Spargere ca-n filme la Cluj: cum au fost prinşi tinerii care au furat 90.000 de lei dintr-un seif al Universităţii de Ştiinţe Agricole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În apartamentul din Iaşi au fost găsite două măşti. FOTO: IPJ Cluj
În apartamentul din Iaşi au fost găsite două măşti. FOTO: IPJ Cluj

Abraham Eduard Sebastian şi Luca Daniel, din judeţul Timiş, au fost prinşi de poliţişti într-un apartament de lux închiriat în centrul Iaşiului, unde a fost găsită o mică sumă de bani, dar şi cagulele care ar fi fost folosite la spargere. Cei doi erau membrii unei grupări de hoţi de lux din Timişoara.

„Cu banii furaţi, aceştia şi-au închiriat un apartament scump în zona centrală a Iaşului. Hoţii s-au dat însă de gol, spun surse din rândul anchetatorilor, prin intermediul telefoanelor folosite, iar poliţiştii din Cluj-Napoca i-au loca­lizat la Iaşi după aproximativ o lună de cercetări asidue”, au arătat surse din anchetă pentru Ziar de Iaşi.

Bani şi cagule în apartament

Poliţiştii clujeni au descins, marţi, în apartamentul celor doi, pe care hoţii îl închiriaseră în centrul Iaşiului. Cei doi sunt, potrivit comunicării Poliţiei, Abraham Eduard Sebastian, de 25 de ani, din Timişoara, şi Luca Daniel (26 de ani), din judeţul Timiş. „În apartamentul celor doi, poliţiştii au mai găsit puţini bani, însă au găsit ceva important: au dat de cagulele negre cu care cei doi au intrat în casieria universităţii din Cluj”, arată Ziar de Iaşi. 

Grupare de hoţi de lux din Timişoara

Cei doi reţinuţi sunt membri ai grupării de hoţi de lux din Timişoara – Abraham Eduard şi Daniel Luca, pe numele ultimului existând şi un mandat european de arestare, relateză Pressalert din Timişoara

Hoţii au intrat în rectoratul USAMV Cluj-Napoca pe un geam, direct în casieria rectoratului. Aceştia au tăiat cu un topor cablurile care duceau la firma de securitate, apoi au luat pur şi simplu banii din seif, deoarece casieriţa uitase cheia în broasca uşii acestuia. Cei doi au dispărut cu 90.000 de lei, în bani şi bonuri valorice.

Comunicatul poliţiei

„La data de 5 noiembrie, poliţiştii din cadrul municipiului Cluj Napoca au efectuat percheziţii pe raza municipiilor Iaşi şi Timişoara sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea activităţii infracţionale a doi bărbaţi. Cei în cauză, în vârstă de 25 şi 26 de ani, sunt bănuiţi că în noaptea de 2 spre 3 octombrie, având feţele acoperite, au pătruns în incinta unei universităţi de pe Calea Mănăştur, iar din seiful casieriei au sustras bani şi bonuri valorice, cauzând un prejudiciu estimat la 90.000 lei. În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate articole de îmbrăcăminte, bani şi alte obiecte care reprezintă interes pentru cauză“, au precizat poliţiştii din Cluj-Napoca.

Citeşte şi

Jaf ca-n filme: hoţii care au spart sediul unei universităţi din Cluj purtau măşti şi cagule. Cum au fost prinşi de poliţişti

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite