Valentine's de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vinul „Te iubesc” este una dintre vedetele târgului de Ziua Îndrăgostiţilor/ Foto: Vakarcs Lorand
Vinul „Te iubesc” este una dintre vedetele târgului de Ziua Îndrăgostiţilor/ Foto: Vakarcs Lorand

Comercianţii reduc preţurile şi încearcă să vândă şi alte produse pe lângă inimioare. Târgul de Valentine's Day, organizat în acest weekend în incinta Iulius Mall, oferă puţine produse tematice acestei sărbători. În schimb pot fi cumpărate obiecte decorative.

Din aproximativ zece standuri cu cadouri pentru cupluri, prezente la parterul mallului, doar două vând obiecte tematice de Ziua Îndrăgostiţilor. Acestora li se alătură un altul, de unde trecătorii pot alege dulciuri eco dintr-o gamă foarte variată. Celelalte standuri oferă spre vânzare obiecte decorative şi băuturi, de la pietricele colorate şi lănţişoare artizanale, până la vinuri.

Preţurile la standul de dulciuri sunt foarte variate şi se calculează în funcţie de gramaj, acesta variind între trei lei şi 20 de lei pentru o sută de grame. Ciocolata, bomboanele şi pralinele din lapte de pasăre sunt ecologice, potrivit celor care le comercializează.

În ceea ce priveşte cadourile pentru îndrăgostiţi, gama de produse variază de la căni, perniţe inscripţionate cu inimioare şi lumânări, la ursuleţi de diferite mărimi şi păpuşi din ceramică. Doar două standuri comercializează, însă, asemenea produse. „Noi venim de lângă Huedin. Nu suntem specializaţi în aşa ceva, doar la acest târg ne-am gândit să venim să comercializăm produse tematice”, ne-a spus Balazs Gyula, în vârstă de 50 de ani.

Preţurile variază în funcţie de „mărimea” cadoului. O pernă în formă de inimioară, inscripţionată cu „Te iubesc” costă de la 15 la 30 de lei. Ursuleţii de pluş la dimensiuni medii se vând la preţul de 12 lei, iar unul mai mic costă 8 lei. Vânzătorii au fost nevoiţi să păstreze preţurile cu care comercializau produsele anul trecut sau chiar să le scadă. Măsura, spun ei, se datorează crizei economice.

Comercianţii spun că cele mai căutate pernele în formă de inimioară, lumânările parfumate şi colorate, dar şi cănile personalizate. În ceea ce priveşte ceilalţi comercianţi, care oferă spre vânzare produse decorative, vânzările nu sunt atât de mari după cum sunt aşteptările, asta deoarece oamenii caută cadouri reprezentative de Ziua Îndrăgostiţilor.

Extravaganţe

În cadrul aceluiaşi târg există şi produse extravagante, precum cadourile gata împachetate în cutii strălucitoare, învelite într-o folie transparentă, sau coşuri cu dulciuri îmbrăcate în celofan. Preţurile acestora ajung până la 50 de lei.

„Vedeta” unuia dintre standuri este un vin importat din Republica Moldova, pe al cărui etichetă scrie cu roşu „Te iubesc”. Vânzătoarea prezentă la stand ne-a spus că, de fapt, vinul se numeşte Premiat, însă au aplicat peste eticheta originală una care să personalizeze produsul.

Târgul se încheie mâine, de Valentine's Day. Tot mâine, pe scena montată la parterul mallului va avea loc un concert susţinut de DJ Project şi Giulia, de la ora 18.00.

Cadouri de Valentine's Day

Produs                              Preţ
Perniţe decorative    15-30 de lei
Cutii de ciocolată      15-45 de lei
Ursuleţi                          8-12 lei
Căni                                5-12 lei
Lumânări                      9-15 lei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite