Statul român, acuzat că a abandonat un român în puşcăriile din China. „Nu este acceptabil ca România să-şi trateze propriii cetăţeni cu atâta indiferenţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Balo este de mai bine de 6 ani închis într-un penitenciar din China.
Marius Balo este de mai bine de 6 ani închis într-un penitenciar din China.

Profesorul român Marius Balo este închis într-o închisoare din Shanghai de peste 6 ani, dar avea promisiuni că va fi transferat în România, unde ar fi urmat să efectueze perioada de pedeapsă rămasă.

Clujeanul închis de peste 6 ani în China face un nou apel la autorităţile române pentru a fi transferat în România. Asta după ce, încă de la începutul lunii noiembrie, lui Marius Balo i s-a comunicat că şansele de a fi transferat în România înainte de finalul anului sunt foarte mari.

Clujeanul Marius Balo (38 de ani) s-a stabilit în China în 2010, unde s-a angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) din Beijing. Angajat ca profesor la prestigioasa universitate Renmin University din Beijing, românul părea realizat profesional şi totul mergea cum nu se putea mai bine în cariera sa.

Acuzat că ar fi luat 80 de dolari de la un chinez

     

Totul s-a năruit, însă, pe data de 28 martie 2014, când a fost arestat de autorităţile chineze pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă contractuală, prejudiciul fiind de 80 dolari. Asta după ce, spune Balo, a primit 80 de dolari din partea unui chinez, fără să ştie că este un infractor. 

După ce a petrecut doi ani în arest, în condiţii înfiorătoare, românul a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare şi la plata unei amenzi echivalente cu 13.600 de euro. Amenda a fost achitat la scurt timp, după ce unchiul lui Marius Balo, Mihai Felecan, a vândut un apartament în Cluj şi a plătit penalitatea. Marius Balo spune că în acelaşi caz a fost implicat, aflându-se într-o situaţie identică, un cetăţean britanic. Acesta a avut însă parte de o judecată dreaptă, mai spune profesorul, iar după o perioadă a fost eliberat. 

Ţinut în condiţii inumane în închisorile chineze, acesta urma să ajungă acasă la începutul anului, în condiţiile în care autorităţile din China au aprobat transferarea acestuia în România după ani întregi de demersuri şi amânări. Numai că, între timp, autorităţile române par să fi uitat de el, deşi i s-au făcut promisiuni că situaţia sa va fi rezolvată. 

„Ministerul Justiţiei a fost informat astăzi, 9 ianuarie, că autorităţile chineze au aprobat transferarea lui Marius BALO în România. Acordul autorităţilor chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice şi diplomatice ale Ministerului Justiţiei din România alături de Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, Ministerul Justiţiei a corespondat cu omologii chinezi pentru obţinerea documentaţiei de transfer şi a sesizat autorităţile judiciare române în vederea recunoaşterii pedepsei aplicate de instanţele chineze. La data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoaşterea şi transferarea lui Marius BALO în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare. Hotărârea Curţii de Apel Cluj a reprezentat acordul autorităţilor române privind transferarea acestuia”, informa, la începutul anului, casa de avocatură SCA „Iordăchescu şi Asociaţii”, care îl reprezintă pe Balo.

„Uitat” de autorităţile române

Doar că între timp, autorităţile române par să-l fi uitat pe profesor. La data de 15.01.2020, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol, ca urmare a solicitării societăţii de avocatură SCA „Iordăchescu şi Asociaţii”, a comunicat faptul că demersurile pentru preluarea cetăţeanului român Marius Balo au fost iniţiate, data transferării efective în ţară urmând să fie stabilită în colaborare cu partea chineză. Însă, până la această dată nimic nu s-a schimbat cu privire la situaţia cetăţeanului român, acesta fiind în continuare deţinut în condiţii inumane.

„Nu este acceptabil ca România să-şi trateze proprii cetăţeni cu atâta indiferenţă. România trebuie să-şi apere cetăţenii, atâta timp cât sunt cetăţeni ai acestui stat. Este de neconceput ca din data de 01.10.2019 de când Curtea de Apel Cluj a recunoscut hotărârea de condamnare şi a dispus transferarea cetăţeanului român Marius Balo în România în vederea executării restului de pedeapsă, statul să nu se implice în mod activ în această chestiune, adoptând o poziţie pasivă şi aşteptând ca într-un final Balo Marius să-şi execute întreaga pedeapsă în Republica Populară Chineză. Nu e acceptabil ca România să se manifeste astfel.” afirmă Eugen Iordăchescu, avocatul lui Marius Balo.

Avocatul nu l-a uitat nici pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Iordăchescu îi reproşează acestuia că nu a făcut absolut niciun demers pentru ca Balo să fie adus în ţară. 

„De asemenea, domnul Cătălin Marian Predoiu – Ministrul Justiţiei a dat dovadă de indolenţă şi nepăsare în ceea ce priveşte soarta cetăţeanului român Marius Balo, care de la momentul preluării funcţiei nu a efectuat niciun demers în vederea aducerii în ţară a lui Marius Balo. Indolenţa domnului ministru face ca Marius Balo să fie în continuare deţinut în condiţii inumane în Republica Populară Chineză. Acest lucru demonstrează lipsa totală de responsabilitate de care ar trebuie să dea dovadă Ministrul Justiţiei în vederea îndeplinirii obligaţiei de a se asigura că drepturile fiecăruia dintre cetăţenii acestei ţări sunt respectate”, a mai spus  Eugen Iordăchescu.

În aceste condiţii, Marius Balo îşi reînnoieşte apelul către Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu pentru a depune diligenţele necesare în vederea transferării sale în România. De asemenea, avocatul său a solicitat Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională să efectueze de urgenţă demersurile de preluare efectivă din China a lui Marius Balo.

Citeşte şi

Drama unui profesor universitar român închis în China. „De două ori pe lună eram scos dintr-o cuşcă şi dus în alta, legat fedeleş“

    

Suferinţa românului ţinut în lanţuri în China se apropie de sfârşit. „De două ori pe lună eram scos dintr-o cuşcă de fier, legat fedeleş şi dus în alta“ 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite