Un mort şi un rănit grav în urma unui accident în localitatea clujeană Fundătura

Un mort şi un rănit grav în urma unui accident în localitatea clujeană Fundătura

Două echipaje SMURD au intervenit la accidentul de la Fundătura  FOTO: Adevărul

Pompierii au intervenit la accidentul din localitatea clujeană Fundătura cu două echipaje SMURD şi o autospecială pentru descarcerare. Un pasager a murit.

Accidentul a avut loc după ce o maşină marca Opel, care staţiona pe banda de circulaţie dinspre Cluj spre Dej pentru a vira la stânga, a fost lovită din spate de o altă maşină, marca BMW. Opelul a fost proiectat pe contrasens, unde a fost izbit de un alt autoturism marca BMW.
Circulaţia a fost blocată aproximativ jumătate de oră.

„Este vorba despre un accident de circulaţie în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu trei victime, care au fost transportate de urgenţă la spital. Traficul rutier a fost deviat prin Bonţida“, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene Cluj, Anca-Sidonia Bolba.

În Opel erau doi fraţi. Unul a murit, iar celălalt e în stare gravă.

Ceilalţi pasageri din celelalte maşini sunt în afara oricărui pericol.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: