Vara la Nicula, iarna-n Tenerife. Poveştile oamenilor veniţi la mănăstire: „Sufletul omului e ca o baterie ce trebuie încărcată“
0Mii de oameni au venit din toată ţara, şi în acest an, în pelerinaj la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Călugării au pregătit circa 20.000 de sarmale.
Sute de oameni şi-au întins păturile, foliile de plastic ori corturile încă de miercuri pe dealul din curtea Mănăstirii Nicula. Unii pelerinii au bătut kilometrii întregi, taman din celălalt colţ al ţării, alţii au venit special din străinătate ori şi-au prelungit concediile ca să nu lipsească de la Nicula. De ce? Toţi spun acelaşi lucru: locul are ceva aparte şi îi cheamă în fiecare an. Şi cei de la mănăstire au chemat în ajutor 50 de preoţi care să facă slujbe pentru credincioşi şi să-i spovedească. Călugării de la Nicula s-au împărţit pe domenii ca să acopere tot, inclusiv cele 20.000 de sarmale şi miile de bucăţi de cozonac care vor hrăni o parte din credincioşi, luni, după slujbă. Pentru toţi, pelerinajul anual de la Nicula este o experienţă de la care rămân cu ceva.
Cel mai friguros pelerinaj
Pe o pătură roşie, sub cu o folie de plastic, şi îmbrăcaţi ca de toamnă târzie, stăteau soţii Viorica şi Ioan Buga din satul Babţa, din judeţul Satu Mare. „Parcă te atrage ceva. Iar pe bucata asta de loc mai încap şi alţii până mâine dimineaţă. Parcă pământul ăsta se întinde şi face loc la fiecare“, zice femeia.
Au venit pregătiţi de vreme rea, dar tot n-a fost suficient.
„Azi (n. r. sâmbătă, 13 august) m-am dus şi am cumpărat pătura asta. Niciodată n-am fost aici să fie aşa de frig cum a fost azi-noapte“, continuă femeia.
Soţul ei e surprins că îi piere orice durere când ajunge la mănăstire. E bucuros că mai petrece câteva zile cu nevasta care se reîntoarce, săptămâna viitoare, în Belgia. Şi-a prelungit concediul ca să vină la Nicula. La 60 de ani are grijă de o bătrânică. Trei luni ea, trei luni sora ei, şi tot aşa până se termină anul. Când munceşte sora, femeia vine acasă, în România.
„Cu banii de acolo facem aici ce trebuie. Cu banii de acasă nu ne putem descurca. În anii în care n-am fost la Nicula plângeam şi vedeam în minte cum se derulează tot. Cred că Maica Domnului ne cheamă aici şi ne dă o putere de rezistăm la tot“, e părerea Vioricăi.
Soţii Buga din judeţul Satu Mare FOTO Florina Pop
Însă experienţa pe care nu o vor uita niciodată e cea de acum 10 ani când icoana făcătoare de minuni ar fi scos un demon dintr-un bărbat. Nu înţelegeau de ce patru bărbaţi bine făcuţi fugeau după un al cincilea slab nevoie mare.
„Sora lui o visat că aici, la mănăstire la Nicula, fratele ei s-a face bine. Vai, ce făcea omul ăla, ce urla şi ce striga! La slujba Sfântului Vasile s-au făcut rugăciuni puternice. El, săracu, se zbătea între viaţă şi moarte. Sora lui o rugat să scoată icoana afară. După ce s-o terminat slujba, l-o stropit cu agheasmă, vreo 2 litri, şi când o aruncat pe om toată apa aia o sunat pădurea, un ecou foarte-foarte puternic. Ceva o fugit în pădure. Ne-am speriat“, povesteşte femeia.
Venită special din Germania
Mărioara Cobuţ (61 de ani) şi Ioana Cociş (57 de ani) - foto mai jos - sunt două surori născute în Bistriţa care au ţinut să ajungă, şi anul ăsta, la mănăstire. Prima a venit special din Germania, unde a plecat după moartea soţului ca să îngrijească doi bătrâni. „Fac asta pentru că-mi place să îngrijesc pe cineva“, mărturiseşte Mărioara.
Sora ei crede că omul e ca o baterie ce are nevoie să se încarce periodic: „Exact aşa e şi sufletul omului. Acasă, rutina şi munca nu se termină niciodată. Şi când spui o rugăciune acasă, de multe ori îţi fuge mintea că ai lăsat pe aragaz ceva sau că n-ai făcut nu ştiu ce“.
Femeile îşi amintesc cu câtă groază mergeau la biserică atunci când erau copile. Le obligau părinţii.
Pelerinii povestesc că trăirile de la Nicula nu se compară cu cele de la mănăstirile ardelene Dobric, Moisei, Rohia. Asta cred Maria Telcean din comuna bistriţeană Şintereag, din faţa cortului său spaţios şi confortabil, dar şi Reghina Vlasin, infirmieră în Beclean. Din buza cortului, cu cartea de rugăciuni în mâini, zice: „Aici zici că eşti în altă lume. N-ai nicio grijă, nu te gândeşti la ce-i casă. E ca-n rai. Nu chiar. Raiul e altfel. Bănuim că-i altfel. Nicăieri nu m-am simţit ca aici“.
Pelerinii care pleacă iarna în Tenerife
Soţii Silvia şi Mircea Borzoş din Bistriţa povestesc, de la umbra copacilor, că veneau la Nicula de când nu existau corturi şi făceau o grămadă de popasuri pentru copii. „Eu făceam popas la întoarcere. Până la gară mâncam 9-10 înghetaţe“, zice Mircea Borzoş. „Da, ne opream la fiecare tarabă – îl completează nevasta -. Acum nu mai mănâncă. Are diabet“.
Silvia şi Mircea Borzoş, lângă cortul lor FOTO Florina Pop
Au doi băieţi mari care lucrează în Insulele Tenerife unde se duc şi ei de câţiva ani. „Revenim primăvara acasă, odată cu păsările călătoare“, glumeşte bărbatul. Ce le place? „Că e civilizaţie şi acolo e toată suflarea de pe pământ. Toate naţiile“, zice acesta, convins că în România civilizaţia s-a născut în Timişoara deoarece „ca acolo nu e nicăieri“.
Viaţa ca pelerinaj
Grigorie Benea, ieromonah la Mănăstirea Nicula, adică preot călugăr, spune că hramul Adormirea Maicii Domnului de la Nicula este cel mai important pelerinaj ortodox din Ardeal.
Recunoaşte că e mai greu pentru cei de la mănăstire să se bucure cu toate câte au de făcut:
„Pelerinajul constituie o călătorie pe care o fac credincioşii menită să-i scoată din viaţa de zi cu zi şi să-i introducă în alt spaţiu, al sfinţeniei. Întreaga viaţă e un pelerinaj. Noi suntem într-o călătorie pe acest pământ“.
Ziua de 15 august e cea mai importantă sărbătoare închinată Fecioarei Maria şi mai e numită, în cărţile bisericeşti, Paştile de vară.
Sătenii din Nicula vând busuioc la poartă
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
