Tinerii şi meseria de poliţist. Concurenţă de 4 pe un loc la admiterea la şcoala de agenţi de poliţie din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţişti  FOTO: arhiva Adevărul
Poliţişti  FOTO: arhiva Adevărul

Azi, 10 ianuarie, a început concursului de admitere la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca. Sunt 300 de locuri şi 1.380 de candidaţi.

Sesiunea din ianuarie a concursului de admitere la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a debutat joi, 10 ianuarie. Azi şi mâine, între orele 8.00 şi 16.00, este programată înscrierea candidaţilor şi eliberarea legitimaţiilor de concurs.

Potrivit datelor Şcolii de Agenţi din Cluj sunt 300 de locuri şi 1.380 de candidaţi. Între 12 şi 20 ianuarie au loc probele eliminatorii: vizita medicală şi evaluarea performanţei fizice, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor de limba română şi o limbă străină (engleză sau franceză).

Termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere la nivelul IPJ-uri din ţară a fost 23 noiembrie. Tot la sediile IPJ unde s-au înscris, candidaţii au susţinut prima probă eliminatorie, testarea psihologică.

Reprezentanţii Şcolii de Agenţi de Poliţie din Cluj îi roagă pe candidaţi să verifice periodic informaţiile postate pe site-ul instituţiei, scoalapolcj.ro. 

Mai puteţi citi:

Percheziţii la un bărbat din Lunca Mureşului, suspect de furt din locuinţe
 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite