Sfaturile pentru România ale economistului american care l-a consiliat pe Gorbaciov: „Economia trebuie să fie cât mai apropiată de Germania şi Franţa“

Sfaturile pentru România ale economistului american care l-a consiliat pe Gorbaciov: „Economia trebuie să fie cât mai apropiată de Germania şi Franţa“

Jeffrey Sachs a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB Cluj FOTO UBB Cluj

Reputatul economist american Jeffrey Sachs s-a aflat vineri, 9 martie, la Cluj, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Babeş-Bolyai (UBB). Sachs, care i-a consiliat în trecut pe Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn, este considerat de publicaţiile „New York Times“ şi „Time“ drept cel mai bun profesor de economie din lume

Ştiri pe aceeaşi temă

Profesor la Universitatea Columbia din New York, Jeffrey Sachs efectuează în aceste zile un turneu în România, care cuprinde oraşele Bucureşti şi Cluj-Napoca. La Cluj, acesta a fost însoţit de coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, consilierul de stat Borbely Laszlo, şi de academicianul Jozsef Benedek. 
 
Jeffrey Sachs a vorbit cu acest prilej despre situaţia economică a României şi a făcut câteva recomandări. Reputatul profesor american consideră că România trebuie să rămână o economie deschisă şi să pledeze pentru o Uniune Europeană cât mai puternică şi cât mai unită.
 

Sfaturi pentru România

 
„La fel ca Ungaria, Cehia şi Polonia, România este conectată la un sistem bazat în primul rând pe industria auto germană, pentru care va constitui o mare provocare renunţarea la maşinile clasice în favoarea celor electrice. România trebuie să fie competitivă la nivel global şi să aibă un angajament special pentru industriile înalte, pentru a reuşi să aibă o creştere economică sustenabilă. În plus, trebuie să rămână o economie deschisă şi să fie cât mai apropiată de Germania şi Franţa, nucleul Uniunii Europene”, a spus Sachs, în cadrul unei conferinţe găzduite de UBB, universitate care i-a acordat diploma de Doctor Honoris Causa.
 
Investiţiile în energia nepoluantă, tehnologiile sustenabile şi în trenurile de mare viteză reprezintă ingredientele succesului economic şi ar trebui să reprezinte priorităţile oricărei economii, a adăugat Jeffrey Sachs. Acesta a mai arătat că implicarea mediului academic este extrem de importantă pentru dezvoltarea regiunii şi dezvoltarea durabilă pe termen lung.
 
Sachs a vorbit şi despre Cluj, oraş pe care îl vede ca pe un „centru al industriei informatice şi al noilor tehnologii”: „Fiecare ţară şi oraş trebuie să aibă o strategie bine definită. Oraşul Cluj devine un centru al industriei informatice şi al noilor tehnologii. Tehnologiile sunt importante pentru dezvoltarea pe termen lung. Este extraordinar să ai într-un oraş atâtea universităţi cu experienţă tehnică.”
 

SUA şi China, date ca exemple negative

 
Jefrrey Sachs a dat ca exemple negative SUA şi China, criticând politica economică promovată de Donald Trump. A lăudat în schimb modelul ţărilor din nordul Europei, în care statul continuă să aibă o intervenţie masivă în economie.
 
„China a mers pe o cale greşită şi a ignorat dezvoltarea durabilă, iar în ce priveşte administraţia Trump, nu putem spera decât cel mult să nu mai producă un dezastru şi mai mare decât cel de până acum”, a mai afirmat Sachs, care crede că SUA ar putea să provoace pe viitor o nouă criză economică la nivel mondial. 
 
Acesta s-a arătat deschis să continue o colaborare cu UBB şi cu Guvernul României în vederea atingerii obiectivelor strategiei de dezvoltare durabilă.
 
„Sunt foarte onorat să primesc distincţia care mi-a fost oferită, aceea de Doctor Honoris Causa şi sper că vom continua colaborarea cu Universitatea şi cu Guvernul României, pentru atingerea obiectivelor stabilite în domeniul dezvoltării durabile, în cadrul căreia colaborarea între mediul universitar, cel economic şi factorii de decizie este extrem de importantă pe termen lung”, a mai spus economistul american.
 
Conferinţa de presă a fost urmată de ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Jeffrey Sachs. Titlul a fost acordat în urma propunerii comune formulate de reprezentanţii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării şi de cei ai Facultăţii de Geografie din cadrul UBB, pentru prestigiul său ca economist, precum şi pentru contribuţia la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la reducerea sărăciei extreme şi a foametei din regiunile slab dezvoltate ale lumii.
 
citeste totul despre: