Scenariul românului absolvent de Harvard angajat la Banca Mondială: „România ar putea să crească la 4-5% pe an pentru următorii 10-12 ani“

Scenariul românului absolvent de Harvard angajat la Banca Mondială: „România ar putea să crească la 4-5% pe an pentru următorii 10-12 ani“

Radu Tătucu FOTO Arhivă personală

România ar putea ajunge cea mai performantă economie dintre ţările central-est europene care au făcut parte din fostul lagăr comunist, iar corupţia endemică ar putea deveni o amintire neplăcută. Este opinia lui Radu Tătucu, un economist român de top, cu studii la Harvard, în prezent angajat al Băncii Mondiale.

Economistul Radu Tătucu (36 de ani) a luat contact cu sisteme moderne de învăţământ încă din adolescenţă. A făcut o parte din liceu în Marea Britanie, la Sedbergh School,  unde a prins o bursă. Ulterior, a fost acceptat la celebra universitate Harvard, unde a primit o bursă integrală în anul 2000. După ce şi-a definitivat studiile la Harvard, Tătucu a fost acceptat în programul de Junior Professional Associate al Băncii Mondiale, unde a avut oportunitatea să lucreze cu economistul-şef al Băncii Mondiale pentru Asia de Est şi Pacific.

După doi ani petrecuţi aici, a lucrat în consultanţă economică şi de management la Compass Lexecon – FTI Consulting, iar apoi a urmat un master în politici publice la Harvard Kennedy School of Government, un master în administrarea afacerilor (MBA) la London Business School, precum şi un schimb de experienţă la National University of Singapore Business School. Imediat după MBA, s-a angajat la Amazon, în Luxembourg, unde a fost responsabil pentru relaţia cu furnizorii din mai multe ţări din Uniunea Europeană, iar ulterior a decis să se întoarcă la Banca Mondială, din 2015.

Aici lucrează în Practică Globală Finanţe, Competitivitate şi Inovaţie, unde se concentrează pe dezvoltarea sectorului financiar şi competitivitate în ţări din Asia de Est şi Pacific, printre care China, Malaezia, Myanmar, Thailanda, Filipine şi este specializat pe trei arii tematice: stabilitatea sectorului financiar şi monitorizare macro-financiară, fintech & economie digitală, şi finanţe verzi & sustenabile.El a acceptat o discuţie cu „Adevărul“ despre perspectivele economice la nivel mondial, riscurile apariţiei unei noi crize de amploare la nivel global, dar şi despre situaţia din România şi despre condiţiile care ar trebui întrunite pentru ca economia naţională să devină competitivă, iar creşterea economică să se simtă şi în buzunarele populaţiei.


Adevărul: Reprezentaţi Banca Mondială în Asia de Sud-Est şi Pacific, dar mai întâi să discutăm despre România. La 30 de ani de la Revoluţie, România se confruntă cu probleme serioase şi se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la toate capitolele. Unde credeţi că s-a greşit cel mai mult în toţi aceşti ani?

Radu Tătucu: Din punctul meu de vedere - şi aceasta este o opinie pur personală - una dintre cele mai mare greşeli a fost implementarea cu jumătăţi sau sferturi de măsură a procesului de reformă economică, mai ales în anii `90. Cred că pentru majoritatea politicienilor activi în anii `90 era foarte clar că România - şi până la urmă întreagă Europa de Est şi statele ex-sovietice - a pornit-o pe un drum fără întoarcere: sistemul economic din comunism, bazat pe planificarea centralizată, a eşuat. Însă în loc să implementăm reformele necesare pentru a ne pregăti economia şi populaţia pentru noile realităţi şi provocări, o mare parte dintre cei care ne-au condus în anii `90 erau ocupaţi cu fraudarea unor bănci - să nu uităm de marile falimente - Bancorex sau Dacia Felix, de exemplu - sau cu obţinerea unor beneficii personale cât mai mari din privatizările activelor statului. O a doua greşeală enormă a fost faptul că nu s-a investit în construcţia unor instituţii solide care să nu depindă de un număr mic de indivizi, ceea ce a permis în timp corupţiei să atingă cote endemice în România. O a treia mare greşeală a fost lipsa unei strategii de investiţii masive în infrastructură, educaţie, sănătate şi dezvoltarea sectorului financiar, ceea ce ne-a privat de oportunităţi enorme şi ne-a lăsat mult timp la coada Europei.

„Alţii au ştiut mai bine ce-şi doresc“

Din ce cauze România nu a reuşit să ajungă nici măcar la nivelul celorlalte ţări foste comuniste, mă refer aici la cele din Grupul de la Vişegrad?

Cred că Cehia, Polonia şi Ungaria au ştiut mai bine decât noi ce-şi doresc de la nouă ordine post-comunistă şi s-au concentrat pe implementarea de reforme profunde mult mai rapid decât noi. Aceste reforme au dus la atragerea multor investitori străini şi la o dezvoltare economică mai rapidă în cazul acestor ţări decât în cazul României sau al Bulgariei. Evident că evoluţiile din ultimii ani în toate aceste ţări ne arată că, din păcate, multe din aceste reforme nu sunt ireversibile şi că până şi progresele importante făcute în dezvoltarea statului de drept sau în dezvoltarea economică pot fi ameninţate de populism şi de naţionalismul economic, care sunt marcate de o retorică anti-UE foarte puternică în toate aceste ţări.

Cum am putea întrece Polonia, Ungaria sau Cehia

S-a vorbit mult despre potenţialul României şi despre faptul că ar fi avut potenţial să să ajungă cel puţin la nivelul ţărilor amintite. Credeţi că mai există posibilitatea ca România să recupereze şi să ajungă la nivelul acestora?

Depinde, evident, atât de evoluţia viitoare a României, cât şi a acestor ţări. Putem avea un scenariu în care România să-şi găsească drumul şi să crească la 4-5% pe an pentru următorii 10-12 ani, iar Polonia, Cehia şi Ungaria să se confrunte în continuare cu populismul şi naţionalismul economic şi să înregistreze o creştere economică mai redusă, ceea ce ar permite o convergenţă mai rapidă. Putem avea de asemenea un scenariu în care România s-o ia şi ea puternic pe panta populismului şi naţionalismului economic, în vreme ce aceste ţări să se redreseze, ceea ce ar duce la creşterea diferenţei dintre noi şi ţările vecine, deoarece populismul şi naţionalismul economic nu au cum să genereze bunăstare pe termen mediu şi lung. Pe de altă parte, dacă România, indiferent de drumul pe care-l iau ţările vecine, îşi face temele, reduce corupţia, construieşte instituţii solide, investeşte masiv în infrastructură, educaţie, sănătate, şi dezvoltarea sectorului financiar, va ajunge la un standard de viaţă ridicat fără doar şi poate, şi putem să avem ambiţia de a ajunge ţară dezvoltată cu venit ridicat în următorii 10 ani. Să nu uităm că România este deja ţară de nivel mediu superior (între $3.966 şi $12.375 per capita venit anual), iar pragul pentru a ajunge la stadiul de ţară cu venit ridicat - conform Băncii Mondiale - este de $12.375 pe an, un prag de care România nu este foarte departe. Însă, din nou, important este să ne facem temele şi să translatăm bunăstarea în viaţă zilnică a românilor, nu doar pe hârtie.

De ce sunt săraci românii de rând

Aţi atins un punct sensibil. Majoritatea guvernelor care s-au succedat, indiferent de culoarea lor politică, s-au lăudat cu creşteri economice, însă acestea nu s-au resimţit aproape deloc în buzunarele românilor. Care ar fi explicaţia acestui fapt?

Ȋn opinia mea, cred că motivul este foarte simplu: pentru că bunăstarea nu este împărţită şi principalul beneficiar al acestei creşteri economice din ultimii ani este o aşa-zisă elită politică şi economică care a reuşit să capteze cea mai mare parte a surplusului generat de această creştere economică. Ca să o parafrazez pe Clare Rewcastle Brown - autoarea influentei cărţi „Raportul Sarawak“, o mare parte din povestea României de după 1989 poate fi oarecum rezumată ca fiind „povestea celor care n-au şi a celor care au iahturi“ („the story of the have-nots and the have-yachts“) sau Ferrari-uri, Maserati-uri, Bentley-uri etc.

Cei 4 piloni de bază

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Ce măsuri aţi lua dacă, să zicem, mâine aţi fi numit premier?

În afară de formarea unei echipe guvernamentale solide, m-aş axa pe implementarea unei strategii simple, dar cu impact garantat pe termen mediu şi lung pentru dezvoltarea ţării. Aş investi masiv şi extrem de eficient în cei patru piloni de bază ai dezvoltării economice - infrastructură, educaţie, sănătate, şi un sector financiar dezvoltat. Toţi aceşti piloni sunt esenţiali pentru ca o economie să fie dezvoltată şi modernă dintr-un motiv foarte simplu: fiecare dintre aceste domenii are un efect multiplicator foarte important pentru creşterea şi dezvoltarea economică pe termen mediu şi lung, ceea ce înseamnă că un euro investit în infrastructură, în educaţie, în sănătate sau în dezvoltarea sectorului financiar generează cel puţin unul sau mai mulţi euro adiţionali în activitatea economică viitoare.

De aceea este esenţial ca resurse importante să fie alocate acestor domenii prioritare şi aceste resurse să fie utilizate într-un fel care să garanteze că banul public este folosit cât mai eficient posibil. Ȋn definitiv, dezbaterea legată de investiţiile ȋn infrastructură, educaţie, sănătate sau dezvoltarea sectorului financiar nu ţine de stânga sau de dreapta spectrului politic, ci reprezintă alegerea între dezvoltare şi subdezvoltare sau dintre prosperitate şi sărăcie. Este tragic să vezi că noi nu am investit semnificativ, iar resursele alocate nu au fost investite pentru a obţine randamendul optim nici în infrastructură, nici în educaţie, nici în sănătate şi nici în dezvoltarea sectorului financiar.

De exemplu, România are una dintre ratele cele mai scăzute de incluziune financiară din UE - 56% şi evident că astfel am pierdut nişte oportunităţi importante, cu care nu ne vom mai întâlni pe viitor. În alte cuvinte, costul de oportunitate al lipsei de viziune şi al corupţiei din ultimii 30 de ani se ridică la zeci sau sute de miliarde de euro, bani care ar fi putut schimba în bine vieţile a milioane de români. Să luăm un exemplu foarte simplu: din cauza lipsei de infrastructură, diverse investiţii majore de sute de milioane sau miliarde de euro - Mercedes, Audi, Skoda – n-au venit în România, ci s-au dus în Ungaria, Cehia sau Slovacia.

 

De unde poate veni criza

În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult despre o nouă criză economică. Împărtăşiţi opinia că o nouă criză la nivel mondial este inevitabilă şi că e mai aproape decât am crede?

Cred că până la urmă orice criză ne ia oarecum prin surprindere pentru că, dacă am fi perfect pregătiţi şi am anticipa toate efectele nefaste, n-ar mai fi criză, ci eventual doar un „sughiţ“. Se spune că nu există două crize identice şi cel mai probabil următoarea criză sau următoarea recesiune va avea alte cauze decât cea din 2007-2008. Există o serie de vulnerabilităţi care s-au accentuat la nivel global în ultima perioadă, precum incertitudinile tot mai mari legate de războiul comercial dintre Statele Unite şi China sau nivelul record al datoriilor corporative, care au atins 19,5 trilioane de dolari în ianuarie 2019. De asemenea, mecanismele de transmisie ale unei eventuale crize economice sau financiare sunt extrem de complexe şi interconectate, ceea ce face că vulnerabilităţile dintr-o anumită zona geografică să se poate transmite asupra altor zone într-un timp relativ scurt. Dacă ne gândim de exemplu la industria de fintech şi monede digitale, tranzacţiile în ziua de azi – prin aceste inovaţii fintech – se întâmplă instantaneu, permiţând ca vaste sume de bani să poată fi transferate dintr-un colţ al lumii în altul într-o fracţiune de secundă la un cost foarte mic. Pe de altă parte, la fel se pot întâmpla şi fraudele online şi atacurile cibernetice care nu mai au bariere geografice.

 
A învăţat meserie de la somităţile din Harvard

Radu Tătucu spune că anii studenţiei la Harvard au avut un farmec aparte. În ciuda presiunii mari care există la o astfel de universitate de top, românul a căutat să îmbine partea academică şi cea extracurriculară, iar în anii de studiu intens a reuşit să se şi distreze. În timpul liber a învăţat dansuri de societate şi s-a implicat în grupuri şi societăţi studenţeşti din campus, iar în paralel a avut mai multe joburi part-time, inclusiv ca asistent de cercetare pentru doi profesori ai universităţii. În viziunea sa, învăţământul în Statele Unite ale Americii este foarte aplicat şi se încurajează mult gândirea şi analiza critică.
„Când am ajuns în campus la Harvard, am descoperit o nouă abordare, conform careia nu există noţiunea de întrebare stupidă, tocmai pentru a încuraja discuţiile şi dezbaterile, ceea ce era în contrast cu mentaliteatea adeseori promovată la noi, în România - «Decât să spui o prostie, mai bine taci». Cei mai mulţi dintre profesorii pe care i-am avut la Harvard au fost foarte accesibili şi puteai să-i vizitezi la orele de consiliere, aşa-numitele «office hours». De exemplu, am făcut cursuri cu profesorul Kenneth Rogoff, fost economist şef al Fondului Monetar Internaţional, şi cu profesorul Larry Summers - fost ministru al Finanţelor al Statelor Unite în administraţia Clinton şi fost preşedinte al Universităţii Harvard. Ambii ţineau ore de consiliere săptămânal la care am participat uneori pentru a discuta cu ei diverse aspecte din curs, eventuale nedumeriri“, rememorează românul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: