Tinerii de la cea mai mare platformă de programare din România, alături de mişcarea #şîeu. „Mi-a fost mult mai uşor să ajung la New York decât la Bucureşti“

Tinerii de la cea mai mare platformă de programare din România, alături de mişcarea #şîeu. „Mi-a fost mult mai uşor să ajung la New York decât la Bucureşti“

Bianca Costin şi Petru Trîmbiţaş, fondatorii wellcode.ro  FOTO: arhivă personală

Tinerii de la cea mai mare platformă de învăţat programare din România, wellcode.ro, s-au alăturat vineri, 15 martie, mişcării "România vrea autostrăzi". Platforma, care are circa 50.000 de utilizatori, şi-a întrerupt activitatea pentru 15 minute, de la ora 15.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tinerii din echipa wellcode.ro, cea mai mare platformă de învăţat programare din România, s-au alăturat vineri, 15 martie, mişcării #şîeu.

„NU vrem să încurajăm tăcerea, care duce la perpetuarea neregulilor din ţara noastra. Pe lângă contribuţia în educaţie pe care o oferim zilnic, azi vrem să contribuim la această mişcare şi să transmitem un mesaj clar: «România vrea autostrăzi"🛣 #şîeu»“, scriu tinerii Petru Trîmbiţaş şi Bianca Costin, fondatorii wellcode.ro, pe Facebook şi Youtube.

Cei doi vor să sublinieze că „schimbarea pleacă de la fiecare în parte, iar ceea ce face un individ azi ar putea avea un impact pentru România de mâine“.

În video-ul postat de ei, Petru spune: „Mi se pare un lucru destul de trist faptul că mi-a fost mult mai uşor să ajung la internship la Facebook, în New York, decât să ajung la Bucureşti“.

Petru şi Bianca au creat wellcode.ro în 2017 din dorinţa de a crea o mişcare pentru educaţie de calitate. Platforma lor a ajuns la 50.000 de utilizatori. Au lucrat la Google şi Facebook şi sunt implicaţi de peste 8 ani în educaţia tinerilor în programare. 

Mai puteţi citi:

VIDEO Manualul care lipseşte şcolilor din România: site-ul inovativ care te învaţă informatică gratuit a fost creat de patru tineri din Ardeal

Doi tineri din Transilvania au creat wellcode.ro, o platformă unică în România de unde oricine poate învăţa informatica de la zero. Informaţiile sunt structurate cu ajutorul unor specialişti în Pedagogie, în aşa fel încât învăţatul să nu fie o povară. Pe lângă lecţii, există probleme şi chestionare (quizz-uri) care îi verifică pe cursanţi şi se asigură că au înţeles informaţiile.

Stagiarii români la Google şi Facebook întorşi acasă să schimbe mentalităţi: „În România, dacă pui o întrebare, lumea crede că eşti prost“

Un grup de cinci foşti olimpici, actualmente studenţi, masteranzi şi doctoranzi la matematică şi-au propus să-i înveţe pe copii să descopere farmecul matematicii şi informaticii. Ei vor să arate elevilor că profesorul care predă poate fi nu numai un dascăl, ci şi un prieten care încearcă să le explice modul în care cele două discipline şcolare ar trebui privite ca un instrument util pentru viitorul lor profesional.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: