Taxi şi Semnal M cântă mâine seară la castelul de la Bonţida

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două zile, castelul Banffy de la Bonţida va fi animat de concerte, târguri, demonstraţii hipice şi multe alte evenimente-surpriză. Sărbătoarea de la Bonţida, „Barock", a debutat în această dimineaţă şi durează până mâine, târziu în noapte.

Deschiderea oficială a Zilelor Castelului a fost prezidată de David Baxter, directorul Centrului internaţional de specializare în reabilitarea patrimoniului construit. Timp de două zile, cei prezenţi la sărbătoarea de la Bonţida au ocazia de a asista la demonstraţii hipice, spectacole de teatru, de dansuri populare, proiecţii de filme şi pot afla mai multe despre istoria zbuciumată a castelului şi a familiei Banffy.

Dacă în timpul zilei organizatorii - Fundaţia Transylvania Trust, Uniunea Cercetaşilor Maghiari din România şi Primăria Comunei Bonţida - au pregătit prezentări gastronomice, târguri de antichităţi, de carte sau cel al meşteşugarilor şi alte activităţi destinate, în aceeaşi măsură, adulţilor şi copiilor, pe scena din curtea castelului vor urca, seara, trupe cunoscute cs Grimus, Taxi, Semnal M.

În această seară, cap de afiş sunt Grimus şi Zanzibar, iar sărbătoarea de la castel se va încheia mâine seară cu două concerte de excepţie, când vor urca pe scenă Taxi şi Semnal M. tot mâine seară va avea loc o proiecţie 3D pe castelul Banffy.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite