VIDEO Cum arată cei 9 kilometri de autostradă inauguraţi vineri la Cluj. Tronsonul preia traficul dinspre Zalău şi Baia Mare spre Turda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Asociaţia Pro Infrastructură / Alexandru Duma
FOTO: Asociaţia Pro Infrastructură / Alexandru Duma

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a inaugurat vineri, 28 septembrie, un nou tronson din Autostrada A3. Segmentul dat în folosinţă face legătura între localităţile Gilău şi Nădăşelu şi măsoară 8,7 kilometri, la care se adaugă un viaduct de 766 de metri.

În realitate, tronsonul respectiv a fost finalizat încă din noiembrie 2017, însă nu a putut fi inaugurat 

din cauza întârzierii construcţiei podului de la Gilău. Acest nod face acum legătura între două tronsoane de autrostradă, Câmpia Turzii – Gilău şi Gilău – Nădăşelu.

Proiectul Autostrăzii A3 a fost anunţat încă din 2003, urmând să aibă o lungime totală de 584 de kilometri şi să lege Bucureştiul de nord-vestul ţării, ajungând la Vama Borş, la graniţa cu Ungaria.

 

„Vom circula pe 9,5 kilometri de autostradă nouă între Nădăşelu şi Gilău, evitând complet Cluj-Napoca pe relaţia Zalău - Baia Mare - Turda”, explică reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Deşi autostrada ar fi trebuit să fie finalizată până la această dată, în cei 15 ani au fost daţi în folosinţă abia 116,5 kilometri, dintre care 55,5 kilometri pe secţiunea Bucureşti – Ploieşti, şi 61 kilometri între Câmpia Turzii şi Nădăşelu, aici fiind incluşi şi cei aproximativ 9 kilometri inauguraţi vineri, 28 septembrie.

Deşi a fost anunţat de conducerea CNAIR, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, nu a fost prezent la eveniment. Nu a lipsit în schimb directorul companiei, Narcis Neaga, care s-a arătat optimist, afirmând că în viitorul apropiat va fi desemnată şi compania sau asocierea de firme care va executa lucrările pe un alt tronson al Autostrăzii A3, Suplacu de Barcău – Borş. În plus, potrivit spuselor sale, în primăvara anului 2019 ar urma să fie anunţaţi şi constructorii pentru un alt segment de autostradă, cel care va face legătura între  Nădăşelu şi Suplacu de Barcău.

„Câştigătorii pentru bucata dintre Suplacu şi Borş vor fi anunţaţi în primele trei zile ale săptămânii viitoare. Deja se ştiu, suntem în faza finala de a primi documente de la ei pentru a-i putea anunţa oficial. Noi sperăm ca până în primăvara să anunţăm câştigătorii şi pentru Nădăşelu – Suplacu de Barcău, undeva în martie-aprilie, cu rezerva contestaţiilor”, a declarat Neaga. La final, acesta a mai preciazat că cele două loturi de autostradă vor costa aproximativ 1 miliard de euro. În schimb, directorul CNAIR a evitat să înainteze un termen la care lucrările ar putea să înceapă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite