Studenţia lui Haiduc, fost preşedinte al Academiei, şi examenul cu prima femeie-academician: „Avea o privire severă, dar era blândă şi binevoitoare cu studenţii“

Studenţia
lui Haiduc, fost preşedinte al Academiei, şi examenul cu prima femeie-academician: „Avea o privire severă, dar era blândă şi binevoitoare cu
studenţii“

Ionel Haiduc FOTO: arhiva Adevărul

Ionel Haiduc, fost preşedinte al Academiei Române, a absolvit în 1959 Facultatea de Chimie la Cluj. Acesta îi povestea, în iunie 2001, jurnalistului clujean Constantin Mustaţă că Raluca Rîpan i-a fost profesoară şi că impunea respect nu doar prin atitudine, ci şi prin fizicul său.

Ştiri pe aceeaşi temă

Clujeanul Ionel Haiduc îi mărturisea jurnalistului Constantin Mustaţă că disciplina pe care a studiat-o şi predat-o - ”chimia - este prea prezentă în viaţa noastră şi ar fi greu să ne imaginăm viaţa societăţii moderne fără ea”. Interviul a fost publicat în volumul al doilea al cărţii ”Student la Cluj”, semnată de C. Mustaţă.

Fostul preşedinte al Academiei Române poartă în suflet amintirea multora dintre dascălii săi, iar una dintre imaginile întipărite în minte este profesoara sa de chimie din liceu care i-a dat cheile laboratorului de chimie al şcolii: ”Acolo am putut să mă «distrez» cu tot ce-mi trecea prin minte sau experienţele pe care le găseam în cărţi. Liceul Emil Racoviţă era unul bun, cu laboratoare puse la punct. Acolo am învăţat să practic chimia. Profesoară era doamna Cecilia Marian, căreia îi port un deosebit respect”.

În liceu, continuă Ionel Haiduc, a auzit de Raluca Rîpan, prima femeie din România care a ajuns doctor în chimie, apoi profesor universitar, apoi academician. Când Haiduc a dat examenul de admitere, aceasta era rector la Universitatea Victor Babeş (actuala UBB), iar în primul an de facultate i-a fost dascăl.

”Era o personalitate cu totul copleşitoare. Impunea prin toată atitudinea, chiar şi prin fizic. Stăpânea situaţia. Biografia trăda şi motivaţia acelei extraordinare fermităţi. (...) Era prima femeie din România care obţinea titlul de doctor în chimie. În anul 1948 urma să devină şi prima femeie-academician din România! Tot o premieră românească, pentru o femeie, a fost şi titlul de profesor pe care l-a dobândit în anul 1942. Pentru un mandat (1952-1954) a fost şi rector al Universităţii Victor Babeş. Din anul 1957 a fost preşedinte al filialei Cluj a Academiei...”, afirma Ionel Haiduc.

Cât despre cum a decurs examenul din primul semestru al primului an, acesta povesteşte:

”Anul I, primul semestru, a fost un an interesant. Aveam mult timp la dispoziţie, iar la cursul de Chimie nu s-a făcut prea mult. Ţin minte că s-a făcut partea de chimie generală, iar ca element, numai hidrogenul. Ca student în anul I nici nu ştiu cum am ajuns în Bilioteca Catedrei de ”Anorganică”, unde am găsit un volum al tratatului ”Pascal”, un tratat franţuzesc, numai despre hidrogen. Erau vreo şapte-opt sute de pagini, pe care le-am citit. La examenul cu Raluca Rîpan, am nimerit la unul dintre subiecte chiar hidrogenul. În răspunsul meu am spus mai multe lucruri, care nu erau predate la curs. Doamna Rîpan m-a întrebat de unde ştiu, la care i-am spus că am citit din Tratatul lui Pascal. La care a râs, spunându-mi: «Măi, băiete, Tratatul lui Pascal nu este o carte din care să citeşti în fiecare zi şi să înveţi din el. Este o carte în care cauţi când îţi trebuie o informaţie precisă. Cred că nu ai de gând să citeşti toate cele 30 de volume pentru restul elementelor». Bineînţeles, nu am ajuns să o fac. A fost doar o pornire de student începător care nu ştie ce să citească. Şi, din întâmplare, am citit mai mult decât trebuia... (...) Unii se temeau de examenele cu Raluca Rîpan, mai ales pentru faptul că dânsa impunea. Avea şi o privire severă, dar era totuşi blândă şi binevoitoare cu studenţii. Nu m-am temut de acest examen şi nici colegii mei, cu mici excepţii. Examenul cu Raluca Rîpan era, totuşi, un eveniment”.

Despre Ionel Haiduc

Ionel Haiduc, născut la 9 mai 1937, la Cluj, a absolvit Liceul ”Emil Racoviţă” în 1955, Facultatea de Chimie a UBB în 1959. Este profesor din 1973, a fost decan al facultăţii de Chimie (1985-1990), prorector al UBB (1978-1985), rector (1990-1993), academician din 1991, vicepreşedinte al AR (1998-2000), preşedintele Ar (2006-2014). Şi-a dat doctoratul în 1964 la Institutul de Tehnologie Chimică Fină din Moscova, a făcut cercetare şi a predat în SUA, Mexic, Brazilia, Germania, Spania, potrivit CV-ului său de pe site-ul Academiei Române.

Membru în Academii:

1990 - Membru corespondent al Academiei Române
1991 - Membru titular al Academiei Române
2002 - Academia Europaea (London), membru ales
2002 – Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Membru de Onoare
2007 - Hungarian Academy of Sciences – Membru de Onoare
2008 - Montenegrin Academy of Sciences – Membru corespondent
2009 - Göttinger Akademie der Wissenschaften – Membru corespondent
2009 – Leibniz Sozietät der Wissenschaften, (fosta Academie de Ştiinţe a RDG) Berlin – Membru.

Decoratii şi medalii

2006  - Ordinul “Steaua României” în grad de Mare Cruce, acordat de Preşedintele României
2000 -  Ordinul “Steaua României” în rang de Mare Ofiter, acordat de Preşedintele României
2006  - Crucea Transilvaniei, acordată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca
2008 - Crucea Casei Regale a României
2006 - Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, acordat de Preşedintele Republicii Moldova
1999 - Medalia "Pro Colaboratione", Academia Ungară de Ştiinţe, Filiala Debrecen
2007 – Medalia Pushkin, acordata de Preşedintele Federaţiei Ruse
2007 – Medalia de aur “Dimitrie Cantemir” a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova

Premii, diplome, alte titluri

1974 - Premiul "G. Spacu" al Academiei Române
1998-1999 – Profesura Gauss, Academia de Ştiinţe din Göttingen, Germania
1999 - Diplomă de Onoare a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova
1999 - Cetăţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca
2004 - Premiul Societăţii de Chimie din Romania, pentru întreaga activitate
2004 - Diplomă de onoare “Pro Scientia”, acordată de CNCSIS, Ministerul Educaţiei şi Cercetării
2004 - Diplomă pentru excelenţă în cercetare, Universitatea Babeş-Bolyai
2005 - Premiul “Costin Nenitzescu-Walter Criegee Vorlesungen”, Gesellschaft Deutscher Chemiker (Societatea Chimiştilor Germani),
2005 - Diplomă pentru excelenţă în cercetare, UBB
2005 - Premiul pentru ştiinţele exacte al revistei “Cuvântul” (Bucureşti).

Constantin Mustaţă (5 iulie 1938, Izvoru de Sus/Argeş - 20 aprilie 2013, Cluj) a fost publicist, memorialist, jurnalist. Conform site-ului Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, Mustaţă a fost autorul volumelor: ”În vâltoarea vremurilor” (1988), ”Reconstituiri” (1991”, ”File din Biblia Transilvaniei” (1994), ”Reporter în trenul secolului” (1994), ”America, via Cluj-Napoca” (1995), ”Timp şi timpuri la Baia de Arieş” (1995), ”Amintiri pentru mileniul III” (2000), ”Blesteme şi lumini” (2002), ”Spre Est-Vest” (reportaje, 2003).

Mai puteţi citi:

Ionel Haiduc, academician: „Toată viaţa mea a fost un şir de coincidenţe fericite“

Ionel Haiduc: „În forma actuală, proiectul Roşia Montană nu este acceptabil“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările