VIDEO Scandal în tenis: „Victor Hănescu a cerut 16.000 de dolari, jumătate din bugetul total pentru Cupa Davis”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul General al Federaţiei Române de Tenis, Silviu Matei, a dezvăluit astăzi, la Cluj, sumele cerute de Victor Hănescu pentru a participa la competiţia de Cupă Davis care are loc în acest weekend în capitala Ardealului. Reacţia vine după ce Hănescu a declarat în presă că ar juca şi gratis.

Directorul general al Federaţiei Române de Tenis, Silviu Matei, a dezvăluit la Cluj culisele negocierilor purtate cu Victor Hănescu în vederea participării acestuia la competiţia de Cupă Davis ce are loc în acest weekend la Cluj şi care aduce faţă în faţă reprezentativa României şi pe cea a Danemarcei. Mai mult, căpitanul echipei Ciprian Porumb a făcut publice mesajele prin care a comunicat cu Hănescu de-a lungul negocierilor. Hănescu nu va juca în competiţie din cauza neînţelegerilor financiare. “Nu am fi dorit să dezbatem această chestiune, dar când a făcut afirmaţia că ar juca pe gratis, ne-am gândit că nimeni nu mai înţelege nimic. Avem un buget care vine de la Federaţia Internaţională de Tenis de 32-36.000 de dolari care trebuie împărţit între federaţie şi jucători. Suma nefiind foarte mare, am decis să o dăm jucătorilor în întregime. Fiecare jucător la simplu va primi o sumă fixă, de participare şi o sumă pentru fiecare victorie. Jucătorii de simplu vor primi 5.000 de dolari pentru participare şi câte 3.000 de dolari pentru fiecare meci câştig. Ar fi ajuns la 11.000 de dolari pentru două meciuri dacă ar fi câştigat. I s-a făcut oferta şi lui Hănescu, el a cerut dublu, suma fixă de  10.000 de dolari, pentru participare şi câte 3.000 pentru fiecare meci câştigat. Aceasta ar fi însemnat, dacă ar câştiga cele două meciuri pe care le are de jucat, jumătate din buget. I-am explicat că nu putem face acest lucru, ar fi incorect faţă de colegi”, a spus Matei. Atunci negocierile au încetat oficial şi au început declaraţiile în presă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite