Scandalul Udrea are ecouri la Cluj: un deputat PSD îi cere primarului Emil Boc să-şi dea demisia. „Nu mai aveţi calitatea morală să-i reprezentaţi pe clujeni“

Scandalul Udrea are ecouri la Cluj: un deputat PSD îi cere primarului Emil Boc să-şi dea demisia. „Nu mai aveţi calitatea
morală să-i reprezentaţi pe clujeni“

Aurelia Cristea FOTO: Adevărul

Deputatul de Cluj, Aurelia Cristea (PSD), fost ministru în Guvernul Ponta, cere public demisia lui Emil Boc din funcţia de primar. Deputatul spune că Boc nu mai are „calitatea morală să-i reprezinte pe clujeni în condiţiile în care un fost ministru din guvernul său, Elena Udrea, este cercetată penal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deputatul clujean Aurelia Cristea cere public demisia lui Emil Boc din funcţia de primar, dar şi ca acesta să-şi asume „starea de corupţie generalizată a guvernului pe care l-a condus şi să explice clar acuzaţiile de corupţie, trafic de influenţă, mită, de care sunt acuzaţi miniştrii cabinetului său“.

După dezvăluirile doamnei Elena Udrea şi deschiderea a trei dosare pe numele ei, cu solicitarea de încuviinţare a arestării către Parlamentul României din care fac şi eu parte, aleasă de clujeni, vă cer, oficial, domnule Boc să vă daţi demisia de îndată din fruntea Primăriei Cluj-Napoca. Nu mai aveţi calitatea morală să-i reprezentaţi pe clujenii de bună-credinţă, care îşi plătesc taxele corect pentru a susţine dumneavoastră persoane acuzate şi condamnate pentru corupţie, şi nici pe cei cărora le-aţi tăiat salariile şi le-aţi închis şcolile şi spitalele ca să se poată îmbuiba reţeaua mafiota păstorită de dumneavoastră. Ieri am solicitat să organizaţi o întâlnire cu parlamentarii clujenii pentru proiectele comunităţii. Vă anunţ public că renunţ la această solicitare, deoarece eu nu doresc să mai acord nici un credit unei persoane care a plimbat mereu de mâna corupţii! Această întâlnire poate avea loc cu participarea consilierilor locali şi a altor persoane de bună credinţă din Primăria Cluj-Napoca” a declarat deputatul Aurelia Cristea, preşedintele PSD Cluj-Napoca.

Aurelia Cristea a fost ministru pentru Dialog Social. Este deputat PSD la primul mandat, iar timp de patru ani, între 2006 şi 2010, a îndeplinit funcţia de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Aurelia Cristea este din 2010 membru al Consiliului Naţional al PSD, şi preşedintele PSD Cluj-Napoca.

Mai puteţi citi:

O clujeancă în Guvernul Ponta III. Cine este Aurelia Cristea, noul ministru delegat pentru Dialog Social

EXCLUSIV Noaptea generalilor: fostul şef al Poliţiei Cluj le-a dat o masă electorală veteranilor din Poliţie, Armată şi SRI

Ce cred clujenii despre proiectul de la Roşia Montană. Rezultatul consultării făcute de o deputată PSD

Cum arată Guvernul Ponta 3. Cine sunt noii miniştri. Ponta, cu gândul la PNL: În 5 minute sunt gata să refacem USL. I-aş primi pe liberali cu braţele deschise

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările