Supa de bere, o delicatesă foarte puţin cunoscută. Cum se prepară exoticul aliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supa de bere se prepară îndeosebi în ţările nordice. FOTO: pixabay.com
Supa de bere se prepară îndeosebi în ţările nordice. FOTO: pixabay.com

Puţină lume şi-ar imagina că una dintre cele mai populare băuturi poate reprezenta un ingredient de bază atunci când vine vorba de supă.

Apreciată îndeosebi în ţările nordice, supa de bere a intrat în ultimii ani şi în meniurile unor restaurante din unele regiuni ale Franţei, Germaniei, Olandei şi, mai ales Elveţia. Dar cum se prepară şi care sunt ingredientele necesare?

Reţetă originară din Elveţia

O reţetă din ce în ce mai cunoscută în Ţara Cantoanelor asociază berea cu laptele. Dar nu numai atât. Pe lângă o jumătate de litru de bere şi tot atâta de lapte, ar mai fi nevoie de câte ceva. Două gălbenuşuri de ouă, 50 de grame de unt şi câte o lingură de făină şi de scorţişoară ar fi aproape tot ce este necesar. Pe listă ar mai trebui, totuşi, incluse coaja de lămâie, piperul şi nelipsita sare. Plus patru felii de pâine puţin uscată.

Cele 50 de grame de unt trebuie adăugate la început într-o oală. După ce untul începe să se topească, se adaugă o lingură de făină şi se amestecă bine, până începe să se rumenească. Apoi, se toarnă încet berea peste făină şi se amestecă foarte bine, iar ulterior se adaugă scorţişoara şi coaja de lămâie. Ideal este ca supa care începe deja să se contureze să fie lăsată să fiarbă câteva minute, dar la foc mic.

Alte ingrediente

Aici devin utile şi gălbenuşurile amintite anterior, care se pot fi bătute cu un mixer. Peste ouă se toarnă şi laptele şi se amestecă împreună cu gălbenuşurile. Amestecul obţinut în acest fel se toarnă peste supa pusă pe foc mic şi se amestecă fără încetare.

Supa trebuie lăsată să fiarbă cel puţin cinci minute, după care se scot cojile de lămâie şi se aruncă. În fine, în ultima etapă se adaugă sarea şi piperul şi masa este aproape gata! Recomandat este ca supa să fie servită cu crotoane de pâine.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite