Tragedie la Cluj. Băieţelul de doi ani căutat cu peste o sută de persoane a fost găsit în albia Someşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilaşul se juca cu alţi copii în zona râului Someş. FOTO: Arhiva familiei
Copilaşul se juca cu alţi copii în zona râului Someş. FOTO: Arhiva familiei

Băieţelul de doi ani căutat de vineri seara a fost găsit la circa 20 de metri de la locul dispariţiei. Copilul se juca pe malul Someşului şi se pare că a căzut în apă şi s-a înecat.

„Din nefericire, în această dimineaţa, în jurul orei 7:30, un voluntar angrenat în efectuarea căutărilor a identificat minorul agăţat în albia râului, la o distanţă de aproximativ 20 de metri de la locul dispariţiei”, transmite Poliţia Cluj.

Identificarea acestuia a fost posibilă în urma scăderii debitul de apă. În acest fel, cadavrul copilului a ieşit la suprafaţă. 

În cauză, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpa.

Căutat de peste 100 de oameni 

Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că vineri, 21 mai, în jurul orei 17.00, un copil de doi ani, David Alexandru Lăcătuş, a ieşit din locuinţa sa din Floreşti pentru a se juca cu alţi copii în zona râului Someş şi nu a mai fost găsit.

"În vederea depistării minorului, peste 100 de poliţişti, jandarmi, lucrători ISU şi voluntari sunt angrenaţi in activităţile specifice de căutare", informează reprezentanţii Poliţiei Cluj.

Băieţelul are o înălţime de aproximativ un metru, ochii negri, părul şaten. În momentul plecării, el era îmbrăcat cu pantaloni scurţi de culoare albastră, tricou de culoare albastră şi sandale de culoare albastră cu şireturi verzi. Persoanele care pot furniza informaţii despre copil sunt rugate sa se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să sune la 112. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite