Scandalul afişelor anti-Eurovision de la Cluj ajunge în atenţia Procurorului General al României: „conţin un simbol nazist clar marcat”

Scandalul afişelor anti-Eurovision de la Cluj ajunge în atenţia Procurorului General al României: „conţin un simbol nazist clar marcat”

În centrul inimii stilizate ar fi un simbol nazist, sune Asociaţia Sionistă din România. FOTO: ASR

Asociaţia Sionistă din România a sesizat Procurorul General al Romaniei şi primarul Emil Boc în legătură cu afişele care fac propagandă pentru boicotarea concursului Eurovision. Afişele care au apărut pe străzile oraşului conţin mesaje antisemite şi simboluri naziste, se arată în reclamaţie.

Redăm mai jos sesizarea făcut de instituţiile amintite în atentia Procurorului General al Romaniei
şi a primarului Emil Boc:
 
„La sfarsitul saptamanii trecute, Comunitatea Evreilor din Cluj ne informa ca in Cluj au fost afisate afise care cheama la boicotarea concursului Eurovision 2019 care va avea loc saptamana aceasta la Tel Aviv. In paralel, Primaria Cluj, propietara panourilor publicitare pe care au fost lipite unele dintre afise, a fost informata asupra lor. Un alt afis a fost lipit pe un alt baner amplasat la intrarea de la Muzeul de Arta din Cluj, banerul anuntand o expozitie dedicata zilei de independenta a Statului Israel.

Astfel de afise fac parte din propaganda BDS (Boycott, Divestment, Sanctions), o propaganda aparent politica care, condusa la nivel international, in fapt este o propaganda palestiniana, pur antisemita care are ca tinta evreii in general si Statul Israel in particular, si care serveste organizatiile te roriste palestiniene.
 
Afisele din Cluj contin elemente clare care scot in evidenta atat antisemitismul celor care le-au produs cat si apartenenta lor la grupul de suporteri ai terorismului palestinian. Astfel inima din centrul afisului, V din cadrul cuvantului Eurovision, contine un simbol nazist clar marcat. De asemenea in afis se specifica ca orasul Tel Aviv, unde se va desfasura Eurovision 2019, se afla pe " pamant ocupat"...ori Tel Aviv se afla in
Israel, un stat suveran. 
 
Asociatia Solidaritate Romania Palestina afiseaza, in mod clar si fara nici o retinere, elemente de manipulare o opiniei publice, care incalca legislatia din Romania atat prin promovarea antisemitismului cat si prin promovarea ideologiei adoptate de organizatiile teroriste palestiniene, ideologie conform careia teritoriul Statului Israel este teritoriu ocupat care apartine palestinienilor.

Asociatia Solidaritate Romania Palestina administreaza si o pagina Facebook pe care afiseaza in mod repetat, in limba romana, stiri false si imagini trucate care fac parte din sistemul de propaganda si dezinformare al organizatiilor teroriste palestiniene.
 
In aceasta situatie, in care invocarea dreptului la libera exprimare a opiniilor este ridicola, solicitam autoritatilor sa aplice legislatia existenta, care interzice atat promovarea antisemitismului si a simbolurilor naziste cat si promovarea si sustinerea miscarilor teroriste in Romania.
 
In cazul de fata, Asociatia Solidaritate Romania Palestina se adreseaza intregii societati romanesti si isi desfasoara activitatea sa subversiva cu ajutorul institutiilor care au aprobat afisarea acelor afise mai sus mentionate cat si colectarea de semnaturi intr-un spatiu public, punct de colectare a semnaturilor, deschis in
Capitala. Astfel de activitati implica organizere si resurse financiare. In acest context consideram ca acest caz este un caz care priveste nu numai comunitatea evreieasca si pe cea a israelienilor din Romania. ci si pe cei preocupati cu asigurarea securitatii nationale a Romaniei.” 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: