TIFF la deschidere: covor roşu în centrul Clujului, spectacol de teatru impresionant şi o piaţă plină de oameni (FOTO/VIDEO)

TIFF la deschidere: covor roşu în centrul Clujului, spectacol de teatru impresionant şi o piaţă plină de oameni (FOTO/VIDEO)

A fost întins covorul roşu

Centrul Clujului e plin de cinefili şi invitaţi la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, care a dat startul celei de-a zecea ediţii. Piaţa Unirii din centrul oraşului, care a fost umplută cu scaune, răsună de aplauze. TIFF la start: covor roşu, spectacol de teatru franţuzesc şi o comedie la deschidere.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 22.20: În Piaţa Unirii si-a făcut apariţia trupa de teatrul stradal Quidams, care au susţinut o reprezentaţie chiar şi în deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal din Franţa din 1998,  la cele europene din 2002 şi 2004, dar şi la Bienala Dansului din Lyon. Cei cinci actori intrat în piaţa clujeană pe niste picioroange de circa doi metri, îmbrăcaţi în costume albe.


Ele s-au umflat pe parcusul spectacolului, „Visul lui Herbet”, cu ajutorul unui recipient cu heliu, cu care a fost prevăzut fiecare costum. Pentru ca spectacolul să fie unul complet, costumele din pânză ale actorilor au fost prevăzute cu LED-uri, iar actorii au dansat în jurul unei luni, şi ea luminată, care a fost înălţată ulterior la cer. După aceştia a început proiecţia filmului de deschidere, "Potiche".

UPDATE 21.26: Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului: "Îi mulţumesc lui Tudor Giurgiu pentru că acum zece ani m-a luat în echipă. Ţin minte că TIFF a început într-o zi de septembrie 2001 când Tudor mi-a dat un telefon, m-a chemat la o întâlnire pentru a-mi spune despre un proiect. Eram tineri, eram kamikaze şi nimeni nu şi-ar fi imaginat că TIFF va deveni un Everest al manifestărilor cinematografice din România".

VEZI O GALERIE FOTO DE LA DESCHIDEREA OFICIALĂ TIFF 2011

UPDATE 21.20: "Am o legătură mare cu baschetul. Pe vremea când eram copil am fost la multe meciuri în Sala Sporturilor şi nu am să uit niciodată echipa de aur a fetelor la baschet. Mă bucur că am avut ocazia săptămâna asta ceea ce nu am crezut să văd vreodată şi că alături de noi, în piaţă, e o parte a echipei naţionale de baschet U Mobitelco, campioana României la baschet", a mai spus Giurgiu. Marcel Ţenter, antrenorul echipei: "Sunt obişnuit să vorbesc în faţa jucătorilor, mai puţin in faţa unui asemenea public. U Cluj întâlneşte azi brandul TIFF într-o zi memorabilă: noi am câştigat titlul şi ediţia aniversară a TIFF. La început, U Cluj a fost doar o echipă, apoi a devenit un brand. Datorită unor oameni s-a transformat totul într-o stare de spirit. Sper că şi TIFF să devină o stare de spirit", a spus antrenorul campionilor.

UPDATE 21.05: TIFF 2011 la start! Tudor Giurgiu, directorul festivalului, pe scenă la deschidere: "Sunt optimist. Mă bucur că lucrurile s-au schimbat, piaţa s-a schimbat radical, e kilometru 0 al Clujului şi putem face aici ceva aşa cum trebuie. Aici vă veţi putea vedea cu regizori şi actori în fiecare zi". Giurgiu le-a mulţumit lui Emil Boc, Kelemen Hunor şi primarul Sorin Apostu pentru sprijinul acorda. "N-am fi reuşit să ajungem aici fără ei".

UPDATE 21.00: Piaţa Unirii e plină. Scaunele au fost ocupate în totalitate, dar lumea continuă să vină. Urmează un spectacol de teatru, iar apoi filmul "Potiche". La eveniment participă peste 1.000 de persoane.

UPDATE 20.31: Invitaţii au început să intre. Printre invitaţi se numără primarul Sorin Apostu, echipa campioană de baschet U Mobitelco, regizorii Matias Bize (La vida de los pesces), Michael Madsen (Into Eternity), Fernando Léon de Aranoa (Amador), Miruna Coca-Cozma (Şcoala Noastră), alături de Tudor Giurgiu – preşedintele festivalului, gazda galei de deschidere TIFF şi Mihai Chirilov – directorul artistic TIFF.

Filmul care dă startul ediţiei aniversare a festivalului este Nevasta la putere/ Potiche, o  comedie de senzaţie scrisă şi regizată de Francois Ozon, unul dintre cei mai apreciaţi regizori francezi ai momentului.

UPDATE 20.20: Cu 10 minute înainte de deschiderea oficială, staff-ul TIFF pune încă scaune în piaţă. Invitaţii se lasă aşteptaţi.

Organizatorii au răsuflat uşuraţi după o după-amiază noroasă: soarele a ieşit dintre nori iar spectacolul poate avea loc în aer liber. Sunt aşteptate vedete naţionale şi internaţionale, precum şi autorităţi locale. Un ecran gigantic a fost montat în Piaţa Unirii şi câteva sute de scaune aşteaptă să fie ocupate. Filmul de deschidere va fi „Potiche”.

Deschiderea oficială va fi marcată de un număr de teatru susţinut de o trupă cunoscută din Franţa, după care va urma proiecţia filmului de deschidere. Piaţa Unirii devine pentru a doua oară consecutiv gazda galei de deschidere a Festivalului.



Rămâneţi pe cluj.adevarul.ro pentru toate detaliile de la deschiderea TIFF 2011.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările