FOTO VIDEO Sute de clujeni, solidari cu cauza familiei Bodnariu. Pastor: „Noi care ne trăim credinţa suntem calificaţi ca fiind nişte handicapaţi“

FOTO VIDEO Sute de clujeni, solidari cu cauza familiei Bodnariu. Pastor: „Noi care ne trăim credinţa suntem calificaţi ca fiind nişte handicapaţi“

Protestatari clujeni. 30 ianuarie 2016  FOTO: Florina Pop

Cuvinte precum „familia Bodnariu“, „familia creştină“, „abuz“, „statul norvegian“ au fost rostite de preoţi penticostali, baptişti şi ortodocşi pe o scenă improvizată în centrul Clujului în cadrul protestului de solidaritate faţă de cazul familiei Bodnariu din Norvegia căreia i s-au luat copiii. Manifestanţii au cerut autorităţilor - preşedintelui Iohannis, premierului Cioloş - să se implice.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Cluj s-au adunat în jur de 1.000 de oameni, mame şi taţi cu cărucioare sau cu prichindei de mână, vârstnici cu pancarte prin care militau pentru reunirea familiei Bodnariu.

Protestul lor a fost unul paşnic şi s-a întins pe durata a două ore, între 13.00 şi 15.00. Oamenii adunaţi au ascultat discursurile preoţilor de diferite rituri care se aflau pe o scenă amenajată la începutul Bulevardului Eroilor, în locul cunoscut clujenilor sub de numire La Clopot. Nu s-a mărşăluit prin oraş.

Înainte de începerea discursurilor preoţilor s-a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru“.

Protest în Cluj pentru cazul familiei Bodnariu

„Noi, creştinii, care ne trăim credinţa suntem calificaţi ca fiind nişte handicapaţi psihic

Abuzul statului norvegian este ilegal chiar din punctul de vedere al legislaţiei norvegiene. (...) Totul s-a petrecut  pentru simplul motiv că una din fete a cântat la şcoală cântarea măreţul har şi pentru că şi-a permis să afirme, aşa cum a învăţat-o bunica ei şi familia ei, că Dumnezeu pedepseşte păcatul. Suntem solidari cu celelalte familii, Nan, Rădulescu, Avramescu şi alte familii care trec prin situaţii asemănătoare cu familia Bodnariu.
De la bun început trebuie să spunem că nu abuzul fizic a fost motivul care a declanşat această dramă în familia Bodnariu, nu abuzul fizic a determinat-o pe directoarea şcolii să se adreseze instituţiei Barnevernet. Nu. Îngrijorarea directoarei a fost provocată de creştinismul exagerat vizibil în comportamentul şi în vorbele fetiţei, ceea ce a condus la acuzaţia de îndoctrinare religioasă şi la acuzaţia de creştinism radical care provoacă inhibiţie şi handicap psihic. E bine să reţinem că în accepţiunea autorităţilor norvegiene noi, creştinii, care ne trăim credinţa suntem calificaţi ca fiind nişte handicapaţi psihic. Ei se laudă că nu e persecuţie religioasă în Norvegia, e un soi de batjocură ştiinţifică, a declarat celor prezenţi păstorul penticostal Marian Pintilie. 

Acesta, ca şi vorbitorii de după, au cerut autorităţilor române – preşedintelui Iohannis, premierului şi Guvernului -  să se implice şi să ajute familia Bodnariu să-şi primească înapoi copiii.

Despre rolul familiei în societatea actuală a vorbit preotul ortodox şi universitarul Stelian Tofană. Acesta şi-a început discursul subliniind că trăim un timp în care se încearcă instituţionalizareaunor valori care înseamnă valori europene fără Iisus, fără sfinţenie. Nu putem accepta o astfel de lume. (...) azi, lupta nu e pentru identitate confesională, ci e una pentru identitate creştină. (...) Fără familia creştină nu există societate, a declarat preotul Tofană.

Oamenii veniţi la protest cred că lucrurile se vor schimba în bine în ce-i priveşte pe cei din familia Bodnariu.

Suntem aici să cerem autorităţilor să facă tot ce se poate pentru rezolvarea acestei situaţii dramatice. Credem că Dumnezeu va face o minune şi aceşti copii vor fi redaţi familiei”, a afirmat preotul baptist Vasile Tămaş.

Două tinere, eleve de gimnaziu, Denisa şi Dolores, care ţineau în mâine afişe, au spus că au venit la protest în semn de solidaritate. „S-a făcut o nedreptate”, e convinsă Denisa, care speră ca lucrurile să meargă în direcţia bună. „Cu ajutorul lui Dumnezeu se va rezolva. Vreau să cred asta pentru că ei (n.r. familia Bodnariu) n-au nicio vină. Chiar nu au nicio vină. I-au învăţat lucruri minunate”, spune Dolores.

O speranţă asemănătoare are şi Aurel Moldovan, un alt vorbitor de pe scenă, totodată vicepreşedinte al Asociaţiei Penticostalilor din România. ”Niciodată statul nu se pricepe la formarea caracterului, a spus acesta, ci familia, care, în opinia sa, trebuie să aibă curajul să iasă în stradă şi să ceară drepturi pentru a trăi într-o Europă unde să-şi poată creşte copii.

Mai puteţi citi:

Doi constănţeni, trimişi de Senatul României să negocieze cu Norvegia soluţia în cazul Bodnariu

Discuţia sfâşietoare dintre soţii Bodnariu şi fetele cu care nu au mai vorbit de când au fost luate. Naomi: „Mi-e aşa de dor de voi că plâng în fiecare seară“

Mărturia lui Bodnariu, românul căruia Norvegia i-a confiscat cei 5 copii. Detalii din ancheta ţinută la secret: „Norvegienii care ne cunosc aici sunt şocaţi”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Circa 1000 de clujeni au cerut autorităților române să ajute familia Bodnariu din Norvegia FOTO: Florina Pop

Imagini din aceeasi galerie
  • Circa 1000 de clujeni au cerut autorităților române să ajute familia Bodnariu din Norvegia FOTO: Florina Pop

Distribuie imaginea
citeste totul despre: