Tinerii din PDL Cluj au protestat în faţa Prefecturii de 1 Aprilie. Printre mesaje: „Ponta nu uita, există şi Transilvania!“

Tinerii
din PDL Cluj au protestat în faţa Prefecturii de 1 Aprilie. Printre mesaje: „Ponta
nu uita, există şi Transilvania!“

Unul dintre mesajele tinerilor PDL Cluj, în faţa Prefecturii  FOTO: Facebook.com

Circa 30 de persoane, toate membre în organizaţia de tineret a PDL Cluj, au protestat azi, începând cu ora 14.00, fiind nemulţumiţi de maniera în care, susţin ei conduce premierul Victor Ponta ţara. Aceştia susţin că au organizat mitingul, între orele 14.00 şi 16.00, special pe data de 1 aprilie pentru a-l „sărbători pe Cel Mai Mare Păcălici al României“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Protestatarii au venit la miting cu steaguri tricolore şi pancarte pe care scriau mesaje precum: „Aeroportul Internaţional Cluj = 0 finanţare“, „Ponta Victor = Păcălici Veritabil“, „Guvernul Ponta oferă post negru în loc de posturi de muncă“ şi „Ponta nu uita, există şi Transilvania!“.

Protestatarii au lăsat la Prefectura Cluj o scrisoare deschisă către premierul Victor Ponta în care susţin că
Victor Ponta a promis românilor un nivel de trai european, locuri de muncă, investiţii străine, educaţie şi sănătate de înaltă performanţă şi nu le-a oferit.

De cealaltă parte, tinerii USL au reacţionat şi afirmă că comportamentul politic al tinerilor PDL este unul „sub vârsta pubertăţii“.

„Ne manifestăm interesul pentru un concurs de idei, de viziuni politice, economice şi sociale. Suntem convinşi că tinerii politicieni pot genera proiecte utile comunităţii lor, generaţiei lor. Le recomandăm colegilor din OT PDL să caute în semnificaţia zilei de 1 aprilie şi lansarea primului satelit meteorologic, fondarea companiei Apple Computers, nu doar glumiţele deşănţate, lipsite de conţinut” a declarat Dan Morar, preşedintele TSD Cluj.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: