Sindicatul TVR Cluj: „este de neacceptat ca angajaţii să fie puşi să-şi ceară singuri disponibilizarea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TVR se pregăteşte de restructurare.
TVR se pregăteşte de restructurare.

Sindicaliştii din TVR Cluj au trimis un comunicat de presă în care cer „oprirea acestui proces ilegal şi abuziv de concediere colectivă din cadrul Societăţii Române de Televiziune (SRTV). Protestul vine în urma deciziei conducerii TVR de a desfiinţa 872 de posturi.

„Salariaţii TVR Cluj, conştienţi de situaţia critică în care se afla Societatea Română de Televiziune, consideră că este necesară implementarea unui program de redresare a instituţiei, dar nu este de acord cu modul în care actuala conducere înţelege să facă acest lucru", se arată într-un comunicat trimis, astăzi, presei de Sindicatul TVR Cluj. În document se mai arată că „în prezent, conducerea interimară a SRTV nu este abilitată, conform Legii 41, să opereze modificari în structura organizatorică şi de personal, singurul organ abilitat de lege să facă acest lucru fiind Consiliul de Administraţie (opt dintre membri acestuia pierzându-şi această calitate în urma deciziei CCR, nr. 783, din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial, partea întâi, nr. 684 din 3 octombrie 2012)."

Angajaţii sunt puşi singură să-şi ceară disponibilizarea
„Este total inadecvat şi de neacceptat ca angajaţii să fie puşi în situaţia de a cere singuri să fie disponibilizaţi prin completarea unor cereri de înscriere la selecţie pentru a ocupa locurile prevăzute în viitoarea organigramă care, la nivel de stat de funcţiuni, nici măcar nu a fost aprobată de un Consiliu de Administraţie valid. Organizarea unui concurs/examen are un alt regim juridic decât cel legat de evaluarea obiectivelor de perfomanţă ale salariaţilor. În baza celor prezentate, angajaţii TVR Cluj cer oprirea acestui proces ilegal şi abuziv de concediere colectivă din cadrul SRTV până la numirea unui nou Consiliu de Administraţie"

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite