Studenţii UBB au urcat pe podiumul competiţiei internaţionale de studii de caz din Mexic

Studenţii UBB au urcat pe podiumul competiţiei internaţionale de studii de caz din Mexic

Echipa UBB a impresionat şi în Mexic

Echipa Universităţii Babeş-Bolyai a participat, în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie 2019, la competiţia internaţională de studii de caz „Business & Management Case Competition”, organizată de Universidad Panamericana în oraşul Guadalajara din Mexic.

Echipa clujeană, formată din reprezentanţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB - Barabási Tamás (Informatică economică, anul 3), Boga Balázs (Management, anul 2), Izsák Réka (Finanţe şi bănci, anul 2) şi Jakó Zsolt (Management, anul 3) şi coordonaţi de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Gy0rfy Lehel-Zoltán, respectiv lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely –, a câştigat cele două runde de calificare, ajungând, astfel, în finala mare a competiţiei, unde, pe baza prezentărilor, a reuşit să se claseze pe locul II, în spatele echipei canadiene reprezentând Simon Fraser University, surclasând echipele de la Chinese University of Hong Kong, respectiv Copenhagen Business School din Danemarca.
 
În prima rundă de calificare, echipele participante au avut sarcina de a elabora o strategie de afaceri pentru una dintre cele mai mari companii globale din industria produselor de panificaţie, Bimbo Group. Echipa UBB a avut o soluţie bine întemeiată din punct de vedere economic şi a câştigat grupa în faţa echipelor de la University of Washington (SUA) şi University of Alberta (Canada).
 
În cea de-a doua rundă de calificare echipele au primit ca temă generarea unei strategii de expansiune internaţională pentru o firmă locală producătoare de tequila. Echipa clujeană a avut din nou o performanţă de excepţie şi a câştigat grupa în faţa echipelor de la University of Vermont (SUA) şi University of Glasgow (UK).
În finala mare s-au calificat patru echipe studenţeşti, printre ele şi reprezentanţii UBB, care au reuşit să urce pe a doua treaptă a podiumului. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: