VIDEO Chirurg din Cluj: „Într-un spital, în 2020, să te gândeşti că nu ai mănuşi, că nu ai fire, că se rupe acul, că ai materiale de calitate proastă...“
0Chirurgul George Dindelegan, de la Secţia de Chirurgie 1 a Spitalului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, şi unul dintre noii membri în consiliul de administraţie, a vorbit sincer, într-un interviu, despre problemele unităţii medicale.
„Problema majoră este să stabilim noi dacă suntem un spital public orientat către cetăţean. Este uşor să spunem acest lucru, dar putem să verificăm foarte simplu. Noi, ca medici, putem să ne rezolvăm problemele de sănătate, vrei nu vrei, mai uşor. Ştii un coleg, ştii despre ce e vorba. Dar dacă te pui în locul unui cetăţean în special din Cluj, nu mai vorbesc că avem oameni din toată ţara care ne caută, modul în care interacţionează spitalul cu aceşti cetăţeni care au probleme nu ştiu dacă e cel mai bun”, a spus chirurgul George Dindelegan, de la Secţia de Chirurgie 1 a Spitalului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, şi nou membru în Consiliul de Administraţie al unităţii medicale, într-un interviu pentru „Adevărul“.
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a numit, la începutul săptămânii, trei noi membri ai Consiliului de Administraţie din cei cinci pe care îi are instituţia: Sorin Dudea, şeful Secţiei de Radiologie, George Dindelegan de la Secţia de Chirurgie 1 şi Simona Rednic, de la Reumatologie.
Adevărul: Ministrul Sănătăţii v-a numit, zilele trecute, în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean. Care credeţi că sunt priorităţile Spitalului?
Victor Costache: Din cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie, trei sunt numiţi de Ministerul Sănătăţii, care a decis schimbarea tuturor membrilor. Nu pot decât să salut decizia de a numi profesionişti în Consiliul de Administraţie pentru că, de cele mai multe ori sunt numite persoane care au o anumită legătură cu sistemul sanitar, fie la nivel de minister, fie la nivel de Direcţii Sanitare, cumva tot pe linia de conducerea. Un alt lucru bun este că niciunul dintre noi (cei trei noi membri-nr) nu suntem membri de partid şi nu am avut niciun fel de cerinţă din partea Ministerului să acţionăm la ordine de partid. Primul lucru pe care-l vom face este să realizăm o evaluare corectă în ceea ce priveşte situaţia Spitalului, să ştim unde suntem. Evaluarea este destul de complexă şi implică multe, deoarece e un spital mare cu multe probleme.
Deciziile pe care le poate lua Consiliul de Administraţie vor fi doar în spiritul legii şi în folosul cetăţeanului. Viziunea noastră este ca acest spital să fie deschis către comunitate, integrat în nevoile care există la nivelul oraşului, judeţului şi a întregii regiuni de Nord-Vest a Ardealului. Membrii Consiliului de Administraţie nu sunt putere executivă, nu noi vom conduce spitalul. Există un Comitet Director, noi avem anumite atribuţii legale, pe care o să ni le îndeplinim, în ceea ce priveşte analiza situaţiilor, stabilirea strategiilor, detectarea şi rezolvarea problemelor.
Care sunt problemele pe care le-aţi constatat la nivelul spitalului?
Problema majoră este să stabilim noi dacă suntem un spital public orientat către cetăţean. Este uşor să spunem acest lucru, dar putem să verificăm foarte simplu. Noi, ca medici, putem să ne rezolvăm problemele de sănătate, vrei nu vrei, mai uşor. Ştii un coleg, ştii despre ce e vorba. Dar dacă te pui în locul unui cetăţean, modul în care interacţionează spitalul cu aceşti pacienţi care au probleme nu ştiu dacă e cel mai bun. Haideţi să vedem, care este locul spitalului în comunitate şi dacă e deschis spre cetăţean? Nu te duci cu plăcere la spital, dar dacă tot ai o problemă măcar spitalul să vină în întâmpinarea ta şi să-ţi ofere servicii de calitate. Nimeni din ţară nu este chiar într-atât de naiv să vrea tratament ca la Clinica Mayo într-un spital de stat, dar un pic de decenţă, un pic de grijă faţă de pacient. N-ai nevoie de un program european sau de nu ştiu cât la sută din PIB ca să fie hârtie igienică la toaletă, să ai o minimă intimitate, să nu stai pe coridoare în frig aşteptând nu ştiu exact ce. Lucrurile acestea ţin de bucătăria internă şi pot fi rezolvate.
Trebuie să stabilim o punte de legătură cu alte autorităţi. Spitalul este în mijlocul oraşului, dar este greu de ajuns la el, haideţi să fim cinstiţi. Cum ajungi din Zorilor cu un pacient în vârstă la Spital. E dezastru. Nu ştii unde-ţi laşi maşina, nu ştii unde vii. Toate lucrurile acestea pun presiune pe nişte oameni în suferinţă. Noi cei din Consiliul de Administraţie dorim să ne îndreptăm spre Primărie, ONG-uri, autorităţi să găsim o soluţie astfel încât acest spital să fie mai frecventabil. Problema majoră este că vorbim de un spital mare care este găzduit în multe clădiri vechi. O clădire de o sută de ani nu îţi dă posibiltiatea să ai coridoare care-ţi permit accesul cu două tărgi sau să ai 3 lifturi, unul pentru pacienţi, unul pentru mâncare şi altul pentru aparţinători. Atunci, trebuie să faci un compromis între ce este legal obligatoriu şi ce ai tu la dispoziţie, astfel încât să fie cât mai bine. Nu trebuie să avem o scuză că e o clădire veche. Anumite lucrări structurale nu se pot face, dar alte lucruri le poţi face.
Am citit în raportul corpului de control că nu există aer condiţionat în sălile de operaţie de la Chirurgie 1. Cum vă descurcaţi?
Partea de chirurgie este foarte importantă într-un spital, întâmplător eu sunt chirurg, dar ca membru al Consiliului de Administraţie nu mă voi ocupa exclusiv de aceste probleme. Lucrând de peste 25 de ani pe chirurgie în acest spital ştiu exact care sunt problemele. Ceea ce aţi spus dumneavoastră este adevărat, de exemplu, în cadrul secţiei noastre nu există aer condiţionat în 5 din cele 6 săli de operaţie, în restul secţiilor vom analiza şi vom vedea. Cea care are aer condiţionat nu e făcută de Spital, ci de Universitate în cadrul unui proiect mai mare, astfel încât s-o putem folosi şi în scop didactic. La restul, nu avem aer condiţionat deloc. Vă daţi seama că aerisirea se face prin geam, există o plasă de ţânţari, în mijlocul Clujului cu praful care există. Iar să operezi vara la 40 de grade Celsius într-o clădire mică, cu tavan fals, îmbrăcat cu mănuşi, halat, mască, bonetă. Dacă este o cerinţă legală să existe aer condiţionat în sălile de operaţii, aceasta trebuie respectată. Indiferent de lege însă să operezi fără aer condiţionat este un exemplu cât se poate de simplu de lucru care poate fi îmbunătăţit.
Noi, la Chirurgie 1, am avut, acum 10 ani, o renovare foarte importantă. Ţin să vă spun că şi atunci nu am putut opri activitatea pentru că nu există o altă unitate capabilă să preia politrauma severă. Noi mergeam cu targa cu pacientul operat pe lângă pereţii care erau sparţi.
Sunt inclusiv probleme cu mănuşile pentru chirurgi?
Acestea sunt probleme generale care ţine de materialele sanitare, de calitatea acestora, de aprovizionare. Sunt lucruri care nici n-ar trebui să fie. Pentru un spital în anul 2020 imediat, să te gândeşti că nu ai mănuşi, să te gândeşti că nu ai fire, că ai numai de nu ştiu care, că sunt de calitate proastă, că se rupe acul, că nu ai un electrocauter, că nu ai nişte câmpuri moderne de izolare pentru pacienţi... Degeaba am luat mănuşi ieftine, dacă folosesc patru la o operaţie. Mă supun eu unui risc de infecţie, fiind nevoit să mă spăl de fiecare dată, dar supun şi pacientul unui risc de infecţie. Pentru ce? Pentru că am găsit mănuşi cu 50% mai ieftine? Se întâmplă să folosim câte patru perechi de mănuşi la o operaţie pentru că sunt de slabă calitate şi se rup. Unii colegi, care au pielea mai sensibilă, îşi cumpără pe banii lor mănuşile. Lucrurile acestea nici n-ar trebui să se întâmple. Mai mult, conducerea spitalului ar trebui să forţeze existenţa peste tot a acestor materiale, pentru că fără ele nu putem funcţiona. Acestea sunt cumva „nimicuri” pentru un spital mare. N-ai nevoie de proiecte europene care să ai hârtie la toaletă, acestea sunt lucruri de organizarea noastră internă şi este o ruşine să nu reuşim să asigurăm nişte condiţii decente pacienţilor şi nişte condiţii decente de muncă medicilor. Viziunea noastră pentru Spital este mult mai mare, dorim să fim un spital de top care să aibă o strategie clară de dezvoltare venind în folosul pacienţilor şi dezvoltându-se în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi cu celelalte unităţi sanitare din judeţul Cluj, astfel încât prin implicarea comunităţii locale, a primăriei, cj, tuturor parlamentarilor din Cluj să asigurăm condiţii civilizate, decente de tratament pentru bolnav. Noi suntem obligaţi ca atunci când vin să-şi rezolve o problemă de sănătate, să le asigurăm un mediu confortabil şi mai ales să aibă încredere în medici, în spital, chiar dacă nu vin cu plăcere , măcar să se simtă în siguranţă şi să ştie că noi facem tot ce putem ca să le rezolvăm problema.
Sunt spitale în care li se cere pacienţilor să-şi cumpere diferite medicamente şi materiale. Cum e la Spitalul Judeţean?
E o problemă de aprovizionare. Conform legii, spitalele publice trebuie să asigure tot ceea ce are nevoie pacientul.Sunt probleme de aprovizionare la care nu vă pot răspunde, pentru că nu am făcut parte din conducerea spitalului, eu vă pot spune cu ce probleme ne confruntăm ca medici. Lipsa anumitor materiale sanitare este o problemă deosebită. Te afli într-o situaţie foarte proastă. Ce faci în faţa acelui pacient, dacă tu vezi că nu ai medicamentul sau firul sau o pensă de care ai nevoie. Îl tratezi suboptimal? Îl trimiţi acasă să-şi caute un alt spital sau îl trimiţi la farmacie? Ca medic eşti pus într-o situaţie proastă, oricum ai alege şi asta nu mai trebuie să se întâmple. Nu tu trebuie să-l trimiţi la farmacie să dea din banii proprii. Sigur, există un sistem pentru cazuri excepţionale, tu trebuie să-i dai o hârtie că nu există respectivul material în spital, iar apoi poate să facă decontarea. NU este normal. Noi trebuie să-i asigurăm minimul. Nu se pune problema să-l tratezi cu instrumente şi echipamente de milioane de euro, dar acel minimal de siguranţă pentru pacient trebuie să existe. Dacă nu putem să-l asigurăm, atunci trebuie să spunem acest lucru publicului, să spunem deschis în faţa comunităţii şi să vedem care sunt soluţiile şi la ce nivel.
În orice discuţie despre spitale în România este inevitabil să discutăm despre infecţiile nosocomiale. Cum se prezintă această problemă la nivelul Spitalului Judeţean şi cum ar trebui rezolvată?
Într-adevăr problema infecţiilor nosocomiale este foarte importantă. Din păcate, această problemă nu este privită corect din punctul meu de vedere. Se creează uneori o anumită isterie, pe de altă parte, o atitudine relaxată de genul – peste tot în lume sunt, se ajunga la extreme de genul „nu putem face nimic”, fie „nu reprezintă o problemă”. Infecţiile nosocomiale sunt o problemă pentru orice secţie de chirurgie şi terapie intensivă. Ce este de făcut? Este foarte simplu. Trebuie să vezi dacă se respectă legea, după care, în primul rând trebuie să le recunoşti, să spui deschis şi să vezi cum le poţi trata, după care să adaptezi tratamentul la situaţia spitalului respectiv. Degeaba vrei pe o secţie mică de Terapie intensivă, înghesuită într-o clădire de o sută de ani să ai nu ştiu câte circuite, trei feluri de lifturi şi nu mai ştiu ce. Nu. Trebuie să te adaptezi la ceea ce ai, să iei cele mai bune metode care există în lume despre cum trebuie tratate aceste infecţii, să izolezi fiecare pacient în parte şi separat de alţi bolnavi cu alte infecţii noscomiale. Nu este suficient doar să completezi nişte hârtii privind infecţiile nosocomiale, ci trebuie să iei măsuri, de la medicul curant, medicul de terapie intensivă, medicul specialist epidemiolog, conducerea secţiei, conducerea spitalului, toţi trebuie să analizeze exact situaţia, s-o raporteze corect şi să ia măsurile necesare.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
