteşti-Craiova, podul de la Bărila, alte proiecte pentru a genera cheltuieli. Deocamdată se cheltuie bani pe proiecte fazate (restante din exerciţiul financiar anterior-nr), dar începând din 2019  va exista riscul de a pierde bani dacă nu se vor genera cereri de plată şi, de asemenea,  facturi pentru a plăti mari proiecte de infrastructură”
 

 

Pasivitatea Guvernului Dăncilă

 

Corina Creţu a taxat pasivitatea Guvernului Dăncilă, care nu a ţinut cont de apelul din luna aprilie 2018 al comisarului, în care arăta: „Sunt extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport”. Din luna aprilie şi până acum nu a fost depus niciun proiect nou. Singurul proiect care este acum analizat – metroul de la Gara de Nord la Otopeni fiind depus în 2017. În schimb, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a luat-o peste picior: „Fac un apel încă o dată, în ciuda răspunsului verbal al domnului ministru că am greşit destinatarul şi că există 200% contractare. Noi, la Comisia Europeană, nu am primit alte proiecte”, a spus Corina Creţu.
 


Guvernul Dăncilă a refuzat bani europeni

 
Comisarul a fost întrebat despre decizia Guvernului de a încheia un parteneriat public-privat în ceea ce priveşte autostrada montană – Târgu-Mureş – Iaşi.
„Dacă s-a hotărât parteneriatul public - privat este decizia suverană a statului membru. Noi ne-am oferit să începem studiul de fezabilitate, urmând ca construcţia să înceapă din 2021 din fonduri europene. Pe de altă parte, orice stat poate decide în ce fel să facă”, a mai susţinut Creţu.    
 


Gafa de la autostrada Sibiu-Piteşti



Creţu a mai spus că urmăreşte îndeaproape stadiu autostrăzii Sibiu-Piteşti,  dar „lucrările au început fără aviz de mediu, ori neavând aviz de mediu, eu nu pot depune la comisie spre finanţare”. 
 

L-a mustrat pe Daea

 
 
Corina Creţu a vorbit despre proiectul său de introducere a internetului în fiecare sat din UE: „Eu am fost luată peste picior  că vorbeam de internet în condiţiile în care multe sate nu au apă, ceea ce mie mi se pare inadmisibil în secolul XXI. La 17 kilometri de Cluj să nu ai apă, domnu ministru. Domnu ministru!”. Ministrul a evitat răspunsul şi a schimbat subiectul. 
 
 
Citeşte şi
 
 
citeste totul despre: