Tabuurile vieţii de părinte despre care nimeni nu vorbeşte. Lucruri incluse la categoria „ce nu ai voie să spui“

Tabuurile
vieţii de părinte despre care nimeni nu vorbeşte. Lucruri incluse la categoria 
	
	
	


„ce nu ai voie să spui“

Familie  FOTO: flickr.com

Doi soţi din SUA au creat un site în care vorbesc despre diversele lor experienţe de părinte, despre care cei din jurul lor au considerat că nu se spun în ruptul capului unei viitoare mame sau unui viitor tată. Alisa Volkman şi Rufus Griscom au împreună 3 băieţi şi fiecare are propria lui afacere de succes pe care o gestionează din sufrageria familiei, contrar a ceea ce se spune despre munca acasă.

Cei doi americani descriu experienţa lor de părinţi drept una minunată, dar şi dificilă. Dificultate ao pun şi pe seama societăţii şi a reclamei false despre creşterea copiilor.

„Anii de început au fost foarte minunaţi, dar au fost şi foarte dificili. Şi simţim că o parte din acea dificultate a fost datorită acestei reclame false din jurul creşterii copiilor. (...) Şi am intrat în creşterea copiilor aşteptându-ne ca vieţile noastre să arate aşa: soarele strălucind mereu, şi copiii noştri n-ar plânge niciodată. Aş fi mereu bine odihnită. Şi de fapt, n-a fost nimic de genul ăsta“, spune Alisa.

Ideea ei e întărită de cea a soţului: „Când am coborât revista ipocrită de creştere a copiilor la care ne uitam, cu aceste imagini frumoase, şi ne-am uitat la scena din sufrageria noastră, arăta mai mult aşa. Aceştia sunt cei trei fii ai noştri. Şi desigur, nu plâng şi nu ţipă mereu. Dar cu trei băieţi, e o probabilitate decentă că măcar unul dintre ei nu se va comporta exact aşa cum ar trebui“.

Plecând de la aceste idei s-au gândit să le spună părinţilor despre cum stau lucrurile în realitate despre creşterea copiilor, nu cum sunt prezentate în reviste.

Cei doi au povestit despre câteva tabuuri pe care le-au argumentat împreună în faţa unei săli pline la TEDx.
Primul tabuu se referă la faptul că toată lumea le spune că se vor îndrăgosti de bebeluşul lor chiar din primul minut. Ei au descoperit, însă, că au simţit o afecţiune foarte intensă în acel moment, dar care nu se compară cu iubirea pe care o simt pentru el la 5 ani după acel moment.

„Mi-am amintit vocile prietenilor care spuneau: «În momentul în care pun bebeluşul în mâinile tale, vei simţi un sentiment de iubire care te va copleşi care de un ordin de magnitudine mai puternic decât orice altceva ai experimentat în toată viaţa ta» . Deci mă pregăteam pentru acel moment. (...) Şi asta a fost destul de remarcabil. Dar ce-am simţit pentru copil în acel moment a fost o afecţiune puternică, dar nimic din ce simt acum pentru el, cinci ani mai târziu“, mărturiseşte tatăl.

Mama trebuie pregătiră şi psihologic pentru copil

Al doilea lucru pe care apropiaţii şi rudele nu le împărtăşesc – potrivit celor doi americani – e sentimentul de gol interior, de sentimente de izolare şi singurătate, pe care îl poate simţi proaspăta mămică. „Mi-a plăcut să fiu însărcinată. Am simţit că toată lumea participa la sarcină, în jurul meu, chiar până la naştere. (...) Dar când am ajuns acasă, m-am simţit brusc deconectată şi brusc închisă şi oprită. Şi am fost foarte surprinsă de acele sentimente. Mă aşteptam să fie dificil, să am nopţi nedormite, hrăniri constante, dar nu m-am aşteptat la sentimentele de izolare şi însingurare pe care le-am simţit. Şi am fost foarte surprinsă să nimeni n-a vorbit cu mine, că mă voi simţi aşa. Şi mi-am sunat sora cu care sunt foarte apropiată -- şi a avut trei copii -- şi am întrebat-o, «De ce nu mi-ai spus că mă voi simţi aşa, că voi avea acestea -- mă voi simţi incredibil de izolată?» Şi mi-a zis -- n-o să uit niciodată - «nu-i un lucru pe care să vrei să-l spui unei mame care are pentru prima oară un copil»“, povesteşte Alisa.
Însă ea crede că tocmai asta trebuie să li se spună viitoarelor mame, ca să ştie la ce se pot aştepta.

De ce o sarcină pierdută e invizibilă pentru societate?

O altă provocare pentru un cuplu e pierderea unei sarcini. Alisa citează un studiu potrivit căruia 74% dintre femei declarau că au simţit că pierderea sarcinii ar fi vina lor. Iar 22% ar ascunde o pierdere a sarcinii de soţii lor. Alisa şi Rufus au pierdut un copil când ea era în a cincea lună de sarcină.

„Oamenii cu care interacţionasem zi de zi, cu care lucrasem, cu care fusesem prietenă, membrii de familie pe care-i cunoşteam de foarte multă vreme, nu-mi împărtăşiseră niciodată poveştile lor. 

Şi îmi amintesc că am simţit că toate acele poveşti veneau de nicăieri. Şi am simţit că am dat din greşeală peste această societate secretă de femei din care făceam acum parte, ceea ce era liniştitor şi în acelaşi timp îngrijorător.

Şi cred, pierderea unei sarcini e o pierdere invizibilă. 

Nu există un sprijin al comunităţii în jurul ei. Nu există o ceremonie, ritualuri sau rituri. Şi cred, cu o moarte, ai o înmormântare, sărbătoreşti viaţa, şi există mult suport din partea comunităţii. Şi este un lucru pe care femeile nu-l au cu pierderea sarcinii“, mărturiseşte ea.

Clişeul: ai un copil, faci mai puţin sex

Cei doi respind ideea că un cuplu este mai puţin fericit de când au copii, că satisfacţia matrimonială scade considerabil.

„Nu poţi spune că fericirea ta medie a scăzut de când ai un copil. Ce se spune este că fiecare aspect al vieţii mele s-a îmbunătăţit dramatic de când am participat în miracolul care este naşterea unui copil şi familia. Nu voi uita niciodată, îmi amintesc şi azi, primul nostru fiu, Declan, avea nouă luni, şi stăteam acolo pe canapea, şi citeam minunata carte a lui Daniel Gilbert, «Dând peste fericire». Şi am trecut prin două treimi din carte, şi acolo era un grafic pe partea dreaptă - pe pagina din dreapta - pe care am denumit-o aici «Cel mai terifiant grafic imaginabil pentru un nou părinte». Graficul e compus din patru studii complet independente. Practic, există o cădere precipitată a satisfacerii matrimoniale, care e aliniată îndeaproape, ştim cu toţii, cu fericirea mai largă, care nu creşte din nou până când primul tău copil pleacă la facultate. Deci, stau aici uitându-mă la următoarele două decenii din viaţa mea, această prăpastie a fericirii în care ne conducem proverbiala decapotabilă. Eram deznădăjduiţi“, mărturiseşte Rufus.

Însă, tot el subliniază că în ciuda faptului că investitorii evită să finanţeze afaceri în care sunt implicaţi soţul şi soţia şi deşi lumea spune că nu ar trebui să lucrezi cu soţul/soţia, asta nu înseamnă că nu se poate. S-au încăpăţânat şi au făcut rost de bani.

„Am strâns banii, şi am fost încântaţi că am făcut-o, pentru că în această fază a vieţii, resursa incredibil de restrânsă este timpul. Şi dacă eşti foarte pasionat de ce faci în fiecare zi -- şi noi suntem - eşti pasionat şi de relaţia ta, ăsta e singurul mod prin care ştim cum să-l facem“, încheie Rufus Griscom.
 

Mai puteţi citi:

La ce vârste se mai căsătoresc oamenii în lume. O statistică a Naţiunilor Unite arată diferenţe majore între generaţii

Cum ne ajută limbajul să avem succesul pe care ni-l dorim. „Cuvintele au distrus naţiuni. Gândiţi-vă la dictatori!“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările