Trei dive în concert la Cluj: Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele trei soprane concertează, pentru prima dată, în România, în această formulă (foto: adevărul)
Cele trei soprane concertează, pentru prima dată, în România, în această formulă (foto: adevărul)

Sopranele Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva vor cânta mâine seară, la ora 19.00, în Sala Auditorium Maximum Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Acestea se bucură de cariere internaţionale răsunătoare şi concertează, pentru prima oară, pe scenele din România.

Turneul, organizat de Radio România Cultural şi Accendo, este susţinut şi de JTI. Cele trei dive concertează în ţară la invitaţia pianistului Horia Mihail. Concertele au debutat pe 17 decembrie şi se vor încheia pe 23 decembrie. Clujenii îşi vor putea cumpăra bilete de la Opera Maghiară. Biletele costă între 16 şi 26 de lei.

Mezzo-soprana Ruxandra Donose, una dintre cele mai celebre voci ale generaţiei sale, a cântat pe scenele de la Opera de Stat din Viena, de la Royal Opera House Covent Garden din Londra şi de la Metropolitan Opera New York. Soprana Teodora Gheorghiu a colaborat cu Academy of Ancient Music din Londra, Orchestre Symphonique de la Monnaie, Orchestre National de Belgique şi Lucerne Symphony Orchestra. Soprana Leontina Văduva a cântat la Paris - la Opera Bastille, Châtelet, Opera Comică, Théâtre des Champs Elysées, Sala Gaveau, la Londra în Covent Garden, în Milano la Scalla, în Viena la Staatsoper şi în New York la Metropolitan Opera.

Repertoriul celor trei dive, aclamate pe marile scene ale lumii şi stabilite în străinătate, va cuprinde arii şi duete celebre din opere de renume.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite