UBB Cluj: Instituţia nu participă la proiectul derulat de Edu Tim

UBB Cluj: Instituţia nu participă la proiectul derulat de Edu Tim

Sediul central al UBB Cluj.

Conducerea Universităţii „Babeş-Bolyai" (UBB) susţine că instituţia nu participă la programul derulat de Edu Tim, coordonat de fostul consilier al ministrului Educaţiei, Melania Vergu, cum a apărut pe site-ul firmei, afirmând că va transmite precizări în acest sens autorităţilor europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat de presă, transmis, vineri, de UBB Cluj, cu titlul „Precizare în legătură cu un program trucat", se arată că Rectoratul şi Consiliul de Administraţie ale universităţii „iau act cu stupoare de faptul că, pe site-ul firmei de familie Societatea Comercială Edu Tim SRL, a Melaniei Vergu şi a fiului său, Tudor Vergu, se pretinde că Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii «Babeş-Bolyai» şi Universitatea «Babeş-Bolyai» participă la cunoscutul program trucat al familiei privind practica studenţilor", informează Mediafax.

Conform sursei citate, participarea instituţiei la programul POSDRU al familiei Vergu nu a fost aprobată niciodată de niciun consiliu profesoral de facultate şi de nicio altă autoritate a Universităţii „Babeş-Bolyai".

„Programele nu trebuie să fie stabilite fraudulos, prin pervertire, fiind aranjamente de familii corupte. În plus, este nevoie ca cei care conduc programe să fie, totuşi, profesionişti şi nu «experţi» locali, regionali, naţionali autoproclamaţi, mai mult de mucava (cum abuzează în acest program). Universitatea «Babeş-Bolyai» va transmite precizările necesare autorităţilor europene, încât instituţia să nu cauţioneze programe trucate", se arată în comunicat.

În iunie 2010, Edu Tim Consultanţă Europeană SRL, firma Melaniei Mandas Vergu - la vremea respectivă consilier al ministrului Educaţiei -, a obţinut finanţare pentru un proiect în domeniul resurselor umane de formare profesională (POSDRU) în valoare de 4.000.000 de euro. În acest context, atribuirea contractului firmei Edu Tim, deţinută de consilierul ministrului Educaţiei, a fost găsită imorală, Vergu fiind angajată a ministerului şi aflându-se într-o stare de incompatibilitate.

Melania Vergu a fost eliberată din funcţie de ministrul Funeriu, ea susţinând că va rămâne în proiect pentru că este managerul acestuia şi se „va bate" pentru el.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările