Trei reţete speciale cu conopidă. Cât de simplu se prepară supa cremă ideală pentru o zi de vară

Trei reţete speciale cu conopidă. Cât de simplu se prepară supa cremă ideală pentru o zi de vară

Vara şi-a intrat deja în drepturi, deşi din punct de vedere astronomic am mai avea de aşteptat până la solstiţiul din 22 iunie. Ca de fiecare dată, fructele şi legumele sunt vedetele bucătăriei în sezonul estival, cel puţin în cazul celor care îşi doresc un regim de viaţă sănătos.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înrudită cu varza, ridichea şi broccoli, conopida poate fi consumată în mâncăruri gătite sau în salate. Această legumă are proprietăţi puternic antioxidante, iar studiile au relevat faptul că are un conţinut important de vitamine, printre care B1, B2, B3, C şi K, dar şi Omega 3, mangan, fosfor sau potasiu. Iar lista poate continua.
 
 

Supa cremă de conopidă

 
Supa de conopidă nu este greu de pregătit şi este gustoasă, fiind potrivită pentru o zi caldă de vară. Ingredientele necesare sunt o conopidă de mărime medie, o ceapă, un cartof mare, un morcov ras şi două linguri de smântână. La acestea se adaugă circa 15 grame de unt, un pahar de lapte şi un cubuleţ concentrat ca bază de mâncare. 
 
 
Primul pas este să se pună la fiert o jumătate de litru de apă într-un vas, la care se adaugă cubuleţul concentrat. În acest timp, se spală conopida şi se împarte în mici bucheţele, iar în paralel se taie şi cartoful în cubuleţe cât mai mici, pentru a se pătrunde mai uşor.
 
Totodată, se feliază ceapa şi se pune la călit într-un vas cât mai încăpător, după care se adaugă şi conopida, laptele, morcovul ras şi apa în care a fiert cel puţin cinci minute cubuleţul menţionat anterior. Apoi, se poate adauga o jumătate de cană de apă şi se pune la fiert circa 20 de minute, după care se pasează cu un mixer, atunci când s-a mai răcit, pentru ca la final să se lase din nou la fiert câteva minute, la foc mic, amestecând din când în când. Supa cremă de conopidă ar trebui să fie gata acum în cel mult cinci minute. La final, se poate presăra, eventual, puţină verdeaţă, de preferat pătrunjel sau coriandru, iar supa se poate servi.
 
 

Conopida cu maioneză

 
Celor care le place salata de vinete cu maioneză li se va părea delicioasă şi conopida preparată asemănător. Gustul este cu adevărat delicios, iar de pregătit se pregăteşte foarte simplu şi într-un timp cât se poate de scurt.
 

 
 
Pentru început, e nevoie de o conopidă de mărime medie, maioneză care se poate prepara din două gălbenuşuri de ou sau se poate cumpăra din comerţ, dar şi două linguri de smântână. Cei care doresc caa gustul conopidei cu maioneză să aducă mai mult cu cel al salatei de vinete pot să adauge o ceapă mică tăiată fin.
Mai întâi se spală şi se taie conopida, după care se pune puţin la fiert. După 10-15 minute, conopida se scoate, se lasă la răcit atât cât e nevoie şi se toacă mărunt. Apoi, se amestecă alături de maioneză şi ceapă, iar la final se adaugă după gust sare, piper şi cele două linguriţe de smântână. 
 

Conopidă la cuptor

 
Mulţi gurmanzi sunt tentaţi să spună că gustul conopidei pregătite la cuptor este chiar mai bun decât cel al cartofilor preparaţi la fel. Cei curioşi pot uşor să confirme sau să infirme aceste afirmaţii, cu condiţia să accepte provocarea şi să-şi prepare conopidă la cuptor. Vestea bună este că mâncarea e uşor de gătit, cu condiţia să se respecte câţiva paşi mici.
 

 
Întâi de orice, sunt necesare următoarele ingrediente: o conopidă, o ceapă, 250 de grame de caşcaval sau de brânză şi tot cam atâta smântână, două ouă şi un sfert de unt.
 
Prima etapă, obligatorie, coincide cu cea de la reţetele anterioare, ceea ce înseamnă că se spală şi se taie în bucăţi mici conopida. Apoi, se pune într-un vas cu apă şi se lasă la fiert circa 15 minute. Între timp, se taie ceapa cât mai mărunt, iar caşcavalul se porţionează în mici cubuleţe. Nu trebuie uitate nici ouăle, care se amestecă puţin cu smântâna. Următoarea etapă este să se scoată conopida fiartă şi să se lase câteva minute la scurs. În acelaşi timp, se ia o tavă, se unge cu unt şi se adaugă conopida scursă, caşcavalul, ceapa şi amestecul de ouă cu smântână. Se amestecă din nou toate ingredientele din tavă, după care se lasă la cuptor timp de aproximativ 45 de minute, timp în care deliciosul preparat ar trebui să se rumenească şi să fie gata. 
citeste totul despre: