Soţie de jihadist: viaţa fără preaviz a unei românce seduse de un luptător ISIS. „Acolo era iadul pe pământ”
0
O româncă a trăit ororile războiului din Siria şi Irak, unde a văzut cu ochii ei distrugerile cauzate de Statul Islamic. Şi asta nu e tot: timp de mai mulţi ani a fost căsătorită cu un luptător ISIS, pe care l-a urmat peste tot, inclusiv într-o tabără jihadistă.
Îşi spune Daniela, iar din motive obiective preferă să nu-şi divulge în totalitate identitatea. Acceptă însă să-şi facă cunoscută povestea şi îşi alege cu grijă fiecare cuvânt.
Născută la Cluj, Daniela (41 de ani) a plecat cu familia în Franţa pe când avea 12 ani, la scurt timp după Revoluţie. An de an şi-a vizitat rudele rămase în ţar şi a rămas legată de România. Şi a crescut vorbind în casă cu familia doar româneşte.
Ulterior, s-a înscris la Medicină în patria adoptivă, însă şi-a întrerupt facultatea după ce l-a cunoscut pe Omar, un sirian i-a devenit ulterior soţ.
Alături de el, Daniela a trăit aventura vieţii. „A fost dragoste la prima vedere”, spune românca. Bărbatul era galant, o trata cum nu o făcuse niciunul dintre foştii iubiţi şi a convins-o să-l ia de soţ deşi era cu 11 ani mai vârstă.
„Era romantic, venea la mine cu buchete de flori, îmi vorbea foarte frumos şi îmi spunea că sunt totul pentru el. Era mereu atent şi parcă îmi citea fiecare gând. Avea parcă un talent, îmi anticipa dorinţele şi mi le îndeplinea. M-a făcut să mă simt ca o mică prinţesă. Asta în primii 2-3 ani”, povesteşte ea.
De altfel, doi ani mai târziu după ce s-au căsătorit, Daniela a aflat că soţul ei luptă pentru drepturile musulmanilor, însă „are grijă să nu sufere niciun nevinovat”. Soţul ei i-a povestit multe despre cum au fost bombaradaţi şi ucişi verişorii săi din Siria şi Libia de americani, britanici şi francezi şi a făcut-o să creadă că merită răzbunaţi.
„A ştiut cum să mă ia, nu a făcut-o dintr-o dată. A început treptat să-mi povestească despre verii săi bombardaţi de americani şi ucişi cu sânge rece. A avut însă grijă să-mi spună că el nu ar putea să facă aşa ceva nimănui. Apoi, într-o zi mi-a povestit că francezii le-au făcut mult tău musulmanilor şi la fel mi-a spus şi despre englezi, că sunt răi şi că îi urăsc pe musulmani”, rememorează românca.
„Soţul meu câştigase primul meci”
Treptat, vorbele soţului ei şi-au făcut efectul. Revolta a pus stăpânire pe sufletul Danielei, iar de la o zi la alta a început să privească tot mai mult cu neîncredere împrejur. Curând a ajuns să creadă că musulmanii sunt într-adevăr trataţi ca nişte sclavi în Franţa şi că sunt marginalizaţi fiindcă europenii sunt rasişti.
„La început nu eram convinsă, dar soţul meu mi-a arătat imagini din Libia. Francezii porniseră o ofensivă împotriva regimului lui Gaddafi, iar Gaddafi i-a numit cruciaţi şi terorişti. Spuneau că francezii au ucis civili, că vor să pună mâna pe petrolul Libiei şi să înrobească ţara. Dacă la început mai aveam îndoieli, imaginile realizate de ei cu bombardamentele aviaţiei franceze au început să mă facă chiar să mă ruşinez că sunt cetăţean francez. Apoi, am început să mă simt vinovată şi să-mi reneg într-un fel ţara. Soţul meu câştigase primul meci”, explică Daniela.
Convinsă să-şi urmeze soţul în „iad”
A venit şi ziua când soţul ei i-a spus că are să-i facă o mărturisire. A pregătit totul din timp cât mai ceremonios şi a fost cât se poate de persuasiv. I-a spus că de câţiva ani colaborează cu ISIS, iar de curând a acceptat să fie omul lor în Europa şi oriunde i s-ar cere.
„Prima dată am fost şocată. Eram disperată, sufletul îmi era rupt în două. Mi-a trecut prin minte să divorţez, ba chiar să anunţ autorităţile. Dar în acelaşi timp, o parte din mine nu voia să-l abandonez. Mi-a spus, s-a jurat şi mi-a promis că niciodată nu va ucide civili, nu va omorî copii şi femei. A spus că barbariile astea le fac cruciaţii şi că el şi fraţii săi musulmani sunt bărbaţi şi se războiesc doar cu soldaţii. Şi l-am crezut, deşi o parte din mine îmi spunea că greşesc”, a adăugat Daniela.
Apoi, într-o zi „bomba”. A chemat-o cu el, i-a spus că vor merge departe, acolo unde e război, şi că are nevoie de ea: „Cum eu făcusem doi ani de medicină şi aveam unele cunoştinţe în domeniul meu, mi-a spus că mi-ar fi recunoscător dacă aş veni cu el. Eu trebuia să am grijă de cei răniţi, să-i pansez. Mi-a garantat că va avea grijă de mine, că nu va lăsa pe nimeni să se atingă de mine şi că nu va trebui să pun mâna pe armă şi să ucid”.
Românca l-a urmat şi a trăit ororile războiului în Irak, la Mosul şi Deir al Zawr, timp de aproape un an şi jumătate. Aici, ea îi pansa pe cei răniţi şi a fost folosită şi ca translator pentru a discuta cu nişte prizonieri din Occident. Doar că tocmai asta a schimbat-o. Aşa a putut vedea cu ochii ei cruzimea cu care erau trataţi prizonierii, iar nu după mult timp a decis că locul ei nu mai e printre ei.
„Era în 2013 sau 2014, nu mai ţin minte exact, când am văzut primii prizonieri. Am văzut întâi cum erau bătuţi şi maltrataţi câţiva soldaţi irakieni prinşi, iar cei din ISIS nu aveau milă de ei. I-au numit trădători, au spus că sunt sclavii cruciaţilor şi ar fi vrut să-i ucidă dându-le foc. N-au făcut-o, dar nu din omenie, ci pentru că voiau să negocieze un schimb de prizonieri. Dar eu nu mai rezistam, începusem să-mi pierd credinţa. Am văzut sate rase de pe suprafaţa pământului, ruine, oameni terorizaţi de ISIS şi bătuţi cu cruzime, a fost prea mult! Şi mi-am făcut curaj într-o zi şi i-am spus soţului”, mai spune ea.
O nouă şansă
A fost însă o greşeală, pentru că în ziua respectivă a încasat o bătaie cumplită. Iar din acel moment a căzut în dizgraţia camarazilor soţului. Nimeni nu mai vorbea cu ea, era privită cu duşmănie, iar soţul devenise suspicios. Chiar şi aşa, în cele din urmă, în timpul unei ofensive puternice a armatei irakiene a reuşit să fugă şi a scăpat definitiv.
„Eram într-un sat, iar irakienii erau de neoprit şi au cucerit în câteva zile toate poziţiile celor de la ISIS. În paralel cu ofensiva terestră, începuse şi un bombardament, cred că erau avioane americane, iar jihadiştii au fost siliţi să se retragă în grabă. Foarte mulţi au murit, soţul meu a fost grav rănit, iar din ziua aia nu mai ştiu nimic despre el. Am profitat de haos şi am reuşit să fug, nimănui nu-i mai păsa de mine, acolo era iadul pe pământ!”, a mărturisit românca.
Deşi se temea că va fi arestată sau şi mai rău, ucisă de irakieni, Daniela nu a avut probleme. Soldaţii irakieni care au preluat-o au tratat-o foarte bine. Le-a dat informaţiile pe care le avea din tabăra ISIS, la fel cum a făcut-o mai apoi în Franţa, unde a fost nevoită să dea explicaţii autorităţilor.
„Era normal să mi se ceară asta şi am făcut-o cu bucurie. Îmi pare rău doar că am fost naivă, că am fost proastă şi că l-am însoţit pe soţul meu în iad. A trebuit să trec prin atâtea şi să văd atâta suferinţă ca să mă conving că tot ce mi s-a spus era o mare minciună şi că de fapt ei cei de la ISIS sunt doar nişte terorişti fără urmă de omenie şi de demnitate. A fost lecţia vieţii mele. Am greşit, am plătit şi putea să fie şi mai rău. Acum, eu sunt recunoscătoare că cineva acolo sus mi-a dat şansa să o iau de la capăt”, încheie ea.
Daniela încearcă să profite acum de şansa oferită şi de orice oportunitate. Şi-a reluat studiile, vrea să fie medic şi să salveze oameni şi să fie utilă societăţii. Şi e convinsă că va reuşi.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Ilona Scott, românca arhitect din SUA: „M-am născut într-un lagăr din Kazahstan“
Se încarcă comentariile...
