VIDEO Aragazul din care iese apă. Se întâmplă la Cluj după ce „Dorel“ a instalat o centrală termică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorel loveşte din nou la Cluj-Napoca: locatarii unui bloc din Cluj-Napoca s-au trezit peste noapte că din aragazuri le iese apă în loc de gaz. Motivul? Instalatorul care i-a montat noua centrală a unui vecin a racordat greşit conductele.

Clujeanul Imre Andras a postat pe pagina sa pe Facebook un video în care se poate vedea cum din ochiurile aragazului din bucătăria vecinului său tâşneşte apă potabilă. „Se întâmplă de 3 zile - Cluj, Str. Regele Ferdinand, nr. 25”, a răspuns el celor care l-au întrebat dacă nu e o farsă. Totul a început cu un bileţel în uşa apartamentului vecinului care îl anunţa, seara, că s-a întrerupt gazul.

„Puteţi pârli porcul în lavoar”

A doua zi, când locatarul a pornit aragazul a constatat ciudăţenia: în loc de gaz pe ochiurile aragazului a ţâşnit apă. „Domnul Imre, măcar acum puteti pârli porcul cu duşul de la baie şi sa faceti nişte frigarui în lavoar”, a făcut haz de necaz un prieten. Alţi internauţi au invocat „mâna lui Dorel”. 

Se pare că au avut dreptate. Problema a apărut după ce un vecin şi-a instalat centrală termică cu un instalator nu foarte priceput. „Apa s-a conectat la conducta de gaz. Au montat greşit o centrală termică - bineînţeles fără autorizaţie..”, a concluzionat clujeanul. Gazul a fost oprit în zonă până la remedierea problemei. 

Citeşte şi

VIDEO „Dorel“ a comis-o din nou.  Era să asfalteze şinele de tramvai din centrul Clujului

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite