UPDATE Administratorul firmei de salubrizare Brantner-Vereş a fost şi el audiat de DNA. Vezi cine a mai fost chemat la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calin Stoia
Calin Stoia

Oamenii de afaceri audiaţi la DNA în dosarul în care a fost reţinut primarul Sorin Apostu sunt Simion Mureşan, care deţine Electrogrup şi are o avere estimată la 49 milioane de euro, Mustafa Bekar, asociat la Kiat Group, care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea străzilor din Cluj şi Călin Stoia, care este acţionar la compania de salubritate Brantner-Vereş.

Oamenii de afaceri Simion Mureşan şi Mustafa Bekar au fost audiaţi în dosarul în care a fost reţinut primarul Sorin Apostu, firmele acestora având contracte cu Primăria Cluj-Napoca, afirmă surse judiciare. Călin Stoia a fost reţinut pentru 24 de ore.

Primarul Clujului, reţinut pentru mită în formă continuată. Vezi aici comunicatul DNA

UPDATE: Primarul Sorin Apostu a ajuns în faţa magistraţilor la ora 18.30

Avocatul Iordăchescu: „Aspazia Droniuc este posibilul denunţător în cazul reţinerii primarului de Cluj“

Primarul Sorin Apostu ar fi primit drept mită excursii şi haine pentru soţie

Vezi care sunt contractele pentru care a fost reţinut de DNA primarul Clujului

UPDATE Primarul din Cluj, Sorin Apostu, a fost reţinut pentru 24 de ore fiind acuzat de luare de mită

Simion Mureşan controlează, alături de fratele său Teofil, firma clujeană Electrogrup, specializată în construcţii de infrastructură energetică, de telecomunicaţii şi civilă. Potrivit Topului milionarilor, cei doi fraţi au o avere estimată la 49-51 de milioane de euro.

Afacerea camere video

Firma SC Electrogrup a câştigat în 2010 licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca privind sistemul de monitorizare video a traficului rutier, care constă într-un număr de 220 de camere video amplasate în 79 de zone din municipiu.Primarul Sorin Apostu susţinea că acest sistem va permite un control mai bun al zonelor cu risc mare, "atât în privinţa traficului rutier, cât şi în ceea ce priveşte depozitările ilegale de deşeuri".

Deschiderea ofertelor pentru această licitaţie a avut loc în 9 august 2010, fiind desemnată câştigătoare SC Electrogrup Cluj-Napoca, cu un preţ unitar adjudecat de 179 lei/cameră video/lună. Durata acordului cadru este de şapte ani.

Kiat, abonat la bani publici

Mustafa Bekar este asociat, alături de alţi patru cetăţeni turci, la Kiat Group Construct, consorţiu care a început să câştige contracte cu Primăria Cluj-Napoca încă din 2004.Firma Kiat Group, în asociere cu Diferit SRL, a câştigat, în mai 2010, contractul scos la licitaţie de Primăria Cluj-Napoca pentru reabilitarea străzilor din oraş pe o perioadă de patru ani. Oferta câştigătoare a fost în valoare de 600 de milioane de lei.

Contractul prevede asfaltarea a peste 300 de străzi şi alei dintre blocuri, dar şi a 120 de artere principale din oraş, în perioada 2011-2013.
De asemenea, Kiat Group Construct a câştigat în acest an, în asociere cu Tehnic-Asist şi Damar Consult, pentru suma de 281,7 milioane de lei, un contract cu Consiliul Judeţean Cluj pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a 423 de kilometri de drumuri judeţene.

Omul de afaceri Călin Mihai Stoia este reprezentant al firmei Total Trading Company, care este acţionar la compania de salubritate Brantner-Vereş. Stoia a fost prezent, de altfel, alături de primarul Sorin Apostu, în conferinţa de presă în care au fost anunţaţi câştigătorii licitaţiei pentru serviciul de salubrizare.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite