Trenurile care vor face o oprire suplimentară la Negreni, unul dintre cele mai vechi târguri din Ardeal

Trenurile care vor face o oprire suplimentară la Negreni, unul dintre cele mai vechi târguri din Ardeal

Mii de vechituri la târgul de la Negreni, cel mai vechi de acest gen din Transilvania FOTO: Vakarcs Loránd

Şase trenuri vor face o oprire suplimentară de joi, 11 octombrie, până duminică, 14 octombrie, inclusiv în centrul satului Negreni, unde se desfăşoară unul dintre cele mai vechi târguri din Transilvania.

Ştiri pe aceeaşi temă

Târgul din Negreni, comuna cu acelaşi lume, de la limita Clujului cu Bihorul, se organizează în fiecare toamnă de ani buni. Are peste 200 de ediţii.

„Tradiţionalul Târg de la Negreni revine cu forţe proaspete şi în 2018! „Târgul de la Fechetău”, reprezintă practic ediţia de toamnă a acestuia. Ca în fiecare an, Târgul de la Fechetău are loc în prima săptămâna din luna octombrie, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni, judeţul Cluj. Târgul începe însă din timpul săptămânii, astfel că în acest an perioada de desfăşurare este între 8 - 14 octombrie 2018. Curioşii vor putea găsi, aşadar, pe malul Crişului Repede, de la obiecte noi de uz general, haine sau încălţăminte, până la antichităţi, cusături, farfurii pictate, mobilier, unelte, picturi, cărţi, etc“, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Ca oamenii să ajungă acolo, CFR Călători a stabilit ca, în perioada 11-14 octombrie, şase trenuri vor face o oprire suplimentară în centrul localităţii, unde este şi peron.

Trenurile sunt următoarele: 

  • R 3073 Cluj Napoca plecare 7.40 – Negreni sosire 9.48 – Oradea sosire 11.55
  • R 3074 Oradea plecare 7.30 – Negreni sosire 9,36 – Cluj Napoca sosire 11.20
  • R 3075 Cluj Napoca plecare 16.40 – Negreni sosire 18,37 – Oradea sosire 20.40
  • R 3076 Oradea plecare 15,30 – Negreni sosire 17,42 – Cluj Napoca sosire 19.30
  • R 3642 Bratca plecare 6.27 – Negreni sosire 6,59 – Huedin sosire 7.30 (nu circulă sâmbătă, duminică şi sărbători legale)
  • R 3643 Huedin plecare 14.41 – Negreni sosire 15.12 – Piatra Craiului sosire 15.20 (nu circulă sâmbătă, duminică şi sărbători legale).

 

Mai puteţi citi:

FOTO Târgul clujean de la Negreni, “raiul second-hand-ului” din Transilvania

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: