Veste bună pentru schiori: de miercuri se schiază la Băişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe pârtia de la Băişoara s-a aşternut un strat de zăpadă de 15 centimetri şi continuă să ningă. Adrian Baciu, managerul pârtiei de la Băişoara, spune că miercuri se va putea schia cu certitudine la Băişoara.

 „ La Muntele Băişorii, pârtia mare va fi deschisă pentru turişti şi abia îi aşteptăm pentru că anul acesta n-a fost prea darnic în zăpadă cu noi aici la Cluj. Acum ninge la Băişoara, deci suntem optimişti“, spune Adrain Baciu, managerul pârtiei mari din Băişoara.
Pârtia are o lungime de 1200 de metri. Funcţionează programul de teleschi, al cărui preţ este de 40 de lei pentru 11 urcări sau 4 lei pentru o singură urcare. „Am vorbit şi cu meteorologii şi m-au asigurat că la Băişoara va continua să ningă toată săpătămâna , ceea ce înseamnă că stratul de zăpadă va creşte suficient pentru ca pârtia să fie bună pentru cei care au o pasiune pentru acest sport sau pentru cei care pur si simplu vor să facă puţină mişcare“, a spus Adrian Baciu, managerul pârtiei de la Băişoara.

Numai la Băişoare se schiază

În rest, niciuna din celelalte pârtii din judeţ nu este  deschisă pentru schi. Stratul de zăpadă este foarte redus pe aceste pârtii şi abia atinge 7 centimetri. La pârtia din Dângău situaţia e diferită, acolo nu sunt prea mari speranţe pentru iubitorii de schi. „Pârtia Gemeni are 750 de metri lungime, dar nu e nici un gram de zăpadă. Pe pârtia Neagră care are 400 de metri lungime zăpada e subţire, câteva pete de zăpadă pe ici pe colo. Deci categoric nu se poate schia“, a spus Cornel Popa de la Primăria Căpuşu Mare. Pârtia Leşu Mărişel, care are o lungime de 780 de metri, are 5 centimetri de zăpadă, motiv pentru care este şi ea închisă. Pârtiile Buscat, Vânători şi Arena Feleacu sunt de asemenea închise din cauză ca nu a nins prea mult în aceste zone până la această oră.

„Ninsorile vor fi abundente“

„La munte va ninge zilele următoare, iar temperaturile vor scădea sub zero grade, vor fi de fapt chiar -11 grade Celsius. Ninsorile vor fi abundente. Sunt şanse să se schieze de miercuri la Băişoara. În oraş iarna vine de vineri, când stratul de zăpadă va deveni tot mai consistent şi practic anotimpul rece îşi intră în drepturi“, a precizat meteorologul Narcis Maier.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite