„Romeo şi Julieta de România“, poveste de dragoste din Evul Mediu, din inima Ardealului

„Romeo şi Julieta de România“, poveste de dragoste din Evul Mediu, din inima Ardealului

Scheletele descoperite în aprilie 2013 la Cluj  FOTO: Institutul de Arheologie

În aprilie 2013, un arheolog descoperea două schelete în curtea unui fost liceu de muzică din Cluj. Scheletele se aflau într-o poziţie ciudată, adică îngropate faţă în faţă şi se ţineau de mână. Arheologul Adrian Rusu din cadrul Academiei Române, afirma, atunci, că în spatele acestei poziţii a scheletelor ar sta o poveste asemănătoare cu cea a îndrăgostiţilor Romeo şi Julieta. Descoperirea a avut ecou şi în presa internaţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Scheletele, care aparţin unui cuplu de tineri, un bărbat şi o femeie, sunt aşezate faţă în faţă şi se ţin de mână. Cei doi au murit foarte repede, la circa 30 de ani. Este un caz ciudat, nu ştiu să se mai fi găsit aşa ceva în România. Povestea lor aduce minte de cea  a lui Romeo şi a Julietei. Am descoperit că bărbatul a murit în urma unui accident, osul sternului fiind spart, iar femeia, care a fost îngropată cu el, probabil că a făcut o comoţie cerebrală sau un infarct la aflarea veştii. Altă explicaţie nu găsim”,  explica, la acea vreme, Adrian Rusu, cercetător principal la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din cadrul Academiei Române din Cluj-Napoca.

Când au murit aceştia? La această întrebare, arheologul a spus că decesul s-ar fi produs în Evul Mediu, într-o perioadă cuprinsă între 1450, când a fost construită mănăstirea, şi 1550 când mănăstirea a fost secularizată. El a precizat că nu este vorba despre o sinucidere în cazul femeii pentru că dacă ar fi fost în această situaţia nu ar fi fost înmormântată în mănăstire. „Cei doi au avut o situaţie materială bună, pentru că pentru a fi înmormântat la mănăstirea trebuia să plăteşti o sumă importantă de bani”, a mai explicat acesta.

Cum a fost posibilă descoperirea? Lucrările arheologice au fost făcute în cadrul proiectului de reabilitarea a unuia dintre cele mai importante monumente medievale ecleziastice, Mănăstirea Dominicană. “Clujul are 3 monumente elecziastice medievale importante, Biserica Sfântul Mihail, fosta Mănăstire Franciscană care acuma e Biserică Reformată, pe strada Kogălniceanu şi acest monument, care a fost înainte mănăstire dominicană şi care acuma fost retrocedat Bisericii Catolice care a adus aici ordinul franciscan. Este un monument de importanţă naţională şi pentru reabilitarea lui se vor solicita fonduri europene“, a spus arheologul. Însă, fondurile nu au mai venit şi săpăturile au fost întrerupte.

La câteva zile după descoperire, despre Romeo şi Julieta scriau şi ziarele britanice. Sub titlul „Romeo şi Julieta de România: Misterul a doi tineri înmormântaţi ţinându-se de mână în curtea unei mănăstiri“, ziarul britanic „Daily Mail“ a publicat luni, 22 aprilie, un articol despre descoperirea făcută la Cluj-Napoca, săptămâna trecută, de arheologul Adrian Rusu, în curtea Bisericii Dominicane.

Mai puteţi citi:

VIDEO Romeo şi Julieta de Cluj. Arheologii au găsit în acelaşi sicriu două schelete într-o poziţie ciudată

Clujul în atenţia englezilor. „Romeo şi Julieta de România“, în paginile ziarului Dailymail

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările