Serviciul medical telefonic care-i ajută pe părinţi să-şi trateze copiii şi să evite un drum la urgenţă

Serviciul
medical telefonic care-i ajută pe părinţi să-şi trateze copiii şi să evite un drum la urgenţă

Cristina Grigore, ”mama” Peditel  FOTO Florina Pop

Peditel 1791 este un serviciu telefonic naţional unde părinţii primesc sfaturi medicale legat de problemele copiilor la orice oră din zi şi din noapte. La acest serviciu unic în România, inspirat după un model american, răspund 11 medici cu competenţe pediatrice.

Săptămâna aceasta se împlinesc 3 ani de când a început povestea Peditel 1791 la Cluj, un call-center non-stop care oferă, la orice oră din zi şi din noapte, sfaturi medicale părinţilor panicaţi de problemele copiilor lor. Peste 43.000 de apeluri din toată ţara, din oraşe şi sate, s-au preluat în ultimii trei ani, iar doctori i-au liniştit pe părinţi şi i-au îndrumat ce să facă cu micuţul lor în situaţii de febră, vărsături, răceli, diaree, dureri abdominale sau mici accidentări.

„Când nu ştii ce să faci, fă bine“, spune Cristina Grigore, directorul executiv al Fundaţiei Părinţi din România. Ea e „mama“ Peditel. Despre acest serviciu, Cristina povesteşte că 11 doctori cu specializări în pediatrie preiau apeluri, îi ascultă pe părinţi, îi calmează deoarece unii plâng neştiind ce să facă. „Peditel a împlinit 3 ani în 14 ianuarie 2017, atunci a fost primul apel. Cu Peditel am încercat să reactivăm, să reluăm legătura firească care trebuie să existe între medic şi părinte în ce priveşte în primul rând comunicarea“, spune Cristina.

Acest call-center a fost conceput ca făcând parte dintr-un proiect al fundaţiei clujene, proiect care se va încheia pe 31 ianuarie. Proiectul, numit „Zâmbet pentru Copil. Copilăria nu este la Spital“, a fost finanţat de fundaţia Vodafone, în parteneriat cu Spitalul de Copii din Cluj. Valoarea iniţiativei este de circa 350.000 de lei.

„Este foarte important să înţeleagă oamenii că noi nu suntem o alternativă pentru 112. Noi suntem sunaţi atunci când părintele constată că are o problemă medicală care este non-urgenţă“, adaugă Cristina Grigore.

Unul din motto-urile de la Fundaţia Părinţi din România  FOTO: Florina Pop

În cei trei ani s-au înregistrat 43.863 de apeluri. „Din octombrie 2016 am depăşit 3.000 de apeluri pe lună. Până-n septembrie 2016, media apelurilor era de 60 pe zi, în octombrie - 91, în noiembrie - 99, iar în decembrie 2016 – 135 de apeluri“, explică „mama“ Peditel.

Povestea proiectului continuă cu strângerea de fonduri pentru o a doua linie de gardă, adică alţi 11 medici care să preia în timp real apeluri de la părinţi din toată ţara, dar şi cu menţinerea primei linii, motiv pentru care se cere ajutorul comunităţii: se pot face donaţii pe site-ul BursaBinelui.ro, pentru a se aduna cei 700.000 de lei necesari. Momentan sunt vreo 15.000 de lei strânşi.

„Pentru mine nu prea există «nu pot» sau «e imposibil». Cred că sunt un om simplu, ca milioanele de pe planeta asta care preferă să vadă lucrurile şi să le facă în varianta pozitivă decât în cea pesimistă a lui «vai, nu se poate» sau «la alţii este mai bine»“, subliniază Cristina Grigore.

Cum a apărut acest serviciu: „Este responsabilitatea noastră ca şi indivizi să acţionăm

Call-center-ul s-a născut din dorinţa de a rezolva o problemă cu care aproape toţi toţi părinţii s-au confruntat: febră la mijlocul nopţii. „A fost o întâmplare nefericită, când am avut nişte probleme de sănătate cu fiul meu şi nu mi-a plăcut felul în care am fost tratat. Mă simţeam aiurea, parcă i-am deranjat pe toţi la miezul nopţii că am îndrăznit să ajung atunci la spital. Nu mi-a venit să cred, pentru câţi bani lăsăm la stat prin toate taxele pe care le avem de plătit…“, declara, în octombrie 2009, pentru „Adevărul“, Cătălin Chiş, „tatăl“ Peditel.

Acesta spune acum, după 3 ani de Peditel, că nu se aştepta ca serviciul să ajungă la impactul pe care-l are şi că proiectele fundaţiei nu se vor opri aici. Mai consideră că dincolo de nevoia personală şi contextul care a generat apariţia fundaţiei, fiecare dintre noi este un constructor/dezvoltator în proximitatea lui: Mai cred că este responsabilitatea noastră ca şi indivizi să acţionăm şi să facem lucrurile să fie bine pentru noi personal şi pentru cei din jurul nostru, să nu aşteptăm ca alţii - şefi de stat, primari, şef, vecini, parteneri de viaţă - să facă ceva pentru noi şi doar ei sa facă pentru că, nu-i aşa, este responsabilitatea altora faţă de noi înşine.

Experinţa neplăcută a acestui clujean, om de afaceri, l-a determinat să nu lase lucrurile aşa, ci să le schimbe. „«Părinţi Clujeni», acum Fundaţia «Părinţi din România», s-a născut din dorinţa de a aduce schimbare în comunitate“, mai spune Cristina Grigore.

Peditel se inspiră dintr-un model funcţional american. În SUA există 16 call-center-uri în spitale private, ca să trieze la telefon urgenţele. Cei de la Fundaţia „Părinţi din România“ au preluat modelul şi l-au adaptat la piaţa românească. Au fost motivaţi şi de faptul că pe forumuri şi pe diverse grupuri din social media mamele se sfătuiesc între ele ce să facă în anumite situaţii în care bebeluşii au probleme, în loc să meargă la medic. „Noi am plecat de la ideea: oare ar fi oportun un astfel de serviciu? Nu ne-am aşteptat ca oamenii să sune aşa de mult. Vroiam să vedem: oare ar fi de interes?“, adaugă Cristina.


Cristina Grigore la birou FOTO Florina Pop

Ea mai spune că părintele aşteaptă ca lucrurile să se întâmple foarte repede, şi din cauză că e panicat, şi din cauză că micuţul lui suferă, iar asta îl doare enorm. La Peditel 1791, un apel durează în medie 8-10 minute, iar apoi, când închide telefonul, părintele s-a calmat şi ştie ce are de făcut: aplică ce l-a sfătuit medicul Peditel.

Un alt fapt ce-i uimeşte pe părinţi e că acelaşi medic le spune să ceară şi a doua părere medical, deoarece este dreptul lor. „Încercăm să găsim o soluţie adecvată pentru fiecare părinte. Se recomandăm să ceară şi a doua părere dacă părinţii au o îndoială. Cred că e singurul serviciu unde medicii spun că aveţi dreptul la a doua opinie. Oamenii zic: «Uau! Un medic îmi spune asta?»“, povesteşte „mama“ Peditel.

73% dintre apelurile din aceşti trei ani au fost încheiate cu un sfat medical aplicabil acasă: „Asta înseamnă foarte mult şi mai înseamnă că noi am comunicat corect“. Nicio plângere nu s-a făcut legat de acest serviciu, dimpotrivă, zice Cristina, părinţii sună să mulţumească.

Cum funcţionează serviciul

Părintele sună la 1791 în reţeaua Orange sau Vodafone, Telekom sau la *1791 la RCS&RDS şi la capătul celălalt îi răspunde un doctor specializat în pediatrie. E bine de menţionat că Peditel are 26 de protocoale medicale ce respectă ghidurile internaţionale la nivel medical, care se regăsesc în problemele majore de sănătate pentru copilul mic, adică până la 5 ani. Asta nu înseamnă că la Peditel nu au sunat şi nu pot suna gravide, părinţi ce au copii mai mari de 5 ani, chiar şi adulţi.

„Ei ne spun că dacă sună în altă parte nu le dă nimeni o informare. Rolul nostru e să fim prietenul părintelui, să ştim că părintele este liniştit şi copilul este fericit“, adaugă Cristina. În perioada de început de ianuarie, cu vreme rea, au sunat mulţi oameni din zona rurală. „Sunau părinţii şi ne ziceau că nici ambulanţa nu vine, că drumul e blocat: «Spuneţi-mi vă rog ce-i fac, sunteţi singura noastră speranţ㻓, îşi aminteşte Cristina Grigore. La Peditel, 30% dintre apeluri sunt de la sate, iar 5% din acele sate izolate.

 


Afişul serviciului FOTO Facebook/Peditel

De ce sună părinţii

Alexandra Gorea, mama unei fete de trei ani, povesteşte că acum un an şi jumătate a sunat prima dată la Peditel, noaptea, la ora 3, pentru că fiica ei avea febră mare.

„Foarte prompt mi-au răspuns. Nu am fost lăsată deloc în aşteptare. Mi s-a explicat ce trebuie să fac şi ceea ce m-a surprins într-un mod foarte plăcut a fost că domnul doctor a fost alături de mine până în momentul în care am reuşit să-i iau temperatura fetiţei mele. Mi-a explicat pas cu pas. Poate părea naiv, dar la momentul respectiv habar nu aveam cum să iau temperatura copilului, iar sfatul dumnealui a fost de mare ajutor. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că am dat peste un domn doctor calm, răbdător, bland, care, pe lângă sfatul pertinent, mi-a fost alături din punct de vedere emoţional. A ştiut cum să mă liniştească, cum să îmi ofere informaţiile de care aveam nevoie astfel încât să îi ofer medicamentaţia corespunzătoare copilului meu. L-am simţit efectiv ca şi cum ar fi fost în aceeaşi cameră cu mine“, povesteşte Alexandra Groza, psiholog în Cluj.

Despre Peditel spune că e o iniţiativă extraordinară. ”Le-aş spune părinţilor să apeleze cu încredere la Peditel pentru că e un loc unde medicul te tratează cu respect şi are răbdare foarte mare şi poţi avea încredere în sfaturile lui. Ştiu că respectă nişte protocoale, că e cineva care verifică calitatea apelurilor, calitatea relaţiilor şi asta  mi se pare extraordinar pentru că în momentul în care este şi o evaluare a serviciilor şi medicul este mult mai atent şi creează un sentiment de siguranţă pentru pacient”, a declarat Alexandra Gorea pentru „Adevărul“.

Cum sună apelurile la Peditel. Mai jos puteţi asculta câteva înregistrări audio oferite de Fundaţia Părinţi din România

Oamenii care vor să dea o mână de ajutor Peditelului şi fundaţiei o pot face donând în contul IBAN: RO07INGB0000999902391059 ING BANK ; CUI: 26227075, precizând că este pentru Peditel 1791, Sfat Medical Pediatric prin telefon.

 

Mai puteţi citi:

Copiii digitali şi aventurile lor în lumea lui 1 şi 0. Cum îi ajută calculatorul pe cei mici să-şi formeze o gândire critică

De mai bine de un an, Asociaţia Etic organizează la Cluj cursuri de IT pentru prichindei transformând programarea într-o joacă de copii. Una nu doar plăcută, ci şi utilă, care îi ajută pe cei mici să-şi dezvolte armonios gândirea.

Cum îşi doreşte un puşti de clasa a III-a să salveze lumea: „Propun să construim maşini 100% eco. De ce n-am fabrica şi eco-trenuri?”

Trei elevi de la Şcoala Gimnazială „Elf” din Cluj s-au clasat printre primii la un concurs internaţional de eseuri şcolare şi dezbatere, organizat anual de Trustul pentru Viaţă Sustenabilă din Marea Britanie cu scopul de a-i face pe cei mai mici locuitori ai planetei să se gândească la viitorul lumii şi să-şi facă cunoscut punctul de vedere.

Cum a reuşit o copilă de 7 ani, din Cluj, să cucerească lumea cu un pian moştenit de la bunica-artistă: „Când eram mică, numai Bach ştiam să zic“  

La doar 7 ani, Ana Luminiţa Cipriana Pop are un palmares impresionant: 9 premii la concursuri naţionale, aproape toate de I. Fetiţa a câştigat, recent, primul premiu I la o competiţie internaţională, găzduită în casa memorială a marelui Verdi de la Milano.

Alexandru cel Mare al chitarei, puştiul talentat care cucereşte premiu după premiu: „Vreau să fiu vultur, nu găină“

Mare, cum îi zic prietenii, e un băiat de 11 ani care pe lângă Matematică, Română şi alte materii învaţă cum să fie cel mai bun la chitară clasică. Şi e deja un nume printre cei care studiază acest instrument în România.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: