UPDATE: Vreme urâtă până sâmbătă noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au prelungit avertizarea de Cod Galben anunţată vineri pentru judeţul Cluj până sâmbătă noapte la ora 23. Totodată, avertizarea a fost extinsă de la 17 judeţe la 26. Se anunţă, în acest interval, ploi torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină în partea de nord a ţării, dar şi temperaturi de până la 37 de grade în jumătatea de sud.

UPDATE:

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii pentru 26 de judeţe din nord, centru şi sud valabilă sâmbătă, între 11.00 şi 23.00, avertizând totodată că în Muntenia, Moldova şi Dobrogea temperaturile pot ajunge la 37 de grade iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic.

Potrivit noii avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei şi vestul Munteniei, precum şi în zona de munte instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcari electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat.

_______________

Potrivit avertizării date vineri, 6 august, în a doua parte a zilei şi până sâmbătă seara, în  jumătatea de vest a ţării vor fi semnalate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp, iar izolat 60 până la 70 de litri pe metrul pătrat. 

"La nivelul judeţului Cluj, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor urmări evoluţia fenomenelor hidrometeo prognozate, pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor eventuale situaţii de urgenţă", se arată într-o comunicare a Instituţiei Prefectului.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite