STENOGRAME Cum îl „servea“ Uioreanu pe omul de afaceri Vasile Pogăcean, de la care a cerut 700.000 de lei mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horea Uioreanu este arestat preventiv din 29 mai. FOTO: Adevărul
Horea Uioreanu este arestat preventiv din 29 mai. FOTO: Adevărul

Preşedintele suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, acuzat că a luat mită de la mai mulţi oameni de afaceri, îi suna personal pe primarii din comunele unde avea contracte firma lui Vasile Pogăcean pentru a-i instrui să ceară finanţare pentru lucrările efectuate. Din interceptarea convorbirii cu primarul din Fizeşu Gherlii reiese că Uioreanu făcea presiuni pentru ca banii să ajungă cât mai repede la Pogăcean.

Conform DNA, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013-mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe, suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile. Rechizitoriul arată că Uioreanu îi suna personal pe primarii din comunele unde avea contracte firma lui Vasile Pogăcean pentru a-i instrui să ceară finanţare pentru lucrările efectuate, relatează clujjust.ro. Primarul din Fizeşu Gherlii, Ionel Mânecan, i-a spus lui Uioreanu că “l-a luat aşa de tare” încât s-a pierdut cu firea.

EXTRAS DIN RECHIZITORIU CU INTERCEPTARI

”Este de remarcat faptul că, în vederea discuţiei cu Pogăcean Vasile preşedintele CJ Cluj şi-a făcut bine temele, deoarece contactarea omului de afaceri a avut loc numai după o prealabilă verificare efectuată de inculpatul  Uioreanu Horea Dorin la primarii din comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii, pe care i-a sunat în seara de 14 aprilie 2014 pentru a confirma că au făcut demersurile pe lângă autorităţile fiscale pentru intrarea banilor în cont potrivit alocării de la Consiliul Judeţean Cluj prin HCJ nr. 95/2014. Astfel, în seara de 14.04.2014, la ora 19, 30, inculpatul Uioreanu Horea Dorin l-a contactat telefonic pe numitul Carhat Aurel Emil, primar al comunei Bonţida pe care l-a chestionat asupra demersurilor efectuate pentru încasarea sumelor de bani alocate pentru renovarea şcolii din comună, proiect aflat în derulare cu firma Sinai aparţinând inculpatul Pogăcean Vasile, banii fiind destinaţi plăţilor către acesată societate:

„………….

UIOREANU HOREA: Domn primar.

CARHAT AUREL EMIL: Să trăiţi domn preşedinte!

UIOREANU HOREA: Ce faceţi? Ai făcut cerere la finanţe să-ţi dea banii luna asta?

CARHAT AUREL EMIL: Am făcut cerere, sigur că da, am şi vorbit la finanţe.

UIOREANU HOREA: Ai şi făcut deja? Pe ce sume ai cerut?

CARHAT AUREL EMIL: Şcoala.

UIOREANU HOREA: Şcoala? Aia cât îi? 900 mii, da. No bine, bine……….”

În aceeaşi seara, la ora 19,32, inculpatul Uioreanu Horea Dorin l-a apelat şi pe numitul Mânecan Ionel, primar al comunei Fizeşul Gherlii, pe care l-a chestionat asupra demersurilor efectuate pentru încasarea sumelor de bani alocate pentru contractul pe Sistemul de canalizare, contract de asemenea derulat cu firma Sinai Comimpex SRL:

„……………………

UIOREANU HOREA: Domn primar, Uioreanu.

MÂNECAN IONEL: Cu respect domnule preşedinte!

UIOREANU HOREA: Aţi făcut cerere la finanţe pentru banii ăia care vi i-am acordat?

MÂNECAN IONEL: Ce să fac?

UIOREANU HOREA: Cerere la finanţe pentru banii care vi i-am acordat.

MÂNECAN IONEL: Da, cred că o făcut.

UIOREANU HOREA: Nu cred, că aici nu mere cu cred.

MÂNECAN IONEL: No bine. Pentru ăia 10?

UIOREANU HOREA: Ce 10?

MÂNECAN IONEL: Sau cât e?

UIOREANU HOREA: Care ţi i-am alocat mă! Tu vorbeşti cu mine sau vorbeşti cu alţii?…..Ai făcut cerere la finanţe pentru banii care ţi i-am dat?

MÂNECAN IONEL: Da, o făcut contabila.

UIOREANU HOREA: Sigur?

MÂNECAN IONEL: Eu aşa ştiu că o făcut şi o dus-o la Cluj.

UIOREANU HOREA: Nu aşa, sun-o acuma să vezi dacă o făcut cerere şi dacă nu să facă cerere mâine dimineaţă dacă vrei să intri în prima tranşă.

MÂNECAN IONEL: Mâine îs în Cluj.

UIOREANU HOREA: Nu tu, să fie hârtiile. Faci ce vrei………..”

 Cum primarul comunei Fizeşul Gherlii nu a fost covingător în discuţia purtată, inculpatul Uioreanu Horea Dorin i-a cerut să sune contabila primăriei şi să afle dacă s-a ocupat de întocmirea formalităţilor pentru obţinerea banilor, astfel că, în aceeaşi seară, numitul Mangean Ionel a revenit şi l-a apelat pe inculpat, confirmând că demersurile au fost făcute, împrejurare care l-a mulţumit pe preşedintele CJ Cluj:

„…………………………………..

UIOREANU HOREA: Zi primare, cum îi?

MÂNECAN IONEL: E în regulă, pentru staţie am făcut cererea.

UIOREANU HOREA: E făcută cererea. Bun. Bine, aia-i important.

MÂNECAN IONEL Am făcut-o aia, nu-i nici o problemă. Că aşa m-aţi luat de tare că m-am pierdut!

UIOREANU HOREA: Te-am luat tare că trebuie să le ştii, la orice… zi şi noapte!

MÂNECAN IONEL: Bine, am făcut aia, că m-aţi luat tare şi eram prin Nicula. Deci am făcut-o, e la d-l Ciotea, e depusă, totul e OK.

UIOREANU HOREA: Bine mulţam fain! Sănătate! ………………….”

Relevant este faptul că, deşi prin HCJ 95/2014 au fost alocate fonduri către 22 de comune (aşa cum rezultă din anexa hotărâriii de CJ nr. 95/28.03.2014) inculpatul Uioreanu Horea Dorin s-a arătat interesat numai de cele două comune unde avea în derulare contracte firma Sinai", se arată în rechizitoriu.

Citeşte şi

INTERCEPTĂRI Legea tăcerii funcţiona la CJ Cluj. Afaceristul care l-a mituit pe Uioreanu spune despre platforma ilegală: „O ştiut toată lumea”

Una dintre principalele ilegalităţi de la care a pornit dosarul preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, acuzat de luare de mită, este construirea unei platforme pentru parcarea avioanelor fără organizarea unei licitaţii. Din rechizitoriul DNA rezultă că de acest aspect ştiau atât actualul vicepreşedinte al CJ Cluj, Ioan Oleleu, cât şi directorul aeroportului, David Ciceo, care nu au nicio calitate în dosarul trimis în judecată luni.

DNA: Uioreanu declara în 2012 că are venituri lunare de 6.213 lei, dar cheltuia peste 20.000 de lei

DNA arată că preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara în 2012 că are venituri lunare medii de 6.213 de lei, însă dovezile anchetatorilor relevă că acesta realiza cheltuieli de peste 20.000 de lei pe lună, resursele financiare ascunse reprezentând foloasele faptelor sale de corupţie.

VIDEO Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost reţinut. Este acuzat de luare de mită, complicitate la spălare de bani şi fals
 Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Horia Uioreanu a fost reţinut după şase ore de audieri. El a părăsit sediul DNA într-o maşină a instituţiei, însoţit de doi anchetatori. Înainte ca acesta să fie dus în arestul poliţiei, din sediul DNA a ieşit avocata lui Uioreanu, Smaranda Bara care s-a limitat să spună doar că „a fost o zi lungă şi obositoare“.

Consilierul preşedintelui CJ Cluj şi-a dat demisia. El e acuzat că primit 6.000 de lei mită de la patronul Fany
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a anunţat că Răzvan Pop, consilierul său, şi-a dat demisia deoarece este cercetat în dosarul mitei Fany. El ar fi primit 6.000 de lei pentru a ajuta compania de transport să câştige o licitaţie.

Ioan Bene, afaceristul a cărui firmă a făcut noua pistă a aeroportului, reţinut alături de preşedintele CJ Cluj
Omul de afaceri Ioan Bene a fost reţinut, miercuri seara, 28 mai, de către procurorii DNA pentru 24 de ore în dosarul de corupţie în care a fost reţinut şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Horea Uioreanu. Anchetatorii nu au precizat oficial acuzaţiile care le aduc acestuia, însă surse susţin că ar fi acuzat de dare de mită.

Vasile Pogăcean, omul de afaceri reţinut alături de preşedintele CJ Cluj, este un baron local din comuna Iclod

Vasile Pogăcean, omul de afaceri reţinut pentru 24 de ore alături de preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, este membru PNL, a candidat în 2008 pentru postul de primar în Iclod, iar presa locală scria despre el, tot în 2008, că ar fi un baron local extrem de influent. Procurorii DNA îl acuză de dare de mită în formă continuată.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite