Tânăr dirijor din Oradea, găsit spânzurat la marginea unei păduri din Cluj. Muzicianul acumulase absenţe la locul de muncă şi urma să fie cercetat disciplinar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudor Ciupeiu, dirijor şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Arte de la Universitatea Oradea, a fost găsit spânzurat la marginea unei păduri din Cluj-Napoca.

Tudor Ciupeiu, dirijor la Filarmonica Oradea şi asistent universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Oradea, avea numai 32 de ani.

Tânărul a fost găsit spânzurat în noaptea de marţi spre miercuri, 15 noiembrie, la marginea pădurii de pe strada Câmpului, din Cluj-Napoca.

Era tatăl unei fetiţe de numai 8 ani

Apropiaţii spun că Tudor Ciupeiu era foarte afectat de decesul mamei sale şi de faptul că se afla în proces de divorţ cu soţia sa, Andrada Ciupeiu, care predă vioara, de asemenea la facultatea din Oradea. Din 2009, el avea şi o fetiţă. 

Foştii săi colegi de la Facultatea de Arte mai spun că, în ultimul timp, Ciupeiu adunase o serie de absenţe nemotivate de la locul de muncă, din cauza stării problemelor sale personale, şi că urma să fie cercetat de o comisie de disciplină. 

A fondat mai multe coruri şi a fost un dirijor remarcabil

Tudor Ciupeiu s-a născut în Cluj-Napoca în 1985. A urmat cursurile Liceului de Muzică ”Sigismund Toduţă”, iar în 2008 Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, specializarea dirijat simfonic. Ulterior s-a stabilit la la Oradea, unde şi-a început cariera didactică în 2009.

Ciupeiu şi-a început acitivitatea ca şi corist în 2004, la Corul Antifonia din Cluj, pe când avea 19 ani. Un an mai târziu el a fondat corul Adelfotis, unde era şi dirijor. A mai dirijat la corul Bisericii Greco-Catolice ”Coborârea Sfântului Spirit” din Cluj, Orchestra medicilor Victor Papilian, iar în 2008 a fondat Corul Harmonia Cordis, la Târgu Mureş. 

Tudor Ciupeiu a fost şi preşedinte-fondator al Centrului de Creaţie Artistică M.A.A.T (Music & Arts All Together), director artistic al Festivalului Artelor Studenţeşti „Vivat Academia” în cadrul Universităţii din Oradea şi dirijor – fondator al Cameratei MilleFior din Oradea.

Din 2009 până în 2015 a fost preparator universitar la Facultatea de Arte-Departamentul Muzică din cadrul Universităţii din Oradea, iar din 2015 a devenit asistent universitar doctor. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite